| ingerash_3423 a întrebat:

Poezie compunere eseuri pe tema copilariea va rog mult scriti dau fundita

2 răspunsuri:
| Corina a răspuns:

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, reprezentând vârsta inocenţei şi a candorii. Jocul şi joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copii pot descoperi lumea inconjuratoare şi totodată minunatele lucruri pe care copilăria le poate oferi. Aceste elemente se afla intr-o legătură foarte stânsă: prin joc, copii descoperă lumea, iar adulţii se întorc la perioada copilăriei, redescoperind acea vârsta a inocenţei.
Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin... Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumezeu si de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...
Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.
Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate... Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi in sacul său plin cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lumea asta... Nu mai iubim cu detaşare si pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, numai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată.
Când începe şi când se termină copilăria? Nu ştim. Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor nostre prejudecăţi şi autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veşnic nişte copii.
Tărâmul magic al copilăriei mele se concretizează în sătucul pierdut pe colinele blânde. Se concretizează in ligheanul cu gogoşi calde, arămii şi pufoase pe care bunica ni le pregătea cu noaptea în cap spre a fi proaspete şi apetisante pe când ne trezeam noi - nepoţii ei dragi - în zori de zi. Copilăria mea se regăseşte în poala bunicului, care ne făurea fluiere din salcie, frumos meşteşugite şi încondeiate, spre a cânta dimineţile prin păduri de fag şi plop, în nostalgica căutare a "împărăţiei tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte".
Aşa a fost copilăria mea. Frumoasă, sinceră şi luminoasă. Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi părinţilor, am crescut într-o lume în care jocurile pe calculator nu existau, dar pierdeam ore în şir la fotbal în spatele casei si cate si mai cate jocuri de ramaneai traznit de ceea ce faceam si ne imaginam. Aşa a fost copilăria mea. Cu respect faţă de dascălii care ne-au pus pentru prima dată creionul în mâna, făra a alerga cu rolele pe holurile şcolii, fără a avea telefon mobil în buzunarul de la jeanşi şi a mesteca fără ruşine gumă în faţa profesorilor.
Aşa a fost copilăria mea şi Doamne, tare îmi mai este dor de ea.

Uite si aici niste link-uri de unde te poti inspira:
http://www.compuneri.co.cc/15/compunere-copilaria-mea/
http://www.cafeneaua.com/search/nodes/compunere_despre_copilarie/1
http://www.poezie.ro/index.php/essay/249325/index.html
http://www.ogimusic.ro/articles/tag/compuneri-copilarie/page-1/

| Mdiidn a răspuns:

Copilaria
In primul rand, vezi lucrurile altfel,nu ai asa multe responsabilitati, te distrezi, nu ai nicio grija.
In al doilea rand, zambeai,te distrai si aveai mai mult timp de joaca si mai mare pofta de joaca.
In al treilea rand,copilaria este minunata pentru ca atunci cand esti copil totul e perfect.
In al patrulea rand, copilul viseaza, copilul doreste sa salveze pestele, gandindu-se ca, daca sta in apa se poate ineca.In naivitatea sa, crede ca pestii sunt ca oamenii, unii stiu sa inaoate,altii nu. De aici si grija pentru peste.
In al cincelea rand,copilul invata fiindca nu stie nimic.
Copilaria este cea mai frumoasa perioada a vietii.
Ps. mi l-a corectat si doamna prifesoara, te rog sa imi dai si tu cateva compuneri,eseuri de la tine, te rog, merci.