De ceva timp sufăr de anxietate/depresie. Da, nu am fost la nici un specialist momentan dar nu cred ca e asa de greu sa iti dai seama ca suferi de ceva, mai ales având în vedere situația în care ma aflu. Totul a început când eram puțin mai micuț, undeva prin clasa a 3-a. Părinții mei se înșelau încontinuu și mai mereu se certau si nu știu cum sau de ce m-a afectat asta asa de tare, dar după multe certuri în care eram și eu băgat fără rost a început sa îmi fie frica de oameni. Am început sa lipsesc de la școală doar ca primesc atenția părinților mei și doar ca să ii fac sa se împace (pentru ca le păsa la amândoi de mine). Timpul a trecut, mereu au fost certuri și scandaluri dar parca totul s-a liniștit. Am ajuns în clasa a 5-a, din păcate mereu eram subiect de gluma pentru ca aveam momente când îmi era frica sa merg la școală (îmi era frica de profesori și sa nu ma fac de ras în fata colegilor). Totul a continuat destul de ok, chiar dacă în unele momente dirigul își bătea joc de mine și zicea ca am niște părinți care sunt "degeaba". Dar pana la urma a trecut totul și m-am mutat la alta școală. Aici totul s-a complicat destul de rău, primele zile a fost destul de bine și m-am integrat în noua clasa doar ca incă îmi era frica sa vorbesc cu oameni, îmi era frica sa nu ma asculte un profesor și dacă nu știu sa rada toți copiii de mine. Îmi era frica pur și simplu sa nu ma fac de ras. Si cum nu gândeam si în capul meu era singura decizie pe care am putut sa o fac nu am mai mers la școală. Și nu, nu au zis părinții "ok, nu mai mergi". Am fost bătut de multe ori. Mai ales de tata pentru ca nu voiam sa merg la școală pentru ca imi era frica de oameni. Sunt prost ca nu le-am spus niciodată ce am și mereu am ținut ascuns. Dar după multe bătai și după încăpățânarea mea nu am mai mers deloc la școală. Si asa am rămas repetent. Și cam de aici a început o anxietate extrem de grava și o depresie continua. Am început noul an, îmi era frica la fel de colegi, de oameni, de ce o sa zică despre mine pentru ca am ramase repetent. La momentul ala, nu mai aveam pe nimeni, nu mai aveam prieteni, nu mai aveam nimic. Ma simțeam singur și în același timp încă îmi era frica de oameni mult. Știu ca nu am mers 2 zile la școală pentru ca imi era frica sa nu fac ore cu fostul diriginte. Si de atunci am început iară sa lipsesc, pentru ca în capul meu totul era blocat pe frica, pe frica de oameni. Nu vreau sa spun mai mult, cam asta e povestea pe scurt și îmi pare rău dacă nu am explicat bine sau am sărit niște chestii. Cert este ca de atunci nu am mai mers la școală, stau acasă, îmi e frica sa ies afara și m-am izolat in jocuri pe calculator ca înainte doar ca să pot sa zâmbesc. Știu ca deciziile mele nu au avut sens, dar eram disperat si imi era frica. Acum nu știu ce o sa fac cu viata mea și anul asta o sa rămân repetent și nu cred ca mai am o șansă la nimic. Pariez ca și anul vitor o sa îmi fie iară frica si nu o sa am prieteni deloc. Nu știu exact ce sa fac sau cum sa fac. Ah, da. Acum am 13 ani, fac 14. Și da, știu ca în toată povestea asta am gândit greșit, am făcut lucruri greșite doar ca ma simțeam singur și îmi era frica sa fac orice. Acum îmi e greu pentru ca imi e frica sa ies și afara, din cauza ca ma vad foști colegi/colegi.

Întradevăr, situația ta este complicată. Dar din felul în care reușești să povestești, rexultă că ești conștient de ea, că ai totuși controlul unei părți din viața ta. Asta te poate ajută reușești în timp să controlezi tot mai mult. Ai nevoie de ajutorul unui specialist numit psiholog. Încearcă că ajungi la el.

Exact aceias problema am avut o si eu in copilărie si o am si azi.
Si eu de cand am fost in clasa 1 am fugit de la ore din cauza anxietate sociala si frica de penibil.Indiferent cat ma ducea pe mine capul in momentul in care ma vedeam in multime mi se golea si altceva înafara de frica, emoti și "te faci de ras" nu gândeam.Aceleas greseli le-am făcut si eu ca si tine si de aceia as vrea sa iti dau un sfat ca sa nu ajungi ani mei si sa iti fie frica sa te angajezi si chiar sa iti provoci atacuri de panica.
La mine anxietatea in copilărie se manifesta si prin dureri fizice si asta in general de burta, doar ca eu acum am 25 de ani deci pe vremea când eram eu mai mica sau chiar de ani tai nu prea punea diagnosticul nimeni de anxietate asa ca imi căutau medici hibe continuu sa vada ce am. Prostia mea a fost ca nu le-am spus părinților de fricile mele Si cred ca într-un fel degeaba le spuneam ca nu rezolvăm nimic, ca ei m-au adus in starea asta.M-au dus de mica la tara la bunici izolată de societate, certurile lor erau interminabile, nu ma scoteau la joacă cu alti copii si erau mereu critici aspri (nu te îmbracă asa ca te faci de ras, nu vorbi asa ca te faci de ras, nu mânca asa ca te faci de ras etc) si m-am închis în mine.Chiar si azi am anxietate sociala iar cand imi fac o relatie sau un grup de prieteni sunt ce-a mai autoritara si crispată, iar cand am de mers la magazin sau la un interviu de angajare ma rog la dumnezeu sa scap de acolo pentru ca ma simt inconfortabil rău.
Tu ar trebui să mergi la scoala si sa cauti psihologul școli, el iti e cel mai la indemana in situatia dată.Cu toate emoțiile si rusinea te duci si ii spui in fata ca si cum ti-ai spune tie însuți ce se intampla si el te va sfătui.Asta e un prim pas pe care poti sa il faci ca sa inteleaga cei din jurul tau ca tu nu mergi la scoala dintr-o problema serioasa nu pentru ca esti un derbedeu. Poti vorbi chiar si cu dirigintele si cu părinți indiferent daca te vor crede sau nu, important este sa spui si sa spui continuu ca ai o problema ca oameni din jurul tau sa conștientizeze si sa înceapă să se comporte un pic mai altfel. Poti chiar sa o rogi pe mama ta sa meargă sa vorbeasca cu profesorul la care iti este tie mai frica sa mergi ca atunci cand te asculta sa te asculte in scris nu la tabla sau in fata clasei.Tot ce trebuie sa stii e ca nu are de ce sa iti fie rusine ca ai problema asta, pur si simplu asa functioneaza mintea ta acum si trebuie treptat sa te vindec.Nu lasa lucrurile asa si incearca sa te aduni, fa toate lucrurile de care iti e frica sa vezi ca nu se intampla nimic rau, iar daca pici intr-o situatie de care iti e mai rusine treci repede cu vederea si gândește-te la altceva.Incearca sa te încurajeze pe tine mereu cand ai de facut un lucru important si sa conștientizeze că tu poti orce, iar daca nu vei reusi nu e capăt de lume trebuie sa mergi înainte.
Încearcă să iti faci un prieten, sa ajuți pe cineva cu ceva ca sa poti intra in vorba iar treptat sa legi o prietenie.Ai nevoie sa vorbesti cu cineva si sa ai un prieten care in caz de necaz te poate scoate dintr-o situație.Eu spre exemplu mi-am facut o prietena in liceu (ca o sa ajungi la liceu crede-mă greu si cu chin Dacă nu te întărește dar o sa ajungi) la care i-am spus problema mea si m-a ajutat in anumite situatii. Daca trebuia sa cer ceva de la cineva, dacă nu înțelegeam ceva si trebuia sa se repete persoana respectiva o puneam pe ea sa spuna sau alte chestii mărunte care ma ajutau sa avansez in timp.Eu nu m-am vindecat de tot nici acum, dar sunt mândră că pot sa imi fac prieteni, o relație si sa ma acomodez pana la urma in niște situați pe care greu le acceptăm înainte.

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

Asteptam sa te ajutam!

Mergi la psihiatru sa îți dea anxiolitice și antidepresive pana nu dai în anxietate generalizata ca asta va veni la pachet și cu agorafobie și atacuri de panica.

Mergi la medic sa îți prescrie un medicament

În cazul depresiei psihiatru este nevoit să îți prescrie o rețetă medicamentoasă.