| Culcus a întrebat:

Salut, deci am o mare dilemă, sunt băiat, am 17 ani și majoritatea prietenilor mei sunt fete, mă înțeleg mai bine cu fete, adică în sensul că găsesc mai multe subiecte de discuție cu ele, decât cu băieții și eu știu că asta nu e normal. Eu nu joc fotbal, nu joc jocuri video poate ăsta e un motiv, dar am frica aia că poate vine cineva la mine si ma intreaba de ce am numai prieteni fete, ca o să îmi spună că sunt gay, eu cred ca sunt bi, dar eu nu vreau asta, eu vreau să fiu un băiat normal care să aibă prieteni băieți. Acum ies cu o fată, dar tot am frica aia, că eu nu am si prieteni băieți gen, nu știu cum sa mă comport cu ei, daca sunt intr-o gașca de baieti, nu știu ce să vorbesc cu ei, am frica aia că o să creadă că sunt fătălău și nu vreau asta. După cum am spus știu că asta e o problemă, adică e mult spus problemă, e ceva anormal pentru mine. Până acum nu aveam nimic, dar acum mai nou îmi dau seama că sunt foarte diferit de restul băieților, dar după cum iar am spus mă întâlnesc cu o fată, dar din nou iar și cu ea mi-e frică să nu o dau în bară, adică să nu își dea seama că e ceva în neregulă cu mine. Îi văd pe băieții de la mine din clasă cum vorbesc, sunt prieteni, pe mine mă bagă de cele mai multe ori colegele, am și 2 prieteni băieți, dar nu vorbesc cu ei ca "băieții". Nu știu dacă voi o vedeți o problemă, dar eu o văd și vreau să scap de ea. Spuneți-mi ce să fac, cum să mă integrez în grupurile de băieți? Cum să fac să mă comport normal?

9 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Simplu, începe să vorbești.

| Culcus explică (pentru sadrian46):

Mda...m-ai lămurit la fix?‍♂️

| sadrian46 a răspuns (pentru Culcus):

Dacă stai cu gura închisă și taci, rezolvi ceva? Ca să te lămurești, trebuie să începi.

| Andreeush a răspuns:

Și dacă ai prietene fete care e problema?
Asta nu înseamnă că ești gay. Simți cumva vreo atracție pentru băieți?

| Sofer a răspuns:

E foarte bine ca ai prietene fete. Bravo frate.

| Donsavas a răspuns:

Nu este anormal faptul că te înțelegi mai bine cu fetele. Asta poate fi un avantaj cand vei fi intr o relatie. Băieții pot fi invidiosi din această cauză fiindcă unii nu au ce vorbi cu fetele,sunt timizi sau neinteresanti si fiindcă n au contact cu fetele,pot deveni rautaciosi. Sa stii ca intotdeauna intre cei de acelasi sex exista o concurență pentru a impresiona celălalt sex.
Nu esti bi daca nu ai contact SEXUAL cu ambele
Sexe. Si nu esti gay. Faptul că stai cu fetele nu te face automat atras de băieți,dar te poate influenta, în sens ca s-ar putea să fi mai curios de sexul masculin.
Dar asta nu te face sa ai contact SEXUAL cu băieți daca nu Vrei, deci nu devii homosexual. Cu Băieții, respectiv cu oamenii vorbesti cand ai ceva în comun. Poate fi un sport, o pasiune pentru arte sau pentru alte activitati. Poti vorbi orice. Nu totul se rezuma la fotbal sau jocuri cu bătăi. Nu trebuie să ti fie rusine cu ceea ce iti place sau te simti confortabil, respectiv cu ceea ce esti.

| Eireann a răspuns:

Arunca o privire peste subiectele discutat aici si o sa vezi o gramada de baieti care efectiv nu stiu sa vorbeasca cu o fata. O mare parte din baieti te invidiaza si cu cat o sa cresti o sa vezi asta. Nu cred ca ai o problema asa grava, poate nu ai gasit genul de baieti cu care sa te imprietenesti inca.

| aimullah123 a răspuns:

Ma gandesc ca te intelegi mai bine cu fetele pentru ca gandesti oarecum la fel ca ele. Adica tu nu esti fata doar ca esti mai sensibil. Fetele nu prea iti spun in fata ceea ce cred despre tine. Si e normal sa iti faca placere sa iti petreci timpul in prezenta lor daca tu nu suporti sa te jigneasca cineva.Asta nu inseamna ca esti bi. Daca esti bi vei simti o atractie se.uala atat pentru femei cat si pentru barbati. Nu e ceva care sa te sperie. Pentru toti avem ganduri dar important e sa ne putem controla. Sa nu facem ceea ce gandim daca nu vrem.
A fi barbat nu inseamna sa joci fotbal sau jocuri video.
Ai putea sa te documentezi ce anume diferentiaza un barbat de o femeie. Uite iti dau eu un exemplu: Femeile prezinta expresivitate emotionala iar barbatii control emotional.
Sunt multe diferente intre un barbat si o femeie. Ai putea spre exemplu sa te uiti si la animale, sa studiezi cum se comporta femelele si cum se comporta masculii in aceleasi situatii.
Apoi urmeaza partea care nu o sa iti prea placa. Si anume, sa te obisnuiesti ca unii oameni gandesc lucruri foarte nasoale despre noii, altii gandesc lucruri frumoase. Unii oameni vor sa ne imbratiseze iar altii vor sa ne faca rau. Unii oameni ne vor spune adevarul iar altii ne vor minti. Unii oameni ne vor spune in fata ceea ce cred despre noi, iar altii ne vor ascunde anumite lucruri.
In viata sunt oameni care vor rade de tine. Nu pentru ca esti tu de ras. Doar ca gandesc ei diferit. Iti dau un exemplu, eu la banchetul de la sfarsitul clasei a 8-a am dansat groaznic. Au ras o gramada de mine. Si ce? Nu e un motiv sa fug de ei sau sa ma razbun sau cine stie ce. In viata vei fi expus la o gramada de situatii pentru ca tu sa inveti ceva din ele. Daca iti zice cineva ca esti fatalau, tu chiar crezi asta? Si daca chiar ai fi fatalau nu ar fi ceva groaznic. Te gandesti ca nu iti place ceva la tine si vezi daca poti face ceva ca sa te schimbi, daca iti doresti asta. Si daca nu poti face nimic, atunci te accepti asa cum esti si te iubiesti pe tine indiferent de ceea ce ar spune altii. Stiu, ai fost obisnuit din familie sa te iubeasca toata lumea dar in viata nu e asa. Unii te iubesc, altii te urasc iar altii sunt indiferenti. Parintii tai au avut grija de tine dar doar atat cat a fost nevoie. Acum esti tu singur in fata problemelor vietii. Asa suntem toti. Daca ni se intampla ceva ce nu ne place nu trebuie sa ne gandim "de ce mi se intampla asta tocmai mie? ". Trebuie sa ne gandim "Ok, o noua incercare, ia sa vad cat de pregatit sunt. Daca nu reusesc nu inseamna ca sunt fatalau. Poate nu am avut o abordare corespunzatoare."

| aimullah123 a răspuns (pentru aimullah123):

Scuza-ma ca am scris gresit dar sper ca ai inteles ideea.