Salut.Eu ma numesc Sebastian, am 19 ani si sunt in ultimul an de liceu. In ultimii trei ani, m-am schimbat radical. Cand am inceput liceul eram foarte timid, suparat si nu aveam incredere in mine. Nu eram fericit de loc si ma consideram incapabil. Clasa a 9-a a trecut foarte greu si m-am mai adancit si mai mult in suparare pentru ca cunoscusem oameni noi, si parca toti erau importiva mea(asa credeam atunci), ma batjocareau verbal ori de cate ori aveau ocazia. Nu prea vedeam sensul vietii si credeam ca daca o sa-mi iau o slujba, o sa am o familie si o sa parasesc acest pamant cat mai repede o sa fie un lucru foarte bun. Ma bucur ca acea mentalitate toxica a disparut! Dumnezeu a fost acolo la locul si momentul potrivit. Una dintre problemele pe care le aveam era ca eram balbait, dar nu genul de balbait pe care is stie toata lumea, cel care zice :me me mere, ci scoteam sunete ciudate cand ma emotionam si faceam ciudat cu gura(daca v-ati uitat la discursul regelui (King's speech) puteti intelege perfect ce problema am. Dupa ce s-a terminat clasa a 9-a am insistat sa merg la logoped, era ceva ce trebuia sa fac neaparat! Am mers acolo si am evoluat bine, logopeda mi-a spus ca la inceput s-a speriat si nu stia ce o sa faca si ca mi-a aratat tot ce a stiut ea. A fost ok, am capatat putina incredere in mine, desi tot ma balbaiam cateodata. In fine am inceput clasa a 10-a si am inceput sa observ o fata de care imi placea si pe care n-am abordat-o niciodata chiar daca m-am indragostit de ea pentru ca imi era frica sa nu ma respinga sau sa nu gresesc cumva, din cauza asta eram foarte suparat(chestia asta a tinut peste un an). Tot cand am zarit-o pe fata aceea m-am apucat de box, pentru ca parea sa-mi placa foarte mult. Inainte sa incep am avut o accidentare la picior care m-a tinut mult timp si eram nerabdator sa incep boxul. Ma jur, cand am pasit prima data in acea sala de box a fost uimitor! Am inceput antrenamentele si dupa trei saptamani am decis ca nu ma mai pasioneaza si am renuntat, dar m-am apucat de culturism acasa, zicandu-mi: "Daca rezist la 90 de minute de antrenament la box sigur rezist o ora la un antrenament de culturism". Am inceput am evoluat si am facut sportul acesta acasa un an si trei luni dupa care am decis sa incep sa fac sala. Am mers acolo si, incercand sa impresionez pe toata lumea mi-am distrus zona lombara a spatelui si umarul drept. (si acum mai am probleme, dar fac exercitii de recuperare). Antrenamentul era singurul lucru pe care il faceam semnificativ intr-o zi obisnuita de-a mea si acum nu mai puteam nici sa fac asta. In fine lunile au trecut si m-am decis sa incep sa scriu o carte romantica, vazand o intrebare pe internet. Carea am inceput sa o scriu cam prin august sau iulie anul trecut. Acum am ajuns la 400 de pagini A4 (eu scriu mare, asa ca acele 400 de pagini sunt vreo 160-190 de pagini reale. Vreau sa ajung la 300 de pagini reale). In fine, am observat ca, fiind fortat sa traiesc din nou momente grele am dobandit obiceiuri care imi vor sustine evolutia in viitot: cititul, promovarea optimismuluti, scrisul dupa cum am mai spus. Cel mai important este ca, din copilul speriat am ajuns sa fiu un baiat cu vise foarte mari si am ajuns sa fiu dintr-un pesimist convins care nu vedea rolul optimismului intr-un optimist. Problema mea actuala e urmatoarea: Am niste vise foarte mari, dupa cum am spus, sunt aproape imposibile, paralele cu imposibilul chiar, dar nu imposibile. Am inceput sa lucrez la ele zilnic, mergea bine, dar parca nu gasesc desula forta sa fac asta zilnic si sa merg inainte, chiar daca fac ceea ce-mi place. Ce sa fac sa-mi formez o disciplina de neclintit? Va multumesc chiar si pentru ca mi-ati citit lunga poveste si v-as fi vesnic recunoscator daca m-ati putea ajuta cu niste sfaturi sau exemple din viata voastra. Va sunt recunoscator si ca urez o seara frumoasa!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook