| BassBooster a întrebat:

Am o mare problemă, am fost la majorat la o verişoară de a mea şi m-am îmbătat până nu am mai ştiut de mine şi da, ştiu că am fost prost şi că trebuia să beau cu măsură, dar faza e alta. Nu de foarte mult timp, cam 5 sau 6 luni tatăl meu s-a lăsat de băut, ceea ce cred eu că a fost o chestie extraodrinară pentru familie, parcă e alt tată, nu cel pe care îl ştiam eu de atâţia ani. Am fost alături de el până când s-a lăsat de băut. Ok, revenim, am fost la verişoara asta a mea şi am băut mult, toate bune şi frumoase pana când m-a luat alcoolul. Pe la ora 2 noaptea a trebuit sa vină un prieten cu mine şi cu unchiul meu să mă aducă acasă deoarece nu puteam sta pe picioare. Părinţii mei, au investit foarte mult suflet şi timp în educaţia mea, iar eu acum am dat-o în bară urât de tot. Mama e foarte supărată pe mine, deşi până acum nu am vazut-o chiar atât de supărată. Mama pentru mine e cea mai bună prietenă, să zic aşa, la ea m-am dus tot timpul cu orice fel de problemă, m-a făcut în aşa fel încât sa ii spun orice am pe suflet, chiar dacă nu era de spus la părinţi. Acum îmi vorbeşte foarte rece, am discutat cu ea şi mi-a spus că atât de rău nu am mai dat-o în bară niciodata, mi-a spus că îi este frică să nu ajung ca tata, dar i-am spus clar că NU se v-a întâmpla lucrul ăsta deoarece numai eu ştiu prin ce am trecut, nopţi nedormite cu a doua zi şcoală, etc. Mi-a mai spus că am făcut-o de ruşine în faţa neamurilor. Am dormit deşi a doua zi, după majorat am plecat la cabană cu nişte prieteni, şi aici de abia a vrut să ma lase. Când să plec alcoolul încă nu ieşise. Dacă aţi mai avut problema asta, vreau să îndrept lucrurile. Cum aş putea să fac asta? Mă simt atât de ruşinat faţă de părinţii mei, de neamurile mele încât nu pot să dorm noaptea... Când am discutat cu ea mi-a mai spus că era plin de vomă în camera mea şi pe scari şi aproape peste tot. Îmi e foarte ruşine de mine însumi, de aceea cer ajutor. Vă mulţtumesc foarte frumos că vă irosiţi 15 minute din viaţă să mă ajutaţi. O zi minunată tuturor.

Răspuns Câştigător
Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Ai dezamăgit, și asta nu face altceva decât să-ți pierzi respectul de sine în primul rând apoi față de cei care te iubesc.
ÎNVAȚĂ să bei tu băutura, nu să te bea ea pe tine.
Cu timpul mama ta va uita de acest eveniment urât, demonstrează-i că ești băiat cu capul pe umeri și că a fost o întâmplare total nedorită, te-ai simțit bine și te-ai păcălit la capitolul alcool.
De... se mai întâmplă și la case mari.
Pa, pa.

5 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Ii trece dupa un timp nu trebuie sa te chinui cu ei.

| mdaria a răspuns:

Nu poti sa te revansezi decat sa le faci pe plac pe viitor. Va dura putin pana sa-si revina lucrurile la normal, asta e, nu mai poti da timpul inapoi.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Trebuia sa te gandesti inainte, sau macar sa nu fii prins. acum suporti consecintele si poate inveti ceva din toata treaba asta.

| sebby27 a răspuns:

Nu iti fa griji.Banuiesc ca te roade faptul ca (,) crezi ca i-ai dezamagit pe ai tai.Greseli face tot omu'. Oricum greseala asta a fost esentiala prin faptul ca te-a facut sa discerni unele lucruri.Adica e mai bine sa simti pe pielea ta ca nu e bine sa bei pana cazi, decat sa iti zica unu ca "vezi ca nu bai numa putin".
Explica-i mamei tale ca a fost o abatere.Nu e capat de lume.De baut oricum poti bea atat cat iti pica bine si nu sa te dai mare "cum bei tu la sec vodka" sau chestii de genu'.Fa totu cu masura.
Explica-le alor tai ca toata lumea face greseli si ca e important sa inveti ceva din ele.winking

| DeniiSmilee a răspuns:

Ai facut o greseala, dar spune-le ca iti pare foarte rau si ca ai intrecut masura, greseala e iertata daca e recunoscuta, explica-i mamei tare ce s-a intamplat, este o tampenie, toti facem prostii si implus tu doar te-ai distrat, intr-adevar distractie cam intrecuta, dar distractie, trebuie sa ii dovedesti ca tie chiar iti pare rau, ea iti vorbeste asa deoarece simte ca nu o mai iubesti, si din cauza asta faci ce faci, daca e prima abatere nu se va intampla nimic, dar daca nu atunci imi pare rau dar greseala e pedepsita, iar tu ai facut un lucru foarte rau ca ai mai vrut sa si pleci dupa incident deoarece, trebuie sa te consideri tu pedepsit, pentru o luna macar renunta la plecari si fi slaturi de ea, te va ierta, iar tatal tau a fost un exemplu prost, tu nu vei ajunge ca el doar daca stii sa iti spui STOP! stper sa te ajute! Fundita?;
)