| CristiMihai23 a întrebat:

Salut, TPU.

Având în vedere că am 13 ani și o pasiune foarte mare față de jurnalism (mai ales scrisul de articole on-line), ce aș putea face ca să-mi dezvolt aceste „skill-uri" cât mai bine? Adică, m-ar lua cineva în serios de la vreun web-site de știri? Nu doresc să fac niciun profit, ci doar să-mi dezvolt aceste „skill-uri". De asemenea, am suportul necesar al părinților să-mi deschid propriul site de știri/blog dacă asta ar merita, însă aș dori să fac un oarecare profit din asta(doar dacă e cazul să-mi deschid propriul website). Am mai avut în trecut un blog, dar nu a fost ceva serios, deși am reușit să fac un profit de 15$ din reclame. Precizez că stăpânesc Limba Română foarte bine.

4 răspunsuri:
| Edw08 a răspuns:

Se vede, chiar scrii bine pentru vârsta ta, altii nu o pot face nici după 40 de ani. Cred ca deocamdată ar fi indicat sa îți termini scoala apoi sa alegi un liceu bun după care facultatea de jurnalism. Pana atunci e destul de greu fără pile să ai acces în vreo redacție. Îți urez succes și când vei ajunge un om mare sper să nu dezinformezi, cum fac acum mulți formatori de opinie.

| CristiMihai23 explică (pentru Edw08):

Îți mulțumesc, desigur că doresc să continui facultatea de jurnalism, mi-ar plăcea, de ce nu, să merg chiar pe televiziune, prezentare știri(vorbesc repede și clar), dar vreau pur și simplu ceva cu care să îmi ocup plăcut ora asta liberă pe zi. Îți mulțumesc totuși pentru răspunsbig grin

| Violleta2022 a răspuns:

Da, te-ar lua in serios doar cei de la scoala generala, unde poti posta. Da-i inainte cu blogul, cu gazeta scolara, cu instagarmul, pana ajungi sa faci liceul si facultatea de Jurnalism.
Ca sa publici pe site-urile oficiale de stiri, trebuie sa ai terminata o facultate de jurnalism, sa poti concura alaturi de cei maturi si licentiati in litere.
Intre timp, te sfatuiesc sa citesti cat de multe carti, de toate tipurile si genurile, ca sa-ti dezvolti si elevezi vocabularul.

| CristiMihai23 explică (pentru Violleta2022):

Chiar ma bate gandul sa imi fac din nou propriul blog, dar asta in vara dupa ce fac 14 ani
cat despre gazeta scolara, scoala mea are un site, si am vorbit cu doamna director si cu doamna director adjunct despre un mic sub domeniu pentru a posta stiri despre scoala si comuna in care locuiesc, dar mi s-a spus ca nu e nevoie de asa ceva