Salut tuturor. Inainte de toate, nu stiu daca este categoria potrivita, in fine.
Sa va spun exact cum stau lucrurile, fara sa exagerez cu absolut nimic. M-am nascut cu o față foarte distrusa, asimetrica, urata, la modul cel mai grav. Cand parasesc casa devin rasul tuturor oamenilor, se uimesc toti ca nu au vazut asa ceva vreodata. Imi doream sa fiu ca toti ceilalti, sa am prieteni, relatii, sa pot sa ma distrez. Tot ce pot face este sa ies sa ma plimb singur la miezul noptii seara cand nu e nimeni pe strada sa ma vada, pentru ca toata ziua in casa ma chiauneste. Nu pot sa traiesc in modul asta, nu pot sa ies din depresia asta, stiind ca am abia 19 ani si toata viata va trebui sa ma lupt cu asta. Am avut ganduri necurate, dar mi-am dat seama ca am o familie si nu as vrea sa ii distrug. Spuneti-mi ce ar trebui sa fac. Nu este o problema minora de asimetrie, este o mutilare de cea mai inalta speta...

Salutare!
Nu stiu cat de mult o sa te ajute ce voi scrie eu, insa voi incerca.
Cunosc oameni cu diferite sindroame care le confera un aspect fizic "anormal". In ciuda acestui fapt, au prieteni si sunt foarte sociabili. De ce? Pentru ca ei se accepta pe ei asa cum sunt. De aici vine si acceptarea celor din jur.
Sa o luam si invers. Am cunoscut oameni foarte frumosi din punct de vedere fizic, dar cu un caracter urat. Asta m-a indepartat de acele persoane.
Nu este importamt felul in care arati, ci felul in care te accepti si te iubesti pe tine insuti. Poti sa faci foarte multe operatii estetice, dar NICIODATA operatia nu-ti va schimba parerea despre propria persoana. Fiecare om e UNIC.
Aspectul nu e totul, ci caracterul este. Uite ce spunea Horațiu Mălăele: "Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea in viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit "prostu’ clasei", mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: ‘Tu ești un geniu.’ Iar eu am început să fiu."
Oamenii nu-si aduc aminte de felul cum arati, ci de modul in care te comporti cu ei si felul in care ii faci sa se simta in preajma ta. Defectele fizice n-ar trebui sa te limiteze. Daca tu nu te accepti si iubesti asa cum esti, altul de ce ar face-o? Tu esti SINGURUL, DAR SINGURUL care te cunosti cel mai bine. Nimeni nu e perfect. Imi place sa cred ca suntem perfecti de imperfecti. Asta ne face UMANI.
Ca un bonus, iti recomand sa vizualizezi pe YT videoclipurile canalului SPECIAL BOOKS BY SPECIAL KIDS. Mereu ma binedispune pofta de viata a copiilor cu dizabilitati.
Ceea ce se intampla si este in interior este mai important decat mediul exterior.
Cu mult drag, toate cele bune!