| IonelC01 a întrebat:

Salutare! Mă interesează păreri sincere despre Liceul George Călinescu din Bucureşti, specializarea filologie. Cum sunt profesorii, dacă trebuie să înveţi pe rupte să treci clasa, ce fel de copii găsesc printre colegi, dacă sunt activităţi extracuricullare, dacă există programul Erasmus şi poţi să pleci afară pentru schimb de experientă, eventual dacă ai şi vreo şansă reală la un astfel de program, cum este zona c
nd trebuie să ieşi seara de la ore în clasa a 9 a şi a 10 a. În principiu orice informaţie îmi va fi de folos, orice experienţă trăită de voi mă interesează. Mulţumesc anticipat pentru răspuns! P.S. nu sunt tocilar, nu dorsc să fiu căci nu am cum să fiu; nu am nimic cu cei care învată foarte bine şi constant, dar nu e genul meu de trai.

1 răspuns:
| Violleta2022 a răspuns:

Profesorii sunt foarte buni pentru copii care invatat ora de ora si merg corect la ore si devin foarte rai pentru chiulangii sau cei care nu invata.
la liceu este diferit, nu-i ca la scoala generala sa fii iertat, aici te noteaza cu 2 imediat ce nu stii si te poate lasa corijent.
Cei care merg seara la liceu, sunt doar cei de la SERAL unde cursurile incep la ora 16 sau 17 si se termina nu mai tarziu de ora 20. Asadar, nu trebuie tu sa te stresezi de cei acre merg la seral, ca nu te afecteaza pe tine, si nici clasele II don't want to see.