| Cristi61yf13 a întrebat:

Salutare, recent m-am angajat (fara contract) la o fabrică de pâine și am o nelămurire în privința salariului, am inceput pe 7 septembrie.
Normal aici se iau banii in doua transe 15 și 30, de pe 7 până pe 15 am primit 500 de lei iar restul banilor ar trebui luați la lichidare, pe 15 octombrie. Ar trebui sa îmi primesc salariul pe o lună întreagă, gen 18milioane dar multi spună că luna aia e pierdută pe care am muncit-o și că aia o sa ii primesc când îmi dau demisia sau vreau sa plec. Eu asta nu înțeleg, o să îmi iau salariul întreg sau de atunci o sa incep sa fiu plătit normal? vVa rog ajutați-mă, îmi cer scuze daca nu m-am exprimat corect.

9 răspunsuri:
regis
| regis a răspuns:

De pierdut nu se pierde nimic și nici nu se amana pana la demisie.
Daca ai inceput in data de 7 normal ar fi fost ca primii bani (cei 500) sa ii iei in data de 30 septembrie, iar diferenta de vreo 700-800 in data de 15 octombrie, suma celor doua reprezentand salariul pe luna septembrie (perioada 7-30). Nu vei lua 18 milioane in total, pentru ca nu ai muncit toata luna, lipsind perioada 1-7. Daca ti-a dat bani si in 15 septembrie si in 30 septembrie si mai primesti si in 15 octombrie, toti banii astia reprezinta salariul pentru 7-30 septembrie.
La 30 octombrie ar urma sa iei o parte din salariul aferent lunii octombrie (avansul, probabil 900), iar in 15 noiembrie diferența pana la 1800 (adica inca 900, decontarea pentru luna septembrie).

| Violleta2022 a răspuns:

Fiind munca la negru (fara contract legal), iei bani cand are chef seful sa te plateasca si mai ales cat vrea el sa-ti dea, fiindca nu figurezi pe statele de plata legale si nu poti sa tragi la raspundere pe nimeni.

Dar, de ce accepti sa muncesti la negru? Stii ca-i ilegal?
Stii ca poti sa fii tras pe sfoara si sa nu fii platit deloc, neputand sa dai pe nimeni in judecata odata ce esti la fel de vinovat ca ai acceptat sa muncesti la negru (ilegal)?
Nici macar nu-i poti face reclamatie, fiindca esti in aceeasi pozitie, ilegala!

Cat despre "demisie" nici nu stiu de ce o mentionezi, odata ce nu esti angajat legal, nu esti in nici o hartie si pe nici un stat de plata, asadar nu poti sa faci o cerere de demisie odata ce nu ai una de angajare legala.

| Cristi61yf13 explică (pentru Violleta2022):

Șefa vrea sa îmi facă contract am dat buletinul acum rămane la aprecierea ei când îmi va face demersurile pentru angajare oricum nu as vrea sa mă angajez aici pentru că e poarte greu ture de noapte ture de zi munca mult și banii putini

| Violleta2022 a răspuns (pentru Cristi61yf13):

Trebuia sa ai deja contractul facut din prima zi cand ai mers la munca, acolo.
Daca nu vrei sa mai stai acolo, pleaca si anunta-i, dar cu plata banilor nu cred ca au de unde sa-ti dea, odata ce legal nu esti angajat si nu te pot platii pe statul de plata.

| mi25 a răspuns:

Cand muncesti la negru primesti banii cand are chef seful.

| Yuoia a răspuns:

Jassmina!
Doar cu o intrebare mai sus ai criticat pe cineva. Dar nu vezi cum te exprimi tu: " cand iti are chef seful"
Poti sa-mi traduci si mie ce inseamna asta?

| Yuoia a răspuns:

Deoarece te-ai angajat abia pe 7 a lunii, la lichidare vei primi o suma care va rezulta din salarul de amgajare, din care se scade avansul si zilele nelucrate.
Luna urmatoare, vei primi salarul intreg. Evident, la lichidare se va scade avansul primit.
Nu, nu pierzi banii aia. Vorbesc unii care nu au muncit si habar nu au.

| mi25 a răspuns (pentru Yuoia):

Se va scadea.

| Cristi61yf13 explică (pentru Yuoia):

Mersi mult așa să fie că și așa bag 12 ore nu ai voie sa stai un minut te freacă că pe câine