| GulubuntzBudulush a întrebat:

1. Mi-a venit o idee de proiect de lege acum. Mulți copii săraci au lipsă de calculatoare și de educație pe lângă altele din cauza faptului că nu și le permit sau au părinți care nu le cumpără din mai multe motive. Eu zic că pentru cei cu venitul brut de mai puțin de 3000 de lei se pot înscrie într-un fel de tombolă națională universală care are anumite reguli și dacă le respectă și cade la ei se întâmplă următorul lucru (asta la nivel de județ):
1. o treime din cei care s-au înscris primesc un laptop cu un stic cu informații pe el în care sunt anumite date care îi ajută în viață așa în mod mai special (sticul).
2. o altă treime să primească o tabletă și dreptul de a avea un calculator cu condiția să plătească 500 de lei.
3. cealaltă treime primește o tabletă însă poate să primească calculator doar la tura din sezonul următor dacă se nimerește și dă și 150 de lei la statul român.
Condițiile sunt următoarele:
1. Copilul să aibă o vârstă cuprinsă între 8-9 și 20 de ani la momentul înscrierii.
2. Copilul să poată avea cunoștinte de limbă română la nivel conversațional.
3. Copilul atunci când va fi prezentat să fie îmbrăcat într-o ținută europeană
(adică să știe limba română chiar dacă e de altă etnie și vorbește acasă și a învățat altă limbă și să fie îmbrăcat ca noi ca românii nu în zdrențe țigănești).
4. Să aibă un comportament civilizat atunci când va fi evaluat pentru înscriere.
5. Să nu dețină niciun calculator funcțional.
6. Să aibă venitul mai puțin de 3000 de lei pe lună (fără alocațiile copiilor) iar în casă să fie mai mult de 3 copii (pot să fie doar 2 copii dacă copiii sunt dintr-o familie extrem de săracă).
7. Copilul să fie înscris la școală și să fie lipsit de repetențe și să aibă cel puțin o notă de la 7 în sus.
Eu cred că e bună legea asta. Dar un singur calculator pe familie. Și examinarea pentru înscriere va fi făcută de angajați ai județului respectiv.

15 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu stiu daca esti elev sau student acum dar nu esti in tema si ai intarziat cu propunerea ta, deja exista, inca din anul 2004, Programul Euro 200, in baza Legii nr. 269/2004, privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Suna a joc piramidal.

| sierra1 a răspuns:

„Mi-a venit o idee de proiect de lege acum.„

lasă-mă să ghicesc: să se dea câte un laptop cu ssd și i7 (sau i9) la fiecare copil in parte (moca, desigur) 2 milioane de elevi ori una mie euro/laptop = vreo 2 miliarde de euro.
Un flecușteț.
Pot să-ți dau un like?

| GulubuntzBudulush explică (pentru sierra1):

Cred că nu ai înțeles. Cum să se dea la fiecare copil. Doar un computer pe casă. ȘI nu toți vor primi. Numai cei care nu au calculatoare funcționale. Și din câte am scris eu se înțelege că de fapt doar o treime din cei înscriși primesc computer, iar computerul nu este neapărat unul de ultimă generație se acceptă foarte bine și sisteme mai vechi ca Windows Xp, Mac OS X Panther sau Linux Mandriva. Calculatoarele care se dau nu trebuie să fie impecabili. Dar mai e și greu că sunt de fapt și țigani neromanizați iar ăia nu primesc dacă se îmbracă anormal ciudat și nu se comportă civilizat. CUnoștiințele de limba română obligatorii deci aici cad mulți din secuime. ȘI plus că mulți au computere. ÎNsă dacă mă gândesc bine are dreptate și romeo78 cred că n-ar strica pentru o tombolă o mică taxă nesemnificativă de 500 de lei care poate fi plătită în 10 rate. :-)

| GulubuntzBudulush explică (pentru GulubuntzBudulush):

Eventual să se facă trierea în funcție de notele de la o probă specială.

| GulubuntzBudulush explică (pentru GulubuntzBudulush):

Și poate să se facă numai în zonele urbane.

| sierra1 a răspuns (pentru GulubuntzBudulush):

Ba da am înțeles perfect ideea... doar că nu am citit "proiectul tău de lege", până la capăt

| Catrice a răspuns:

Nu știu dacă mai e valabila sau dacă a fost doar un proiect, dar acum ceva ani s-au dat la familiile care au solicitat calculatoare de la minister.
Și vrei sa știi ceva? Vad des pe strada copii sărac îmbrăcați, dar care au telefon de ultima generație unde, teoretic, părinții nu și-ar permite.
Și teoretic, acel calculator e folosit în scop educativ, ori un telefon nu prea are acel rol din moment ce nu poți studia informatica sau TIC pe el.

| romeo78 a răspuns:

Ați greșit timpul. Partidul pomanagiu, PSD, e istorie. Acum, este PNL, un partid care nu acceptă pomeni. Șanse de succes, sunt nule!

| GulubuntzBudulush explică (pentru romeo78):

Și eu țin cu PNL.

| AnastasiaK a răspuns:

Realizezi ca in familiile sarace nu viseaza copiii la calculatoare, ci mai degraba la haine si mancare suficienta? In plus, la ce au nevoie de telefoane si tablete acasa? Mai util ar fi sa se aduca in scoli si, eventual, sa poata fi folosite si in afara programului in scopuri educative. Iar asta cu tombola mi se pare o tampenie. Nu oferi nimic mai mult fata de ce ofera jocurile de noroc sau orice alta tombola organizata, exceptand faptul ca ideea ta o face la un nivel mai mare. Nu castiga unul, castiga un grup, dar tot favorizati de noroc. Iar impartirea in 3 in functie de ce o faci? Tot la noroc? Apoi, faza aia...in casa sa fie mai mult de 3 copii. Nu e suficient ca in familiile sărace exista de obicei mai multi copii pentru ca nu au bani (sau cunostinte) de metode contraceptive si, pe deasupra, unii fac copii pentru alocatii si ce mai primesc de la stat, acum sa se faca si copii pentru tablete si calculatoare...ca na. Ai mai scris chestii aiurea pe aici, dar nu mi se pare ca are rost sa explic mai departe

| GulubuntzBudulush explică (pentru AnastasiaK):

Ba uni visează.

| AnastasiaK a răspuns (pentru GulubuntzBudulush):

Aha...ca tableta iti tine de foame si de frig cand e. Ai grija ca daca gandesti asa mult risti sa ajungi prim ministru happy

| GulubuntzBudulush explică (pentru AnastasiaK):

Ca Dăncilă cea proastă.

| AnastasiaK a răspuns (pentru GulubuntzBudulush):

Ai inteles unde bateam, bravo! Exact!winking