anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Ce parere aveti despre viitorul literaturii?

Am auzit multe persoane discutand despre faptul ca, odata cu evolutia tehnologiei, cartile se vor retrage usor. E drept ca, indiferent daca acestea s-ar restrange, tot vor ramane si vor aparea opere "scrise", deci practic literatura, dar pe alt suport.

Ar mai exista o problema, in cazul in care exprimarea ideilor ar fi transformata din cea pe cale literara, in cea pe alte cai(arta/film/fotografie/inregistrari audio). In prezent, pare inseparabila limba vorbita, de cea scrisa, dar nu putem fi prea siguri de modificarile viitoare.

Gandindu-ma la regresul literaturii, ca idee nu ca realitate, am fost intr-un fel "linistit", amintindu-mi ca exista premiul Nobel pentru literatura, si ca este in prezent un punct important.

As vrea sa va exprimati opiniile cat mai detaliat despre ceea ce considerati ca va fi literatura in viitor, eventuale finalitati cel putin exploatand ceea ce cunoastem acum, si viitoarea ei valoare pentru omenire.

Multumesc anticipat.

5 răspunsuri:
April
| April a răspuns:

Si daca unele dintre cele mai importante carti ale omenirii au ajuns pana la noi scrise fiind in original pe frunze de papirus sau pe piei de vitel a stirbit acest lucru valoarea lor? Si daca mileniile n-au putut face sa dispara mesaje,vise,trairi idei ale unor oameni de multa vreme disparuti dintre cei vii, nu este,oare,acesta un argument forte in favoarea ideii d ca literatura e nemuritoare? Eu cred ca atat vreme cat exista oameni pe pamant literatura ve exista, de asemenea, ca o vesnica necesitate a sufletului omenesc.Candva discutam intaietatea unei anume arte :sa fi inceput omul a fi artist prin a dansa? prin a canta? prin a desena? Nu stim cu certitudine; dar e sigur ca a devenit om atunci cand a inceput sa scoata sunete articulate, sa vorbeasca,sa emita unul spre celalalt cuvinte; iar literatura e arta a cuvantului; pentru ca ea sa nu mai existe ar trebui ca omul sa inceteze a vorbi. Poate ca lumea viitorului e una a alienarii,a instrainarii omului de om,a insingurarii in case ingrijite de roboti,dar si atunci,sau mai ales atunci, isi va gasi alinarea in prieteni din alte timpuri si spatii, holograme ale unor oameni vii care au trait canva, si nu se va mai simti singur.Am citit multe creatii SF si in toate,oricat de dearte in viitor merge imaginatia scriitorului,literatura exista; ca nu mai e scrisa pe hartie,ca nu mai exista grelele biblioteci de candva si de astazi,ea e prezenta, imbogatind viata celor ce-o pretuiesc, amintind de oameni care au existat candva si trezind speranta ca imaginatia e nemuritoare.Eu sunt sigura ca un cititor din mileniul zece sa spunem se va intreba asemeni celui de cu secole in urma sau cel de azi :"Afi sau a nu fi?"; pentru ca literatura e nemuritoare ca viata insasi; daca omul se invesmanta in armuri si cartile se ferecau in argint candva, astazi omul e tot mai liber in vesmintele sale iar cartile se scriu pe minuscule suprafete tranzistorizate.Important e ca amandoua entitatile exista si vor exista in vesnicie; ma gandesc uneori ca,de va fi sa dispara omul de pe suprafata Pamantului vreodata, cartile tot vor ramane ca o urma a trecerii sale; dar pentru ce ochi, nimeni n-ar sti sa spuna...

Răspuns utilizator avertizat
| Bitzy a răspuns:

Buna! Sincer ma simt revoltata! Cartile trebuie sa fie mereu! In carti poti sa iti creezi propria lume, sa aflii concluzii despre viata.Eu atunci cand citesc o carte simt ca autorul chiar comunica cu mine.Autorii ar trebui sa aiba un rol foarte important in viata noastra!
http://www.businesscover.ro/......s-romania/
http://fiieficient.com/2011/10/vor-disparea-cartile-in-favoarea-e-cartilor/
Ador faptul ca cineva se mai intereseaza si justifica acest fapt pe TPU:)Daca cartile for disparea facem greva impreuna, da?;)

| dana85 a răspuns:

Din rezultatele ultimilor ani la bac, testari initiale, concursuri de cultura generala, etc, concluzia este clara: elevii si tinerii nu mai citesc si nu mai cumpara carti, eventual preiau referate de pe net prin "copy-paste" sau citesc de pe biblioteca on line, totul este voalat, fara contactul direct cu opera, romanul. Vorbind sincer cu noi : Ce am citit in ultimul an? De aici deducem care va fi viitorul cartii- sumbru.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Bună! Uite cum acţionez eu pentru a preveni dispariţia literaturii si a interesului pentru ea http://lecturirecenzate.ro/