Concertul Extraordinar de Anul Nou, ediția a XII-a Viena, La Belle Époque: Arii, duete și valsuri

Concertul Extraordinar de Anul Nou, ediția a XII-a
Viena, La Belle Époque: Arii, duete și valsuri

Fundaţia Calea Victoriei şi Opera Naţională Bucureşti vă invită duminică, 4 ianuarie 2026, de la ora 19.00, la Concertul Extraordinar de Anul Nou, eveniment de gală aflat la ediţia a XII-a.

Vă aşteptăm să păşim împreună în noul an, să ne delectăm cu sonorităţile vieneze din La Belle Époque, să facem o călătorie muzicală în universul unor mari compozitori precum Johann Strauss fiul, Johannes Brahms, Giuseppe Verdi, Jacques Offenbach, Franz Lehár, Emmerich Kálmán şi Émile Waldteufel.

Ne vom bucura de sunetul valsurilor, polcilor şi al dansurilor care răsunau la balurile din strălucitoarele saloane vieneze de la finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, interpretate de Symphactory Orchestra, sub bagheta carismaticului dirijor-povestitor Tiberiu Soare.

„Dorim să aducem la viaţă această perioadă din lumea culturală a Vienei aflată sub semnul efervescenţei culturale, acest gust special al vieţii trăite plenar dintr-o capitală de imperiu. Este unul dintre cele mai fertile momente din istoria muzicii, atunci apar numeroşi compozitori foarte înzestraţi. Vom recrea atmosfera elegantă care stă sub semnul bucuriei de a trăi, acel joie de vivre dintr-o vreme în care artele şi cultura înfloresc, opereta fiind o expresie a acestei atmosfere aparte, o muzică aparent accesibilă, dar care poate ajunge la profunzimi pline de expresivitate”. – spune Tiberiu Soare.

Programul serii cuprinde arii şi duete din opere şi operete care vor fi interpretate de talentaţii solişti Maria Miron, mezzosoprană, solistă a Operei Naţionale Române Iaşi, Zoltan Nagy, bariton cu o carieră internaţională, stabilit la Viena, şi Georgiana Dumitru, soprană, tânără solistă a Operei Naţionale Bucureşti.

În pauza concertului vom degusta, în foaier, vinuri fine oferite de Jidvei, iar parfumul acestei seri memorabile va fi oferit de Casa Guerlain.

 

Evenimentul este realizat cu sprijinul  CPI, Casa de Avocatură BONDOC & ASOCIAȚII, Guerlain şi Jidvei.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio France International, Radio Guerrilla, Forbes, Haute Culture, Cărturesti, Zile si Nopti, IQads, Bucurestii Vechi si Noi, Bucureşti City News, România Pozitivă, Munteanu, Aici a stat, Bookhub, Garbo, Kudika. Biletele sunt disponibile pe  Eventim.ro 

Vârsta minimă recomandată pentru acest spectacol este de 10 ani.