Austria de astăzi a fost înființată ca stat în 1955. Până atunci, timp de 10 ani după 1945, a fost doar un teritoriu ocupat de puterile aliate (Franța, Marea Britanie, Statele Unite și URSS). Austria l-a sprijinit pe Hitler cu foarte mare entuziasm și l-ar mai sprijini și astăzi, asta e mica problemă
Prin Tratatul de Înființare din 1955, Austriei îi este interzisă unirea cu Germania, precum și participarea la orice fel de alianță militară. De asta Austria nu face parte din NATO, deși Germania face parte. Până în 1955, Viena și partea de est a Austriei (Austria Inferioară) era ocupată de tancurile sovietice, la fel ca și România până în 1958. Asta a fost condiția impusă de aliați, în schimbul retragerii trupelor de ocupație, Austria să nu se unească cu Germania și să nu adere la alianțe militare.
De ce ungurii din Romania nu pleaca in Ungaria? Din acelasi motiv pentru care nu o fac si austriecii.
Nu fac ura de rasa, Doamne fereste!
Am prieteni unguri din Alba si Tg Mures. Baieti de nota 10.
Nu ai inteles intrebarea. E vorba de unirea celor doua tari.
Pentru ca nu au nevoie. Se descurca extrem de bine ca natiune suverana, iar la PIB-ul pe cap de locuitor sunt mai sus decat Germania.
Istorie diferita, Germania in forma de azi isi are radaciniile de la regiunea numita Prusia (nordul germaniei de azi, si zona baltica) ulterior Invaziei lui Napoleon a gasit scuze sa inghita restul statelor germane mai mici, Insa Austria nu era stat mic deloc, prin casnicii aranjate Familia Regala a ajuns sa controleze jumate din Europa : de la peninsula Iberica, Italia pana in estul europei.
Pe dracu', copiaza de la jermani tot, exemplul cel mai tampit e neincrederea fata de google, pana acum vreun an nu exista nici in jermania nici in Austria google street view, acum in sfarsit austriecii au dat voie si jermanii mai timizi, numai in cateva orase
Nu, e chiar neincredere, sora mea locuieste acolo si m-a intrebat de mai multe ori ce poate sa "vada" google, si nu vrea sa accepte ca poate vedea tot, indiferent daca incerci sau nu sa te protejezi
si are cont de mail la o firma RAPCIUGOASA din Austria, care are limita mica de spatiu si intotdeauna are mail-ul plin si pierde email-uri, ei bine, cand i-am propus google nici nu a vrut sa auda
iar astea nu sunt ideile ei...
Hitler a anexat Austria la Germania la 12 martie 1938.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Anschluss
Pentru ca au o cultura si o istorie diferita. Plus religie. Austriecii si bavarezii sunt catolici spre deosebire de nordul Germaniei care e protestant.