| Ufkhjdksh a întrebat:

Buna! Mâine dau traseul la examenul auto și am emoții. Îmi puteți spune cum se va proceda acolo și ce ar trebui sa facă polițistul?

1 răspuns:
| Eugen80 a răspuns:

Nu ai treaba cu ce trebuie sa faca politistul. TU trebuie sa-ti faci treaba si sa urmezi instructiunile politistului.
Te urci in masina, reglezi scaunul, pui centura, oglinzile (toate 3!), eventual reglezi volanul daca ai nevoie.
Te asiguri mai intai daca e bagata in viteza si are frana de mana trasa sau nu si abia apoi o pornesti.
Te asiguri, dai semnal, te asiguri si apoi iesi pe traseu. Urmezi indicatiile politistului si orice iti spune gandesti de 2 ori. Unii mai pun si intrebari capcana, altii nu.
Mergi sub viteza maxima admisa, neaparat incerci sa folosesti si frana de motor. Acceleratiile si franarile trebuie sa fie line, sa nu bruschezi masina si sa ramai calm.
Niciodata sa nu fortezi galbenul si mereu sa dai prioritate pietonilor si franezi din timp. Nu folosesti clexonul decat in situatie de urgenta maxima, altfel nu.
Vezi daca masina are daylight-uri - lumini de zi, altfel trebuie sa mergi cu faza scurta pornita.
Indiferent ce noteaza el, nu te uiti, nu te intereseaza. El oricum are o gramada de notat si completat, tu iti vezi de treaba ta cu condusul. Ai voie la 15 puncte de greseala maxim, dar nu te intereseaza nici treaba asta. El decide daca stii sau nu sa conduci. Niciodata sa nu te iei cu el la cearta sau sa-i ceri socoteala!
Gandeste-te ca aveai chef de o plimbare si l-ai luat si pe el la plimbare 15 minute. Daca te simti stapan pe situatie si stii ca stii, poti chiar sa vorbesti la anumite manevre, ca si cum vb cu el, altfel, vb cu tine.
Nu se termina Pamantul daca ti se opreste motorul, dar din momentul ala sa o tii mai turata si lucrezi mai mult cu ambreiajul (nu e al tau, e masina de scoala, asa ca mergi ca babuta si freaca ambreiajul sa mergi cat mai lin).
Vei mai fi cu altii in masina si sa NU cumva sa faci pe desteptul cand vezi greselile celorlalti si sa nu vorbesti deloc in timpul testarii celorlalti!
Daca pici, nu e nici o problema, mai iei niste ore de traseu si mai dai o data. Cand il vei lua, macar stii ca l-ai luat pe bune, pe cunostintele tale! Poti sa ai ghinion de idioti in trafic sau babe sinucigase, trebuie sa rezisti, altii stau o viata in trafic.
Bafta!