| StefNN a întrebat:

Salutare, am permisul suspendat o luna si am inteles de la cineva ca daca fac o cerere si dau sala inca odata mi-l elibereaza mai repede cu doua saptamani, e adevarat?

Răspuns Câştigător
| Simpatic a răspuns:

Nu exista acea cerere la 2 saptamani, acea cerere se face dupa ce ai promovat testul cu 15 intrebari, cand ai avut permisul suspendat 90 de zile ca urmare a depasirii cu +50 km/h a vitezei maxime admise sa zicem.
Ca urmare a promovarii acelui test + cererea depusa, perioada de 90 de zile de suspendare se reduce la 30 de zile.
Si acolo exista exista cateva criterii in lipsa carora nu primesti acea reducere:

Reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule se reduce la 30 de zile conform art. 221 al.1 din R.A.O.U.G. 195/2002 republicat, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a fost declarat admis la testul de verificare a regulilor de circulaţie (până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie);
a obţinut permis de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei;
nu a mai beneficiat de o astfel de măsura în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicită reducerea perioadei de suspendare;
în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţionala complementară nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

In cazul tau ai de asteptat 30 de zile, nu primesti nicio reducere.

12 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Ai inteles prost. Asteapta termenul pentru care ti-a fost suspendat. E mai bine si pentru tine si pentru ceilalti.

suntserios
| suntserios a răspuns:

30 zile e perioada minima de suspendare, nu mai poti scadea nimic.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Sunt sigur ca si tu tipi ca Romania e de rahat si vrei o tara ca afara, da cand e sa respecți legea te piși cu jet. Atitudine de cocalar, lasa ma sa ghicesc, ti au luat permisul pe nedrept si acum vrei sa le dai o lecție nu?

| StefNN explică (pentru suntserios):

Da mi l au luat ca am fortat galbenul dar mi-a fost lene sa i mai dau in judecata

| suntserios a răspuns (pentru StefNN):

Sa ii dai in judecata pentru ca ti au permisul pe bune? loool.
Deci esti fix cum zice lumea pe aici... atitudine maxima de cocalar.
Ti se ia permisul pe bune, te oftici de te dai cu curu de pamant si pe urma ii inveti tu minte pisandu te pe lege si conducand fara permis.

lasa ma sa ghicesc cand te au oprit i ai intreba si de ordinul de serviciu ca ai citit tu undeva pe net

| Sonia822 a răspuns:

Raspunsul asta imi intareste parerea despre tine. Aceea ca n-ai ce cauta la volan, desi tu insisti, chiar si avand carnetul suspendat.

| Simpatic a răspuns (pentru Sonia822):

De cand 5 milioane de romani muncesc in afara majoritatea ca si salahori, ingrijitori de batrani, si au lasat odraslele in tara, le mai trimit cateodata si bani de masina ca deah asa e moda ca daca dorel are eu de ce sa nu am, si de aici incepe cercul vicios.
Daca se va impune o lege (fictiv vorbind aici!) ca toata lumea sa nu cumpere DECAT masini noi cat si examenul auto sa se dea pe bune cu traseu de noapte si toate cele, ei bine soselele cred ca ar fi mult dar MULT mai libere.
Cand eram copil taicami-o avea o amarata de dacie care costa 77.000 lei (un apartament costa in jur de +100.000 lei la acea vreme) singurul pe o raza de 1 km patrat cu masina, putea sa o parcheze cum vroia, de cand ne-am patat de democratie la gura, si amaratii pe care ii da afara din casa intretinerea neplatita, au cate 2 harburi, i-auzi audi si bmw doua la 3000 de euro, dar neah lachele vrea sa arate la vecini ca este tare, mai ales cand nu misca nicio masina cu lunile...pai nu noi am vrut democratie, democratie a prostiei! Si uite ce fac prostii cand au masini, se vede pe la stiri.

| StefNN explică (pentru Simpatic):

Masina mi am luat o din banii mei, nu mi-a trimis nimeni nimic, din bursa de la facultate si din jobul pe care l am avut vara asta deci nu vorbi pe langa subiect, am intrebat ceva si voi ma luati cu frustrari de ale voastre, fiecare face cum considera

| Simpatic a răspuns (pentru StefNN):

Nu e nimeni frustrat pe tine stai linistit ca unii invartim multi bani munciti! altii fac multi bani cu fundul in tara asta! asta e Romania tara contrastelor. foarte bine ca ti-ai luat masina din banutii tai.
Doar unii useri ti-au spus ca nu este ok sa circuli cu permisul suspendat, eu am avut permisul luat 90 de zile, era normal masina de 600 de cp e greu sa o tin in 50 km/h, stii ce am facut? am mers cu autobuzul in acea perioada, nu e nicio suparare si nicio frustrare aici. chears bro

ps: propun inchiderea acestui topic pentru ca este deschizator de polemici si nu este cazul, dragi colegi numai scrieti in contradictoriu caci nu aveti de ce, e viata omului si poate sa faca ce doreste, daca este prins cu permisul suspendat va suporta consecintele in caz ca este prins. daca nu vrea sau nu poate sa astepte 30 de zile e alegerea lui.
Eu te sfatuiesc sa nu mergi cu permisul suspendat uite un exemplu banal se opreste cineva in spatele tau si cheama ala politia, in acel moment si tu esti testat cu etilotestul si ti se iau actele la verificat chiar de nu esti vinovat, in acel moment se va vedea ca nu ai permis...

| suntserios a răspuns (pentru StefNN):

Normal ar fi ca fiecare sa faca asa cum e legal... dar cu oameni din astea nu o sa ne facem bine niciodata

| TheGentleman a răspuns:

Eu știam că la 90 de zile se face reducerea.

| TheGentleman a răspuns:

Adică circuli fără permis acum?!