| Guest10 a întrebat:

Salutare!
La parcarea laterală cu spatele și de asemenea, la cealaltă parcare cu spatele (parcă garare îi zice), am voie să mă opresc pentru a învârti roțile pe loc?
Mie instructorul tot aia imi zice, sa nu invart roțile pe loc, când mașina nu se mișcă, dar e mai ușor de controlat dacă mă mai opresc.
Examinatorul o să mă penalizeze dacă mă opresc așa cum am zis, gen inainte sa indrept volanul?

+La mersul cu spatele, am voie să mă uit efectiv în lunetă, să îmi întorc capul in spate, sau e obligatoriu să folosesc oglinzile?

Nu îl intreb pe instructor că e cam fixist și numa cum zice el e bine, deși am auzit de la alții că invart roțile pe loc, ceea ce eu „nu am voie" la orele de condus. Repet, mă interesează dacă sunt penalizat în caz că fac ce am zis sau dacă pe examinator il interesează doar sa parchez intre linii mașina happy

Multumesc

Răspuns Câştigător
| BuLaNNNeL a răspuns:

Cu rotile pe loc este o chestie dăunătoare, iar (bineînțeles) că pe instructor îl doare de mașină și nici de cum de tine.
La mersul cu spatele, ambele variante sunt acceptate. Poți să mergi doar din oglinzi sau sa te uiți prin luneta (aici neaparat sa pui mana dreapta pe tetiera scaunului din dreapta, sanky 'pozitie corecta').
Ai grija in cazul in care nu-ti iasă parcarea și te apropii prea tare de mașină parcată sa te oprești că să nu-ți calce el frana.

4 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Pe examinator îl interesează să parchezi corect și să nu încurci traficul.
Da, ai voie să oprești un pic (dar nu motorul cu totul) pentru a ghida roțile și da, ai voie să privești unde vrei (și în oglinzi și să întorci capul, dacă e nevoie) pentru a face o manevră cu spatele reușită.
Succes!

| SmaraldAlbastru a răspuns:

Instructorul tău este dus cu pluta. Ai voie să te asiguri și să te ghidezi direct plin lunetă, așa cum ai voie să brachezi roțile pe loc. Nu vei fi penalizat, fiindcă astea sunt manevre normale.
Trage-i instructorului una după ceafă, din partea mea.winking

| Guest10 explică (pentru SmaraldAlbastru):

Doar să-mi iau permisul... Și îi dau apoi laughing
Mersi