Buna.
As dori sa vorbesc despre o problema cu care ma confrunt de aproape 3-4 ani.
Pentru inceput, in clasele 5-8 pot spune ca am avut cea mai buna perioada din viata mea. Imi facusem destui prieteni in clasa si ma intelegeam f bine cu toti, in special cu un grup cu care m-am apucat mai intens ca sa spun asa de jocuri pe calculator. Imi petreceam cam 60% din timp cu acest grup jucandu-ma, ma simteam f bine cu ei. La inceputul clasei a 7-a am avut o relatie virtuala cu un tip mai mare ca mine, mai exact el era a 9-a. Relatia cu acest baiat a fost f toxica, desi din fericire nu s-a intamplat absolut nimic. Cauta certuri mereu, ma ameninta ca se desparte de mine si eu evident stateam si ma rugam de el sa nu o faca (acest tip a fost primul de care pot spune ca mi-a placut mai mult, pentru ca din ce imi amintesc in rest am avut doar celebrity crush uri ). Pe langa toate astea era un obsedat sexual si evident ca in perioada de 7-8 luni in care am stat cu el mi-a stricat si mie mintea destul. In fine, totul s-a terminat cu bine intr-un final, mi-am vazut de viata mea in continuare, am fost afectata pentru o scurta perioada de timp pentru ca in tot timpul asta am avut grupul acesta de prieteni care ma ajuta extrem de mult sa ma simt mai bine, impreuna cu un bff. Ajungem in clasa a 8-a unde situatia incepe sa cada incet, incet.
Trebuie sa precizez ca pe vremea aia eram obsedata sa ma joc pe calculator, in special LoL. Contul pe care-l aveam avea o tona de skinuri, aproape toti campionii si tot asa, cu alte cuvinte era un cont valoros care de asemenea avea si o valoare sentimentala pentru mine. Problema a inceput cand am inceput sa fiu f toxica pe acest joc si odata cu asta am inceput sa primesc chat restriction-uri si am ajuns la banuri intr-un final.
Toate bune si frumoase pana cand mi-am luat ban permanent pe LoL. Din moment ce eram obsedata sa ma joc dupa cum am spus, a fost o lovitura destul de mare pentru mine. Acela a fost momentul in care am inceput sa ma simt destul de rau. O perioada buna de timp am plans in fiecare noapte si am incercat de minim 10 ori sa imi recuperez contul insa am fost refuzata de fiecare data. Odata cu trecerea timpului am inceput sa accept ca nu mai am ce sa fac si trebuie sa trec peste. Pana acum prima mea mare problema s-ar putea sa para f stupida pentru voi, insa este adevarul pur.
Bun, trecem la clasa a 9-a. In primul rand, am ramas cu un singur tip din fostul meu grup de prieteni in noua clasa, restul au plecat la alte licee, acelasi lucru si pentru bff ul meu, dar vorbeam in continuare cu ei zilnic, desi nu ne mai vedeam decat f rar. Mi-a fost greu sa-mi gasesc cam 4-5 prieteni intr-o clasa de 30 de persoane pentru ca nu imi placea aproape niciuna, fiindca pur si simplu nu aveam cam nimic in comun cu majoritatea. O scurta perioada de timp m-am simtit foarte prost din cauza acestui lucru, insa intr-un final m-am apropiat de 3 fete si am inceput sa stau mult cu ele.
Nimic special in rest, totul a decurs bine in anul acela. In clasa a 10-a grupul cu care ma jucam a inceput sa se destrame incet, incet. Eu am renuntat la ei pana la urma pentru ca nu aveau schimbari prea placute, probabil as putea spune ca nu s-au maturizat nici pana acum si in acelasi timp ma certasem si cu unul dintre ei si a trebuit sa rupem prietenia (poveste lunga si inutila, insa a fost singura solutie).
Odata cu pierderea acestui grup pot spune ca am inceput sa fiu in depresie. Am ramas cu acele 3 fete din clasa plus bff ul meu din 5-8. Incepusem sa ma simt singura si aveam si ganduri sa ma sinucid uneori desi stiam ca nu am curajul sa o fac(o singura data am incercat sa fac o supradoza la 13 ani din cauza tipului cu relatia virtuala, insa pentru ca am fost proasta si am crezut ca supradoza o sa te omoare chiar si cu 3 pastile doar, am scapat). Cand a inceput carantina totul s-a agravat, depresia mea ajunsese la un nivel destul de inalt.
Trebuie sa mentionez ca ieseam destul de rar si doar cu ai mei, fiindca pe langa aceasta depresie am inceput sa am si o anxietate sociala f naspa.
Dupa ce am trecut cu greu de perioada cu carantina+ vara am trecut la clasa a 11-a. Sistemul hibrid era oribil, clasa mea era impartita in 2 grupe care invatau 2 limbi diferite si problema cea mare a fost ca eu le aveam pe prietenele mele fix la grupa opusa. O luna sau 2 cu acest sistem hibrid au fost un cosmar pentru mine, stateam 6 ore in banca si nu faceam nimic, doar stateam pe telefon, era extrem de obositor dar refuzam sa ma misc de acolo pentru ca nu voiam sa stau sa ma plimb singura pe afara. Orele online au fost ok, stateam acasa si ma simteam mai bine, insa intre timp problema ca eu nu ieseam din cauza depresiei si anxietatii ma apasa din ce in ce mai mult. Pe perioada carantinei m-am apropiat de una din cele 3 prietene din clasa. Am decis sa ii spun despre aceasta problema si cum era de asteptat mi-a spus sa iesim afara intr-o zi si poate poate voi scapa usor, usor de sentimentul meu care-mi punea o bariera. Am acceptat si de data asta mi-am propus sa nu mai anulez iesirea cum faceam de obicei daca ma invitau alte persoane. Desigur ca dupa aceasta iesire mi-am dat seama ca a fost o prostie sa tot evit si sa refuz alte persoane cu care sa ies si am inceput sa o fac tot mai des. Ma simteam din ce in ce mai bine. Insa aceasta fata de care eu ma apropiam mult avea un alt bff. Acest bff nu pot spune ca are o influenta asa buna asupra ei si in acelasi timp nu i-a facut nici niste lucruri asa bune. De ex in carantina o ignora destul de mult pe fata respectiva si cand aveau posibilitatea sa iasa bff ul ei amana mereu si intre timp se vedea cu alte persoane. Dar odata cu inceperea scolii se pare ca prietenia lor a revenit la normal, cel putin asa am crezut pana am inceput sa aflu ca fata respectiva e inclusa in niste grupuri dubioase cu niste "afaceri" dubioase. Insa aceasta prietena desi se plangea si inca o face uneori destul de mult pentru ca bff ul are in continuare anumite momente suspecte tot pare sa se comporte de parca totul e ok. De cand a trebuit sa merg fizic la scoala am fost ok o zi 2 dupa am inceput sa ma cam simt in plus. Ieri am decis sa ii spun de acest lucru si ea a spus ca nu este asa, ca ea tine la mine, ca vrea sa ma ajute si ca oricand pot veni la ea sa vorbim si ca prietenia ei cu mine si prietenia ei cu fata acea sunt 2 chestii diferite si ca nu stau in calea lor sau ceva. Inca imi este greu sa cred asta cum de altfel sincer nu prea mai am incredere in aproape nimeni si nimic.
Ma simt oribil. Intotdeauna imi spun ca sunt foarte urata si ca am pielea naspa (inca din a 5-a obisnuiam sa-mi iau insulte cum ca am pielea putin mai inchisa, de aceea am si acest complex), ma simt din ce in ce mai singura si ca nimeni nu o sa ma vrea niciodata. Cu toate ca, practic, cam toata lumea spune fix contra acestor lucruri, eu tot ma simt asa.
Din clasa a 8-a m-am indragostit la prima vedere de un baiat cu care n-aveam absolut nicio treaba si care era si mai mare cu aproape 4 ani decat mine, plus ca era luat. Cu timpul insa s-a despartit de fata respectiva si pana si in momentul acesta este singur. Insa nu prea am vreo posibilitate sa incerc sa il cunosc, nu am prieteni comuni cu el si sa fac eu primul pas este un lucru imposibil. Niciodata nu am simtit si nu cred ca ma voi simti vreodata potrivita pentru acest baiat. Il plac mai mult pe zi ce trece, simt ca este perfect. Uneori mi-e sila de mine ca stau si-mi imaginez un viitor cu el tocmai pentru ca eu ma simt groaznica si pe el il vad fara niciun defect. Recent am incercat sa-mi gasesc din ce in ce mai multe activitati care sa ma distraga si am incercat sa caut un alt tip de care sa-mi placa. N-am fost nici pe aproape, nu mai vad pe nimeni cum il vad pe acest baiat. Stiu ca asta chiar e o problema stupida, sunt constienta de acest lucru, insa nu ma pot ajuta in niciun fel. Cred ca este prea mult sa spun ca il iubesc pe acest baiat din moment ce n-am avut niciodata o discutie sau ceva, deci voi spune doar ca il plac f f mult.
De la o persoana fericita, sociabila cu multi prieteni in a 5-8, dupa intr-un stadiu oarecum normal in a 9-a si jumatate din a 10-a, am ajuns in clasa a 11-a unde am f putini prieteni, ma simt oribil emotional si sunt extrem de retrasa, practic o persoana noua ar fi nevoita sa vina ea la mine si sa inceapa o discutie si eventual sa ajungem sa ne intelegem, sa ne apropiem. Poate din cauza ca tocmai ma simt de parca nu ma vrea nimeni.
Nu stiu ce sa mai fac, tot ce imi doresc este sa fiu ca inainte, insa orice progres as incerca sa fac pare sa aiba un sfarsit destul de rapid si totul se prabuseste din nou. De cateva zile am inceput sa beau incetul cu incetul cu speranta ca imi va alina durerile mai mult, obisnuiam sa si fumez acum 2 ani ca sa scap de stres insa acum nu mai simt nicio atractie pentru acest lucru deloc. Astazi am reusit sa ma abtin de la baut si sper dar si cred ca voi putea sa o fac si maine, poimaine, etc. Cu toate ca probabil daca iar am o zi in care ma simt intr-un stadiu critic iar voi avea tentatia sa beau, insa dupa cum am spus voi incerca sa ma abtin. Nu vreau sa-mi fac un obicei din acest lucru, sper ca a fost doar o simpla greseala pentru cateva zile.
Ma chinui sa ma acomodez cu ideea ca in curand probabil voi ramane complet singura si va trebui sa ma descurc asa.
Initial am vrut sa pun o intrebare despre cum as putea sa ma acomodez mai repede cu asta, insa se pare ca am ajuns sa descriu povestea vietii mele. Imi pare rau ca am scris atat de mult, dar sincer nu stiu ce raspunsuri ati putea sa dati la o situatie ca asta.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook