| OmulCuÎntrebăriInteresante a întrebat:

Bună, TPU! happy Cunosc pe cineva, stă la mine în cartier, care n-a făcut școală deloc. Are 19 ani și, până acum, tatăl său nu l-a dus deloc la școală. Nu e analfabet, știe să scrie, dar habar n-are nici măcar de părțile de vorbire; matematica o știe cam la nivel de clasa a 2-a și în rest e praf. Am purtat mai multe conversații cu el (ne știm de vreo 3 ani) și singurul subiect la care pot zice că excelează e teologia, pentru că povine dintr-o familia ultra religioasă. Tatăl său a considerat că-i mai bine să nu-și ducă copiii (băiatul în cauză și ceilalți 7 frați și surori ai săi) la școală și i-a educat acasă, pe stil ultra religios. Vine din ceva sectă, zice că Pământul e plat, că cruciadele, inchiziția și colonialismul sunt minciuni, că vaccinul te omoară, că Charles Darwin era satanist, că lumea de afară e coruptă de un grup de evrei sataniști care încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu și alte conspirații pe care el a fost forțat să le creadă de când era mic. Mi-a zis că tatăl său nu i-a lăsat să citească nimic altceva în afară de Biblie și că, atunci când l-a prins pe fratele său mai mare (care atunci avea 12 ani, acum are 24) cu o altă carte, a ars cartea aia și l-a bătut! Mie mi s-a părut inacceptabil, dar lui i se pare normal.
Întrebare: e legală toată afacerea asta?
În iarna lui 2018, doi din frații prietenului meu, Marcu de 5 ani și Maria de 8 ani, au făcut difterie. În loc să cheme un medic, tatăl lui Andrei (așa-l cheamă pe amicul de 19 ani) a pus toată familia să se roage și să postească. Din nenorocire, din lipsă de tratament, cei doi copii au murit 11 zile mai târziu. Asta a fost legal?

2 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Fiecare isi alege credința,secta si locurile după care se ghidează în viață nu ai ce face.
Mie una mi se pare absurd si sa nu poti sa te uiti la un tv ca e păcat, sau sa nu poti purta o brățară ca e păcat, sa faci copii cu nemiluita ca nu e voie sa iti împrăștii sămânță pe pământ cica si multe alte rahaturi.
Si eu sunt ortodoxă si cred in dumnezeu, dar cineva a zis o vorba "dumnezeu va cerut sa fi-ti umili si zmeriti, nu prosti si tampiti"

Nu stiu de ce te miri la asta in conditiile in care uni musulmani din tot coranul au inteles ca trebuie sa omoare oameni ca sa primească ei nu stiu cate virgine in lumea de dincolo.Si si daca ar fi asa, iti dai seama cata minte pot avea.

Chiar dacă nu e ok sa te bagi in familia nimănui poti vorbi cu băiatul despre cum trăiești tu si cum ti se pare normal sa trăiești tu. Poate o data cu trecerea timpului va conștientiza calea pe care va dori sa meargă si o va alege pe cea corecta.

| CassiusAlexander a răspuns:

Am trăit și eu ceva oarecum similar. În sensul că am învățat să citesc cu Biblia, era abecedarul meu, doar asta citeam. Am primit cadou o carte Harry Potter când aveam tot așa vreo 12 ani, mi s-a zis că nu am voie, că e magie neagră și alte lucruri, dar am citit-o pe ascuns. Totuși la educație mereu m-au incurajat să fiu cel mai bun și cărțile de la școală cel puțin mereu le citeam.

Per total a fost okay. Orice credință e ok atâta timp cât nu dai în extreme. Familia asta de care vorbesti a dat în extreme.