Ce credeți: perfecționismul este nativ sau dobândit? Poate fi dobândit?

Eu cred că poate avea o notă nativă căci sunt numeroase cazuri de copii care, deși nu au avut o educație strictă, au această fixație pentru ordine (în culori, creioane, jucării). Ori mai degrabă s-o numim obsesiv compulsiv? Îmi par ca niște trepte, iar precum mi-a spus cineva și după ce am cercetat și eu, perfecționismul patologic poate fi sinonim cu obsesia compulsiva. Sper să nu mă pripesc. Și de asemenea poate fi dobândit. Am observat că în majoritatea cazurilor ce se referă la dobândire, perfecționismul e un rezultat al frustrărilor. Casnica ce rămâne în casă, fără slujba, neavând pasiuni, deseori dezvoltă o obsesie pentru curățenie. Un alt exemplu ar fi omul cu frica de a fi mediocru, vrea cu disperare să facă ceva special, iar atunci când se apucă de un proiect acordă atenție excesivă și celor mai mici detalii uitând imaginea de ansamblu. Dacă ar avea de ales între 2 proiecte: unul ușor, dar care ar fi de nota 7 indiferent de eforturi si unul greu care ar avea șanse să fie de nota 10, l-ar alege pe al doilea. Suferința intervine când, precum orice om, n-ai cum să aproximezi cum o să iasă. Iar felul cum aproximezi e strict legat de stima ta de sine. Astfel, perfecționismul având la origine o frustrare, ajungi să refuzi și să amâni orice proiect căci crezi că n-ar fi de nota 10. M-am îndreptat mult spre latura mai bolnăvicioasă a perfecționismului. Drept concluzie, cred că e benefic dacă e canalizat spre o profesie matematică, cu date exacte. Iar in cazul unui domeniu creativ, e bine să fugi de el ca de naiba, căci atâta rațiune eludează emotiile. Dacă e răspândit asupra întregului stil de viață, nu doar asupra carierei, depinde mult de gradul care-l ai de perfecționism si de soiul lui. Vrei să fie perfect, dar ce ai în gând? Să fie perfect pentru tine ca să ai o liniște personală? Să fie perfect in ochii oamenilor pentru ca mai apoi să te recunoască? Să fie perfect pentru a face o persoană fericită? Să fie perfect ca să n-ai de unde sa primești reproșuri? Până la urmă e foarte relativă toată treaba. E un comportament uman, iar tot ce e legat de om e confuz și cu mii de laturi. De asta psihologia se bazează pe "depinde".