Daca prostia ar durea, sunt convinsa ca urletele prostilor, ar polua sonor pamantul ca, n-ai avea cum sa-ti mai auzi propriile tale ganduri.
Sa faci o statistica este simplu, dar cifra data, nu ar solutiona mai nimic, pe considerentul ca, fiecare ar continua sa "stie" doar atat, cat stia si mai inainte.
Educatia in general, educatia sexuala in special, ar avea drept consecinta un nivel mai crescut de cunostinte ale populatiei.
Ca nu stie cineva ce este orgasmul, nici nu este chiar asa un mare "bai", dar ca nu stiu multi ce zi a fost 1 Decembrie si ce insemnatate a avut pentru tara cred ca, acesta este un lucru cu mult mai grav.
Una dintre persoanele intervievate lucra in domeniul sanitar, posibil ca era infirmiera si cu toate acestea nu cunostea denumirea cuvantului despre care a fost intrebata si acest lucru nu mi se pare normal, pe considerentul ca, personalul sanitar ar trebui sa aiba cunostinte mult mai precise despre corpul uman si functiile acestuia, dar lumea s-a abrutizat, nu se gandeste decat la bani, dovada ca marea majoritate a celor intrebati au crezut ca, acel cuvant se refera la obtinerea de credite bancare.
Suntem o societate de consum si ca atare "tot " ce ne intereseaza, se rezuma la bani si nu mi se pare de loc imbucurator.
Ca si concluzie daca familia, invatamantul nu vor face mai multe pentru tinerii care se maturizeaza mult mai repede astazi, ne vom trezi ca unii dintre ei vor sti doar cuvantul o... m si nu vor avea habar despre cum ar trebui sa traiasca, sa munceasca, sa doreasca sa-si depaseasca nivelul pe care l-au avut in familiile proprii si sa poata la randul lor sa-si educe copii pentru a deveni oameni, in adevaratul sens al cuvantului.
Instructia scolara este deficitara, sunt inca multi analfabeti si as putea sa spun ca avem multi tineri cu pregatire superioara, care nu cunosc prea multe despre meseria in care ar trebui sa profeseze, conform pregatirii lor scolare.
Dupa mine, dorinta tineretului este de a obtine pregatire superioara, este legata de faptul de a nu desfasura o activitate productiva, unii apreciind ca munca concreta, prin care poti sa faci, prin puterea si cunostintele tale profesionale, un obiect anume ori o faza de productie oarecare, nu este laudativa si uita ca, fiecare trebuie sa contribuie, prin diviziunea muncii, la binele propriu si la binele colectiv.
Meseria nu mai este considerata "bratara de aur", asa se explica de ce anumite meserii aproape au disparut.
Eu nu o sa-ti dau raspunsul la intrebare, deoarece el a fost dat de tanara careia i s-a luat ultimul interviu.
Ca sa ai satisfactii in dragoste, este necesar ca, cei doi parteneri sa tina seama de cerintele celuilalt si atunci, cred ca nu se va mai ajunge sa se caute "satisfactie" sexuala prin vecini.
Anomin Daca te intereseaza definitia cuvantului si urmaresti filmuletul pana la capat, o vei gasi.
Cam 85% pentru ca restul de 15% sunt oameni in varsta {dupa parerea mea} Daca era sa ma intrebe asa ceva ori ziceam ca ma grabesc(daca nu stiam)Dar si reporterul "Ce ziceti, De acum in kolo nu se mai dau orgasme cu buletinul..."
Bună!
Păi eu din păcate aş spune că 15-20% ar fi în stadiul de neştiinţă. Din păcate, nu e din cauza lor, toţi oamenii pot să devină intelectuali numai că nu au mediul propice pentru asta (şcoli destule, sărăcie, părinţi nepăsători: unii mai bine îi trimit la cerşit decât la şcoală, este mai ieftin), iar unii nu vor sau nu au nevoie de şcoală (găştile mari din America de Sud, Yakuza) pentru că invaţă tot ce trebuie pe,, stradă".
Baftă!
Razvan întreabă:
alfons2390 întreabă: