anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce toată lumea judecă oamenii care stau în casa părintească sau nu au nu știu ce inițiativă să bla bla și să-și facă o familie și bla-bla.

Adică dacă femeie sau bărbatul e bancher sau are moșteniri de la tac-su și mă-sa, poate chiar având tată și mamă și îi dă o casă ca să se poată f*** și procreea și face o familie în fața societății perv, da, e ok, jos pălăria, la fel cum spuneam și dacă are noroc de job de 100 mil salar și își permite a lua o casă pe barba lui/ei și atunci și mai mult este lăudabil, de cât de puternic este omul ăla.

Dar în rest, de când este mai lăudabil, unii care doar chinuie acei copii, că i-au făcut și ei tocmai de ochii lumii sau pe motiv că "așa e natura" dar nu au de niciunele să le ofere și pur și simplu chinuie copiii ăia la propriu, că ei nu sunt din clasa aceia privilegiată?!

De când e mai notabil așa ceva, decât niște oameni care dacă își cunosc nivelul și știu cât pot doar obține de la viață, sunt mai înțelepți și chiar preferă să-și trăiască o viață în singurătate sau doar cu echivalentul mai ieftin al unui copil, anume un animal de companie? De când sunt mai condamnabili oamenii ăștia decât oamenii nesăbuiți care dau infractorii sau jigod societății?!
Nu știu de voi, dar mie, mi-e scârbă de societatea asta. Și nu o spun doar prin prisma faptului că nu vreau eu copiii pe care să-i chinui ca restul ci o spun și ca profesor ce văd zilnic la clasă copii din ce în ce mai varză, mai praf, pe care aproape că am ajuns noi ca profesori să-i creștem, că părinții ăia pe care-i ovaționează babele și societatea asta de rah nu sunt în stare să le ofere strictul necesar, cum ar fi un pix și un caiet, un consult medical de bază, un minut de atenție și considerație, o pizza sau o ciocolată sau chiar o hăinuță mai bună sau o carte de povești.
Cum de poți lăuda sau ovaționa așa ceva?! Cum?

5 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

De ce toată lumea judecă oamenii care stau în casa părintească sau nu au nu știu ce inițiativă să bla bla și să-și facă o familie și bla-bla?

Pentru ca romanul toata viata lui atat stie sa critice, sa barfeasca, sa jigneasca, sa poarte grija altuia si sunt frustrati pe alti care reusesc in viata

| StoicAnalysis a răspuns:

Lumea nu te judeca strict pentru ca nu vrei tu sa ai copii. Lumea te judeca pentru ca nu ai un plan pentru viitor si nu ai cu cine sa-l executi. Societatea din jurul tau vrea sa comunice cu tine, lucruri ce le ai in comun cu ei, si sa schimbati pareri despre una, alta. Dar daca tu, de exemplu, stai intr-un cerc de cunostinte care au familie intemeiata si au un plan pentru viitor, tu find singura care prefera sa stea pe loc, si sa nu socializeze, e aproape imposibil sa nu fi vorbit/a sau sa nu fi judecata.
Asa e societatea si asa functioneaza. Constant cauta apartenenta la grupuri. Daca nu esti capabil/a sa te integrezi, fix asa patesti.

Ai trei variante despre cum sa-ti traiesti viata daca esti introvertit/a:

1. Inveti sa-ti traiesti viata in solitaritate fara sa-ti pese de ce crede lumea din jurul tau;

2. Inveti sa faci compromisuri sociale si sa ti langa tine cativa prieteni buni, apoi sa-ti cauti un partener de viata care sa-ti impartaseasca viziunea despre lume ( unde ma incadrez si eu )

3. Incerci sa te integrezi complet in societate si sa te "vindeci" de introvertivitate.

| anonim_4396 explică (pentru StoicAnalysis):

Really?! 3?!
Arată-mi unde vezi tu leu devenit pisică fricoasă și pisică fricoasă devenită leu?! laughing)
Deci nici nu introvertivitatea asta nu e de joacă.

La prima știu ce zici sau ce spui în primul paragraf. Eu una așa sunt, nu mă unesc cu nimeni, nu fac simbioză cu nimeni, trăiesc ca la 1, deci exclus ca cei de vârsta mea să mă judece, evident poate doar fetele frustrate că ele nu au timp liber și nu probabil nu înțeleg cum e să poți sta singur și să stai doar tu cu gândurile tale. Unii ba chiar m-au întrebat că da cum rezist numai în casă, că ei nu ar rezista. Doar că, de aceia nu mă mai deranjez că știu că vorbește doar frustrarea din ei, și totuși ăia care nu mi înțeleg solitudinea, măcar ei nu judecă așa de aprig, deoarece ei fiind cât de cât capabili și văzând cât de greu se crește un copil, probabil ei văzând că eu nu am energia lor, ei chiar ajung să fie împăcați până și ei, că mai bine nu am făcut copii pe care să-i nasc doar ca să-i chinui. Deci ăștia tinerii judecă doar până la un punct.
Însă eu mă refer la cei bătrâni, care ei dacă au trăit cu vremurile alea în care la 18 ani îți puneai fustele în cap, te măritai și făceai copii, ei nu înțeleg perspectiva mea. Mai ales când le spui de ideea unui partener ideal sau că tu ești ciudata și nu o să găsești niciodată un partener ideal, deoarece tu ești ciudata în primul rând vin bătrânii cu sfaturile lor de rah "Lasă, că orice bălărie are bălăria lui." Și de aici, realizez că ori oamenii ăia sunt tembeli, ori habar nu au ce spun. Păi eu tocmai pentru că da, poate sunt bălărie, deși nu mă consider oricum nici cea mai de jos speță, căci măcar sunt un om cu bun simț și respect, chiar dacă am problemele mele cu mânia, dar din cauza energiei și evident și a introversiei plus bolile conexe dezvoltate în timp, nu mă pot lăsa să produc mai mult, să-mi iau mai multe joburi sau poate să mă duc la un job în care implică mai multă interacțiune socială iar așa să am un job mai bine plătit. Și dacă nu le pot face pe acestea și-mi știu nivelul, atunci nici nu vreau să-mi găsesc un partener ca mine, ca tocmai dacă vom face un copil, având ambii minim pe economie sau chiar ambii probleme sociale, cum vom crește un copil stabil, stoic, echilibrat și mai ales să dăm un om bun societății?! Cum?!
Deci eu una, pe ăștia îi judec sau mă rog, despre ei era întrebarea. Nu despre cei care mă invidiază poate din cauza lipsei de timp liber. Deși și aceia ar trebui să-și asume, atunci când și-au dorit acea familie și până la urmă să nu mă invidieze pe mine, deoarece și eu puteam să fac un copil doar de dragul de a-l face sau chiar cu scopul de a nu mai suferi de singurătate și a mă simți codependentă de relația cu copilul meu și așa nu mai treceam prin depresie și altele. Însă și eu mi-am asumat când am vrut viața asta, bine, poate nu chiar 100%, că ce-i drept și eu acuz la greu providența de chipurile "soartă" dar totuși, per total mi-am asumat viața asta solitară, de fapt nici nu e vorba de asumat, deoarece până la urmă îmi place, frate singurătatea și individualismul, că dacă nu-mi plăceau, poate acum stăteam și eu în relații toxice, atât cu amici, cât și cu un partener, doar pentru că fugeam de singurătate, așa cum fac mulți dintre aceia care spun că ei nu ar rezista sau nu ar putea sta în casă, păi da, nu pot sta, pentru că în realitate le e frică de singurătate, ăsta e adevărul, și poate de aia nici ei nu-și doreau 100% acei copii, însă măcar așa cum sunt, își asumă, zic eu, măcar generația mea de mame și tați.
Însă bătrânii ăștia, au impresia că doar măritată la cratiță ești femeie adevărată sau faci ceva cu viața ta. Și să nu mă ia ei cu ortodoxia și Biblia lor, și eu o citesc și Dumnezeu spune doar că concubinajul e păcat, atâta timp cât nu fac nimic cu nimeni și îmi văd de viața mea și și dacă aș face dar mă spovedesc, care e problema lor cum îmi trăiesc viața?! Mai ales dacă lor nu le cer nimic și mă lupt tocmai să mă descurc singură, cel mult ce mă mai ajută mama, dar în rest nu cer de la nimeni nimic. Mai ales că la Biblie, arată clar de cupluri care au fost și infertile și nu au avut copii și s-au rugat ani de zile până să facă. Deci tot Biblic vorbind, dacă o căsnicie biblică se exprimă doar prin prisma copiilor, atâta timp cât eu nu-mi doresc copii și astfel nu îmi iau nici un partener, care e păcatul de fapt?! Că ce?! Că nu zic da, pe viață în fața Domnului la o căsnicie care da, poate și să meargă, dar nici să nu meargă, mai ales că vedem clar că în ziua de azi, exemplele sunt mai mult negative, decât pozitive?! Și dacă e așa și divorțez, e mai grav, că în fața Domnului am semnat un acord forever la un jug în familie. Și pe cât facem pariu, că fix ăștia bătrânii care ne judecă pe noi ăștia single, sunt primii care, dacă mâine ne sortit să-i avem drept socrii, vor fi primele lighioane care se bagă în viața mea și a consoartei noastre?!
Deci vezi?! Nu de tinerii ăștia frustrați și legați mi-e mie silă ci chiar de cotoroanțele (atât ele, cât și ei) moși și babete frustrate și comuniste care judecă necăsătoria tinerilor de azi, dar ei sunt primii care s-ar băga în căsnicie dacă ei m-ar avea mâine drept noră. Și mulți o și fac de altfel, în propriile căsnicii ale copiilor lor. Deci de ipocrizia asta crasă mi-e mie silă.
Și deși îmi ador bunica și neamurile, aici intră și propria mea ramură, propriul trib și neam. Care moare de grija mea și chipurile așteaptă ei să mă mărit eu, unii mai mi-o și spun pe șleau "Haide, că vreau să dansez la nunta ta." Să aștepte mult și bine, că oricum muzica pe care o ascult eu, nu le-ar plăcea lor, adică rock-ul și muzica latino sau cea folk și indie și mai rău e că, fix acești oameni care se invită la nunta mea, m-ar scuipa din secunda 2 în care le-aș deveni noră și nu m-ar mai suporta. So...
Eu despre această categorie de humans vorbesc. Mi se zbârlește piele pe mine când scriu despre asta. Mă înfurie. Fix ipocrizia lor. Asta mă înfurie de fapt, nici măcar judecata nu mă mai atinge, oricum eu fac ce vreau cu viața mea, că până la urmă, una am și fac ce vreau cu ea, însă ipocrizia bătrânilor ăstora, mă scoate din țâțâni. Și poate fi chiar și a tinerilor, căci am întâlnit și aici, câteva amice în trecut care la fel nu mă înțelegeau sau chiar tipi care m-au judecat că de cum stau eu alone așa. Păi fii sigur, că tipele alea care nu mă înțeleg la fel, dacă mâine le-aș deveni noră sau cumnată, nu m-ar mai suporta, însă așa mă judecă, idem chiar și cu tipul în cauză, tipii care mă judecă pe mine că stau alone, mâine dacă m-ar lua de nevastă, la ce vremuri trăim, poimâine s-ar sătura de mine, nu le-ar mai place de mine și m-ar abandona ca pe o frunză în vânt.
Deci de fapt întrebarea nu a fost pusă bine, nici măcar nu e vorba de judecată aici, deși da, eu la judecată cam reacționat, oricum, pentru că recent am auzit niște bătrânele din jurul meu, care judecau fetele ca mine și chiar și niște băieți și nici măcar nu eram eu cea în cauză, dar m-am înfuriat maxim auzind astea. Și fix la asta cu ipocrizia mă gândeam, analizând în capul meu.
Zic, dacă voi babelor, mâine m-aș mărita cu vreunul din odraslele voastre masculine, băieții voștri scumpi și dragi și aș deveni și eu întreagă ca restul, pe care le tot ovaționați atât, mâine m-ați lua la bastoane și cine ar trece pe lângă noi ar zice că vizionează o telenovelă de aia de Oscar, cu bătăi cu tigăi și aruncat țoale pe geam și pe poartă la fiecare scandal.
Mai da-ți-le în puii mei și pe babele astea bârfitoare, că așa m-am săturat de viața asta perversă și ipocrită.
Barem să vină naibi o dată războiul și la noi, că nu mai pot, uneori îmi vine mie să pun foc la tot ce e în jur sau să iau o bâtă și să le-o trag la toți în cap, jbang, cum prind, cum să bat.
Așa sătulă sunt de viața asta.

| StoicAnalysis a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca ai vointa, te poti schimba. Nu in totalitate, dar te poti schimba.

Si eu unul nu te judec. Eu doar ti-am explicat cum functioneaza societatea si care ar fi variantele pentru tine. Daca vrei sa ai parte de pace atat din partea ta, cat si din partea celor din jur, trebuie sa te integrezi sau sa te adaptezi cumva. Atata timp cat traiesti intr-o societate, nu poti fi cu adevarat liber. Poti insa sa alegi compromisurile pe care trebuie sa le faci.

| anonim_4396 explică (pentru StoicAnalysis):

Știu că nu mă judeci, doar nu sunt nici prima, nici ultima din generația asta care alege un drum solitar, decât unul ca pe timpuri.
Cât de compromisuri, aici ai atins un punct bun, eu una nu fac compromisuri, nu-mi plac, dar mai ales nu-mi place să mi se fure libertățile, deci nu aș rezista într-o căsnicie, nu de alta, dar ori eu, ori soacra, ori el, unul din noi va fi killerit laughing) și nu doresc asta nimănui, iar eu una, nu doresc să-mi pierd sufletul, ucigând pe cineva sau și mai grav, sinucigându-mă. Și cum spuneam nu-mi doresc un soț cu mame de astea țațe, care mă judecă pe mine și că sunt singură darși dacă pun ochii pe fi-su că nu aș fi suficientă pentru fi-su. Nu!
Cel mult poate dacă aș accepta pe cineva, ar fi un orfan, și rămân la vechea mea idee, o relație cu beneficii sau măcar una în care mi se dovește cu vârf și îndesat că omul nu m-ar părăsi, și el are libertatea lui, cum și eu pe a mea, chiar dacă la mine nu e vorba de înșelat ci de a face ce vreau, cum vreau, când vreau în casă, indiferent ce ar face el prin escapadele lui, atâta timp cât zilnic găsește drumul spre casă, și se întoarce acasă, mie mi-e suficient, deși da, am tor dezbătut subiectul ăsta cu mai multe femei și amice și toate mi-au spus că dacă aș oferi această libertate bărbatului, el în final chiar m-ar abandona că s-ar îndrăgosti de alta. Deci nici asta nu pot face.

Doar o amică de-a mea, avea mare dreptate, cred, cu altă idee, nu acum, la bătrânețe e mai bine. Așa scap și de corvoada escapadelor lui si de frica abandonului din inițiativa lui, îl las să se ducă să le încerce pe toate, acum, iar la bătrânețe, când e și singur și moș îl iau eu de soț, ca să am un sprijin la bătrânețe și să facem, cam fix ce spui tu pe aici, cu "contractul" ăsta social, și cu adaptarea. Deci dacă voi mai trăi, mă voi gândi la acest contract de la 50, 60 de ani. Asta dacă mai apuc vremurile alea, dacă le mai apucă cineva, că nu vezi ce vremuri trăim, cu drone și bombardamente prin aer.