Gandul ca cineva ar avea nevoie de ei i-ar motiva pe cei care vor sa se sinucida sa nu o mai faca si sa vada viata cu alti ochi. Dar daca persoana respectiva nu are pe nimeni care sa aiba nevoie de ea si gandurile negre nu dispar, existenta e un chin pentru ea si nu mai vede pentru ce sa traiasca? Ce i-ati spune acelei persoane?

As cauta sa-i insir persoanele pentru care ea este totusi importanta. Iar acestea sunt TOATE PERSOANELE CARE O CUNOSC.
Ce i-as mai spune:...
"În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.

Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu."

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.


Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...

I-as spune sa-si traiasca viata pentru el, nu pentru altii.

Sa adopte un copil, sa il iubeasca si sa capate un scop in viata, oferindu-i iubire, afectiune, tot ce ea ar vrea sa primeasca. Acum daca e o persoana lenesa care nu prea ii plac responsabilitatile degeaba ii spui, ele vor un miracol facuti de altii, nu ar misca niciun deget pentru fericirea lor.

I-as recomanda sa ceara ajutor de specialitate, atat de la medicul psihiatru, cat si de la psiholog. Ca proiect personal, ar fi o idee sa-si faca prieteni, nu multi, putini si adevarati, acestia il vor sustine enorm in perioadele difcile ale vietii si vor avea in mod evident nevoie de el/ea, pentru ca il/o vor iubi, sa se implice in cauza umanitare si, nu in ultimul rand, sa-si adopte un catel/o pisica. Si, foarte important, i-as sugera sa munceasca mult si bine, sa se straduiasca sa faca performanta scolara/academica/profesionala, sa citeasca, sa studieze, sa devina cu adevarat pasionat de un domeniu. Nimic nu te motiveaza si nu te ridica in lupta cu boala mai mult decat dorinta de cunoastere, care daca e adevarata te face sa nu mai simti oboseala/tristetea/durerea sufleteasca, nu te mai lasa sa te gandesti la nefericirea ta, ci doar la ceea ce inveti! Satisfactia muncii si a rezultatelor derivate din aceasta e inegalabila! ca activitati de timp liber, I-as recomanda sa asculte muzica, sa iasa cat mai mult timp la plimbare in aer liber, sa practice un sport, sa calatoreasca, sa citeasca si sa mearga la cat mai multe manifestari cultural-artistice (concerte, piese de teatru, expozitii, lansari de carte, conferinte etc etc, in functie de ceea ce il/o pasioneaza si atrage). Multa sanatate!

Deci asta e contra religiei. I-as spune sa mearga la biserica si sa fie u ncrestin adevarat, nu un alt nebun inconstient. Daca nu isi vede rostul in viata, sa se deplaseze putin si pe la biserica, sigur nu o sa moara din atata. Spune-i ca el exista in lumea asta cu un scop. Daca nu o fost capabil sa il identifice, sa se roage si sa ii lumineze D-zeu mintea. Singuri in lumea asta nu putem, caci daca nu suntem de partea lui D-zeu, ghici care ''tabara'' a mai ramas?