Hei, TPU, dacă azi proful de chitară mi-a cam dat ultimatum, zicându-mi că în final cam dau banii de pomană pe cursul acesta, că nu aș avea în final ureche muzicală și că de la un nivel mai sus, nu aș prea mai avea ce să fac, eu în realitate ce să fac?

Că mi-a zis să mă gândesc, că dacă aș face fizic la școală, ar fi mai ok, deoarece a zis că acolo pot lucra mai clar după instrucțiunile lui, decât așa în online și a zis că dacă aș veni la cursuri, tot nu-mi garantează că voi avansa, dar că doar așa ar fi unica șansă să mai încerc și că aș merge tot așa în pașii mei de melc.

Însă nu știu ce să fac, dacă mai are rost să continui și să sacrific un drum pe autostradă săptămânal, ca să mă duc la școală sau să renunț complet?

Însă ideea este că, aflând acestea, faptul că nu am ureche muzicală o știam și eu și va rămâne regretul meu forever că nu voi putea face muzică la un nivel profi și că nu voi deveni vreodată cântăreață resemnat, acceptat, împăcat, până aici.
Însă primind acest feed-back și tot analizând, am realizat că ajung la vechile mele idei și anume că, de-a lungul vieții am realizat că de fapt, mediocritatea a fost mereu problema mea de nu am putut să avansez în viață și în lanțul trofic
Că anume gena mea e defectă din fabrică sau mai defectă decât a altora. Și când zic defectă, aici eu nu mă refer doar la o ureche muzicală sau la fizic sau la mental ci la cumulul de tot de a fi un om capabil, potent, viguros, puternic.

Deci ideea este că acest feed-back mi-a reconfirmat toate durerile, fricile mele trecute și dorința mea de sin*cidere și chiar dorința de izolare de restul umanilor, deoarece știam parcă prin ADN, prin măduva oaselor, că nu sunt un măr bun din livada Domnului ci un măr defect, pe care oricât de mult trag să-l șlefuiesc pe acest măr, el în final, rămâne tot un măr putred.

Și acum întrebările care mă macină.
Oamenii gen eu, ce rost au pe lumea asta?
De ce îi mai dă Dumnezeu dacă oricum, oricât ai trage ca să ajungi la nivelul merelor gustoase din livadă, niciodată nu vei ajunge.
Iar și dacă doar vei reuși să ajungi la o mică savoare pe lângă merele alea ale naibi de gustoase, de fapt vei ajunge după muuultă muncă și epuizare, încât tocmai faptul că știi că ai tras dublu sau chiar triplu pe lângă un alt om căruia îi venea mănușă să le realizeze pe toate, tu ai realizat abia un sfert și cu prețul unei sănătăți mai precare, pentru că ai avut și un stres mai mare.

Deci. Ce rost au oamenii mediocrii pe pământul ăsta?
Biologic vorbind ce rost are melcul pe pământul ăsta? Dar leneșul și gândacul?
Chiar întreb în sens propriu aici, nu figurativ.
Ce rost au aceste creaturi în lanțul trofic?

Atunci îmi confirmi ceea ce cred?! Că viața nu are sens?! Dacă omul nu are sens și viața nu are un sens de parcurs?!
Atunci de ce mai trăim pe aici?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Da, viata nu are niciun obiectiv ce trebuie indeplinit. Traim pe aici pentru ca parintii nostri au decis acest lucru (sa ne nasca).
Crezi ca exista un sens concret al vietii pe care il au toate fiintele? Sau cel putin toti oamenii?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Păi din ce-mi spui tu... sună ca și când am avea dreptul la moarte, adică la sin*cidere căci nu există niciun scop.
Și totuși... Dumnezeu există. Dacă Dumnezeu există, nu există oare și un sens?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu cred ca a fost cineva amendat, a stat in inchisoare sau i s-au confiscat bunurile materiale pentru tentativa de sinucidere, sau chiar sinucidere. Cel putin in Europa in vremea noastra. Nu stiu daca este ilegal sa faci acest lucru, asa cum este consumul de droguri.

Nu exista dovezi stiintifice ca exista Dumnezeu. Si e oricum un scenariu improbabil sa existe o persoana invizibila care supravegheaza o planeta intreaga. Si care o mai si controleaza. Cu atat mai mult ca exista toate lucrurile rele: foame, sete, dureri, frig, boli, dezastre naturale etc. Ca sa nu mai vorbim si de rautatea celorlalti. Uita-te si in lumea animala, unde principala lor activitate e sa se omoare unii pe ceilalti in fiecare zi.

Si daca exista aceasta entitate "Dumnezeu", care ar fi sensul vietii? Sa il slujim, sa ingenunchiem si sa ne inchinam in fata lui, asa cum se spune la biserica?

Eu respect orice parere legata de aceste subiecte, dar trebuie sa le privim rational cu argumente logice si bazate pe informatii demonstrabile.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Dumnezeu a fost demonstrat de mult. Depinde de privitor, doar. Și în Biblie există dovezi de cum Dumnezeu nu va mișca niciun deget pentru voi, dragi atei. Adică nu se va sinchisi God să facă acte și dovezi de puterea Lui. Iar pe cele pe care le face, le face în tihnă, tocmai pentru oamenii care chiar merită. Drept dovadă, că și dacă ar fi mișcat un deget pentru voi, ateii, tot nu ați fi crezut. Eu una din Biblia aia întreagă plină de contradicții și da, care pe moment e foarte posibil ca crezând că ai înțeles ceva sau chiar totul să te împotmolești de fapt mai rău, am priceput un singur lucru. CREDINȚA. Asta e tot ce contează în final. Nu neg, că nu am un zel de a ÎL VEDEA PE DUMNEZEU cu ochii liberi, că am chiar o obsesie pentru acest aspect, dar tot rugându-mă și neprimind această dorință, am realizat că Cel mai Frumos Dumnezeu este fix cel nevăzut, cel în care doar crezi, chiar dacă nu vezi. Deci uneori se aplică și invers, și dacă ți-e dat să vezi, tot nu vei crede în final, dacă nu crezi. Aia e, fiecare cu soarta lui. Eu una am obosit să mă cert cu oamenii necrezători și nici nu sunt dintre oamenii care să mă impun cu ceva. Deci fiecare cu destinul lui și cu alegerile lui.

Doar un singur lucru mai am de adăugat legat de ceea ce ai spus tu și observ că mulți alții spun același lucru sau ba chiar îl învinovățesc pe Dumnezeu de alegerile noastre.
Ciuma, bolile, durerile vieții ăsteia. Ni le-am asumat când am vrut să fim ca Dumnezeu. De la căderea în păcat a lui Adam și Eva tot am păcătuit. Și chiar și după păcatul originar, de la Iisus încoace ne-am tot purificat la naștere și ne-am lepădat de păcatul originar prin BOTEZ și totuși nu ne garantează viața eternă Botezul, fără alegerile noastre. Deci de aici tot ce vedeți voi astăzi. Acolo nu e Dumnezeu, da, poate doar aici aveți dreptate, că în relele alea Dumnezeu deja ne-a abandonat, însă după faptă și răsplată. Și aici nici măcar nu mai e vorba de Dumnezeu, e pur și simplu tot știință. Dacă bei spre exemplu 2 litri de apă pe zi, ești hidratat și vei trăi mii de ani, dacă însă nu o mai bei, te deshidratezi și mori, idem și cu a întrece măsura. Iar patima în secolul 21, este la tot pasul. Ceva despre care Dumnezeu a amintit de origini, de la începuturi a tot vorbit că vor veni vremuri pline de patimi. În realitate nimic nu e rău sau greșit, atâta timp cât îl faci cu echilibru și pe toate ni le-a dat Dumnezeu să ne bucurăm de ele. Bunăstare (nu lux- căci luxul e patima), băutură, mâncare, distracție bună, chiar și alte activități care par rele la prima vedere, de fapt tot Dumnezeu ni le-a dat, ca să nu mai spun că prin acea distracție există procreerea și viața umană. Dumnezeu nu a interzis nimic, ca doar El le-a creat. Asta tot ateii interpretează că Dumnezeu ar fi interzis x și y lucru. Daaar Dumnezeu a atras atenția că da, unele practici pot duce la dependențe iar unele dependețe pot duce la depravare. Foamea și mâncarea sunt bune, ne fac vii chiar că ne e foame, dar când ajungem la 400 de kile și ne ridică cu macaraua aia nu mai e normalitate. Băutura e normalitate și există chiar studii că un pahar de vinuț sau altele după masă, pune circulația pe picioare, dar când ne înecăm în alcool și ne mai și batem nevestele, copiii, mamele, poate chiar prietenii, aia nu mai e normalitate. Și o știm cu toții chiar dacă nu conștientizăm cu toții. Se*ul la fel, ce poate fi mai frumos decât această activitate care oferă viață, dar când această practică nu este cu persoana iubită și alte persoane ajung violate, submisive și Doamne mai știe ce, aia la fel nu mai e normalitate. Cum la fel, nici să naști copii doriți și să fie cu partenerul/partenera ta, nu e ceva greșit. Dar când din cauza acestui se* necontrolat și impulsiv naști exact acea națiune plină de de toate, de care spuneai tu mai sus, cum ar fi foamete, că ești un părinte sub limita bugetului (nu mă înțelege greșit, nu judec oamenii săraci, dar sănătoși care pot munci și care din minimul lor oferă o educație bună copiilor lor) dar oamenii care nu au nici măcar educație, dar nici resurse materiale, ce viitor să-i aștepte pe copiii lor?! Și aici e și cheia, la educație, că fix acești părinți depravați și care nasc copiii pe bandă rulantă și care sunt ei depravați din naștere, consideră că e mai simplu ca ei să nu mai muncească și să-și vândă apoi copiii, unii măritându-și fete tinerele dar frumușele cu baștani care nu le vor respecta, alții și mai depravați trimițându-și proprii copiii la cerșit, prostit&ție sau le vând din organe și Dumnezeu știe pe mai unde-i mai duc.
La fel se întâmplă și în cazul copiilor care ajung pe la orfelinate că părinții nu i-au dorit sau nu și-au permis pentru că nu și-au permis nici măcar un pre*ervativ, dar au distrus o viață pentru totdeauna, dând naștere unui copil pe care l-au aruncat în jungla asta.
La fel și cu copiii ci handicapuri, dacă părinții au fumat și băut, mai ales mamele în alea 9 luni, sau la fel femeile au avut un stres monstru că nu au avut sprijin pe timpul nașterii de la bărbații lor și au ținut-o numai în scandaluri sau certuri și incertitudini, nu vă mirați de ce ies tot mai des copiii cu malformații și CES. Și aici la fel, e pură știință. E dovedit științific că mama și stresul ei se așează apoi pe făt. Tot ce simte mama, va simți și fătul în alea 9 luni. Și deși nimeni nu a dovedit încă și asta, să știți că eu una, consider că fătul e mai mult decât o bucată de carne în burta mamei, eu una consider că fătul simte și energiile tatei, mai ales dacă tatăl e prezent. Iar un bărbat arogant, violent și certăreț cu nevasta lui sau chiar indiferent în alea 9 luni de sarcină, toate astea se impregnează din viața intrauterină în ADN-ul și memoria fătului pe viață.
Iar astea nu sunt vina lui Dumnezeu, doar noi purtăm vina. Faptul că nu suntem capabili să ne vedem propriile defecte și păcate, patimi ale noastre și de aici toată decăderea asta umană de astăzi.
Admiteți că în final e doar vina noastră. Dumnezeu ne-a lăsat liberi mereu. Și eu până într-un timp nu pricepeam asta sau chiar Îl acuzam pe Dumnezeu de răul nostru, chiar am zis uneori că Dumnezeu e psihopat dacă ne lasă tocmai liberi, dacă vede că noi nu suntem capabili de alegeri înțelepte și bune și chiar am zis că e psicho și se amuză pe seama noastră de ne lasă pe noi să facem alegeri proaste ca apoi el să ne pedepsească doar pentru alegerile alea proaste. Însă maturizându-mă mai mult și chiar și citind mai multă anatomie și chiar eu confruntându-mă cu unele boli din cauza unei patimi de a mea trupești, am realizat că de fapt nu Dumnezeu era cel care mă pedepsește și că El în Biblie a lăsat clar ce avem voie să mâncăm și nu, dar mai ales am realizat că Dumnezeu ne-a creat perfecți cu un trup și genom în echilibru. Deci doar noi am distrus acest echilibru prin patima noastră. Eu una am trăit pe pielea mea toată această dezechilibrare a ființei mele, încât m-am convins că nu Dumnezeu e de vină pentru stricăciunea mea și alegerea patimilor mele.
Deci voi știți cum trăiți, dar nu Dumnezeu e de vină pentru păcatele voastre.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Clar nu e de vina nimeni altcineva pentru actiunile noastre, in afara de noi insine. Daca esti convinsa ca exista si ca te ajuta in viata, atunci asta e important. Ca ai un ajutor in plus!

Răspunde

Raportează

Evaluează