Mi-ar plăcea să am o cameră ce poate fi *și* de oaspeți, dar nu doar. Adică să zicem că în general este spațiu de depozitare, atelier etc., dar la nevoie se poate elibera și pune un pat. Într-adevăr o cameră doar pentru oaspeții este o idee proastă. Nu e ca și cum ai oaspeții mai mult de câteva săptămâni adunate tot anul, deci ar fi inutilă.
Daca ai teren cuprinde si banii necesari pentru a face o casa si pentru oaspeti, de ce nu, sigur mi-ar place.
Pai camera de oaspeti/sufragerie/o camera mai nefolosita in general pastrata doar pentru cand se strang mai multi sau in care nu trebuie facuta ordine mereu, e cam tot aia.
Dar da, frumos ar fi sa nu bagam oaspetii direct in dormitor. Adica si aici, este cu interpretare
Cred că se referă la o cameră pe care o păstrezi pentru a caza pe cineva.
Păi, depinde.
Dacă ai mai mult spațiu la dispoziție, nu este o idee rea.
Însă, dacă abia ai spațiu, nu are sens să te focusezi pe una ca asta. Mai bine folosește acel spațiu in favoarea ta sau al familiei tale.
Pai da, la asta se refera. Si pentru mine cel putin, e cam tot aia. Ca tot acolo ii bag.
Cand stateam in chirie intr-o singura camera, dormitorul ( ) tinea locul la tot
Mi se pare o idee buna mai ales daca ai spirit de petreceri si mai inviti lumea la tine.
Mi s-ar parea o risipa de spatiu, din moment ce nu ma viziteaza nimeni.
Mie mi se pare o risipa de spatiu oricum
Se practica si în prezent la cei ce au mai multe camere. Am fost la o prietena care locuia în Spania cu iubitul ei pe vremea aceea, ea avea un dormitor pentru oaspeți, cam asa cred ca sunt gândite majoritatea caselor ce dețin mai multe camere
anonim_4396 întreabă: