Și până la urmă care este cel mai rău scenariu în viață sau care ar fi durerea cea mai mare a vieții ăsteia?!
Căci văd că toți suferim de viețile noastre și parcă toți ne-am dori ceea ce au alții?!
Deci clar nu-mi răspundeți că CANCERUL ar fi cel mai grav, deoarece un om care ar dori să dispară, dar îi e prea teamă să facă pasul, ar aștepta cu plăcere acel cancer care să-l ia în câteva luni.
Apoi aud că toți care au sau au avut munci fizice se plâng că asta e cel mai grav, dar oare asta să fie grav?!
Apoi cei care sunt mai depresivi sau mai lenți ori melodramatici ori chiar solitari se plâng că nu știu ce să mai facă cu timpul lor, că se plictisesc, că nu-s capabili și sunt singuri și doar așteaptă la fel ca zilele să treacă, și viața să-i ia. Dar oare asta să fie chiar așa de grav?!
Și cei sociabili se bârfesc și se plâng că lumea-i trădează și bla, bla, dar oare chiar și asta să fie cel mai grav?!
Și oamenii cu vicii se plâng sau măcar cei care realizează că au acel viciu și văd pe propria lor piele ce le face asta, dar oare chiar și asta să fie cel mai grav?! De obicei și aici, oamenii care se aruncă în vicii au și dorința de moarte de multe ori, așa că, nu e mai bine, că în final propria lor plăcere îi scapă de chinul acesta etern?
Deci oamenii se tot plâng și toți cred că destinul le e potrivnic. Dar oare e vreuna din astea și din toate destinele din Univers, vreunul mai rău ca altul?! Și aici nu mă refer la destinul care credeți voi că mă refer ci pur și simplu mă refer la toate aceste dureri pe care noi oamenii le luăm ca și dureri.
Nu oare când am primit pașii ăștia, ghidajul ăsta, știa mai bine Dumnezeu de ce avem nevoie decât știm sau vrem să știm noi?!
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Nu știu, mă gândesc că un paralizat, fără mâini, picioare, cu diabet, cancer sau alte boli ar fi una dintre cele mai mari dureri ale vieții.
"Dumnezeu îți dă,dar nu îți bagă în traistă",zice o vorbă frumoasa.
Dumnezeu îți dă zile,însă povestea pe care tu vrei să ți-o scrii,ei bine,ți-o scrii cum dorești.
Fie din ipostaza unui dependent,fie din ipostaza unui plângăcios melodramatic.
De fapt,toți oamenii sunt dependenți de un singur lucru,de iubire.
Însă unii au învățat să ceară acest lucru extraordinar de greșit și de aici dihotomia dintre bine și rău,dintre iubit și neiubit,dintre a fi bine sau nu.
Unii oameni se maturizează și înțeleg că iubirea nu se cerșeste,ci se primește de la oamenii care țin la tine,chiar și de la tine însăți.
In timp ce alții împart lumea în mai multe subcategorii:dependenți,criminali,violenți,cei care se plâng,cei care nu fac nimic cu viețile lor,depresivii,melancolicii și multe altele.
Ideea e că cea mai mare durere a unui om nu e nimic din ceea ce ai menționat tu,ci cea mai mare durere e sa nu primești iubirea sau sa nu îți poți oferi ție iubirea de care ai nevoie sa crești.
Poți avea atâtea lucruri materiale,dar sa te simți singur cu oameni în jur, poți să nu ai nimic și să fii cel mai fericit sau poți să fii în viceversa fiecărei situații, totul tine doar de perspectiva cu care privești lucrurile.
Mă rog, e o întreagă polemica pe acest subiect, nu intru prea mult în detalii!
Fericirea!
Și tu amintești de fericirea aia, dar până la urmă ce este fericirea asta?!
Drept dovadă că eu neștiind ca un om să o fi întâlnit vreodată, am întrebat de fapt care ar fi cea mai nefericită poveste sau situație de viață, deoarece tot aud în jur oameni care se plâng la tot pasul, dar cel mai grav, aud oamenii care se plâng de ceva ce eu una ador. SINGURĂTATEA. Și nu mă înțelege greșit, și eu am momente când mă simt prea singură și aș dori o îmbrățișare, dar când îi aud pe alții că se plâng așa de mult de singurătatea asta și ei chiar nu realizează de fapt ce comoară au, prin simplul fapt că fiind singuri, fac ce vor, cum vor, nu-i freacă nimeni la cap și au chiar o viață bunicică și liberă, mie una îmi vine parcă mie să plâng și sincer, mă fac și să mă simt prost pe mine, parcă, deoarece și eu sunt o tipă solitară, dar eu mă simt bine și în singurătatea mea, cum mă simt bine și între oameni, dar clar nu între oameni de ăștia care mă judecă la tot pasul și chiar am zis că o să-i evit pe ăștia care se plâng atât de singurătatea lor, pentru că mă fac să mă simt chiar ciudat și eu, ca și când e ceva grav că ești mai singur sau mai solitar chiar. 
Deci de aia întreb, despre care fericire vorbești tu, că eu una, în jurul meu am întâlnit doar oamenicare suferă din orice r*hat.
Răspunde 
Durerea e relativa de la persoana la persoana. Sunt oameni care la moartea unui membru din familie, ajung sa se sinucida, in timp ce altii in aceleasi circumstante, isi vad de treaba si merg mai departe. Sau durerea despartirii pentru o persoana, poate fi ceva foarte minor pentru alta persoana.
Fiecare simte durerea depinzand de conceptiile lor. Si cum avem conceptii diferite, automat si durerile vor fi resimtite diferit.
Adica daca de mic ai fost invatat sa treci peste situatii si sa muncesti la ceea ce iti doresti, greutatile pe care le intampini vor fi nasoale, dar nu atat de mult incat sa suferi prea tare.
Deci sa intrebi la modul general care ar fi cea mai mare durere, e aproape fara rost. Am cunostinte care plang in hohote daca au picat un examen sau ceva, iar alte cunostinte se scarpina in cap si isi vad de treaba.
E si o vorba printre credinciosi: "Dumnezeu nu iti da in viata mai mult decat poti duce" Adica fiecare om simte durerea diferit chiar daca situatiile sunt asemanatoare.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
