In viata trebuie sa inveti sa pierzi,de acolo poti sa inveti ceva.
Toata viata e o experienta,credem ca avem de castigat,credem ca suntem niste persoane importante, ca totul se invarte in jurul nostru, dintr-o data tot ce stii e ca ti-ai pierdut puterile,ti-ai pierdut abilitatea de a te concentra si de a construi,poate ti-ai pierdut jobul sau prietena,ti-ai pierdut poate rude sau prietenii te-au abandonat si dintr-o data esti singur intr-o gaura neagra care te trage catre ea si nu stii ce sa faci.
Tot ce avem de facut e sa ne predam cand viata ne vinde gogosi,cand viata ne face sa credem ca suntem slabi si nu meritam sa mai traim si ne face sa uram cine am devenit,de acolo putem invata si sa ne ridicam inca odata sa ne redefinim si sa fim ca un nou nascut,inca odata plini de viata,pentru ultima oara.
Trebuie sa renuntam la toate dorintele ca sa aflam cine suntem cu adevarat,sa renuntam la prejudecati ca sa ii intelegem pe ceilalti.
Atata timp cat suntem liberi,suntem sanatosi,putem oricand sa devenim altcineva,nu conteaza cat de rau te simti acum, poti schimba totul intr-un moment, poti fi altcineva.Eu vreau sa fiu altcineva,o persoana mai buna,o persoana de care sa fiu mandru,m-am saturat de toate presiunile astea pe care le pune societatea pe noi,sau poate noi singuri ne presam si ne stresam pentru nimic,de fapt.
Tot ce conteaza e sa fim fericiti, am dreptate? Visez? Nu asta e scopul vietii, sa o traim fara sa analizam fiecare mic detaliu?

Da ai dreptate analiza detaliilor duce la pesimis, si trebuie sa traim in prezent.trait in prezent.Si cu restul afirmatiilor din intrebarea ta sunt de acord.Noi, oamenii, suntem niște visători. Gândurile noastre și visele pe care le avem ne poartă departe de lumea reală, de cine suntem noi cu adevărat, de prezent. Acestea ne poartă fie în trecut, fie în viitor și rareori staționează în clipa prezentă.

Așa suntem de mici, visăm să creștem mari, să fim și noi oameni mari, ca mama și tata. Toți credem în acel naiv "vreau să fiu mare", de parcă "a fi mare" e cel mai mare ideal omenesc.

Uneori, lucrurile trebuie să ia o altă întorsătură, fie că e vorba de o despărțire, fie că e vorba de orice lucru care pur și simplu s-a terminat. Dar noi, oamenii, ne-am obișnuit atât de mult cu trecutul, încât nu vrem să-i dăm drumul și acest lucru ne îngreunează călătoria, ne încetinește pasul.

Alteori, ne concentrăm atât de mult pe planificarea viitorului, încât uităm că avem un prezent, care trebuie trăit, aici și acum. Aici apare drama umană, pentru că trecutul nu mai există, viitorul s-ar putea să nu mai vină niciodată, iar prezentul nu l-am trăit, zbuciumați fiind de alte lucruri, așa că în ritmul ăsta, nu ne trăim viețile deloc și e mare păcat.

Felul în care trăiești acum e foarte important, pentru că îți influențează implicit viitorul. De aceea, e bine să trăim acum, fără să stăm cu gândul la ziua de mâine ca fiind mai importantă decât cea de azi. E bine să lăsăm lucrurile să meargă de la sine, să nu ne pierdem printre planuri, vise și idealuri, pentru că așa încetăm să mai trăim și ne rupem de tot ce e real și prezent.