Nişte prieteni buni de-ai părinţilor mei au un băiat de 23 de ani.Problema cu acest băiat este că nu face absolut nimic, nu are niciun fel de activitate în afară de jucat pe calculator.De când a terminat liceul nu a mai făcut nimic după,nicio facultate,niciun curs de ceva,nu s-a angajat niciunde,nu nimic. Părinţii lui sunt nişte oameni foarte cumsecade, amândoi cu meserii bune,mai au fel şi fel de activităţi cu prietenii în weekenduri, deci niciodată nu am înţeles cum a putut să iasă aşa un specimen din nişte oameni ca ei.
Fiind apropiaţi, ai mei le ştiu problemele cu băiatul.Acum vreo 4 ani ştiu că am fost şi eu în vizită la ei cu ai mei,nu prea mi-a convenit mie că mă duc pentru că ştiam cam la ce să mă aştept, dar asta e, am făcut şi eu un mic sacrificiu.Ai mei m-au rugat să încerc să mă împrietenesc cu el,ca mai apoi să-l pot integra cumva în grupul meu de prieteni (pentru că el nu avea desigur),ca să mai iasă şi el din casă,dar desigur că n-a fost să fie. Ştiu că rămăsesem cumva singură cu el la un moment dat şi am încercat să găsesc tot felul de subiecte de discuţie,dar îmi răspundea de cele mai multe ori sec cu "da","nu" sau ceva foarte scurt,nu dezvolta nicio idee,trebuia să-i scot vorbele cu cleştele din gură. După lungi încercări de a purta o conversaţie, am ajuns să vorbim despre jocuri pe calculator.Mă rog,"să vorbim" e cam mult spus pentru că numai el vorbea aici, eu eram paralelă cu totul.Şi aşa mi-a vorbit omul meu vreo 2 ore sau nici nu mai ştiu cât despre jocuri,îmi arăta cum se joacă el,a luat cred că fiecare joc în parte şi mi l-a prezentat,de abia aşteptam să plec de acolo. 
După ce am ajuns acasă,le-am zis alor mei că nu mai vreau să mă întâlnesc cu ciudatul ăla, că am încercat tot ce s-a putut, dar fără niciun rezultat.De atunci nici nu l-am mai văzut decât aşa scurt pe stradă şi atât, dar am auzit că şi acum e în aceeaşi stare, nu s-a schimbat cu nimic.
Voi cunoaşteţi cazuri din astea? Cum ajung unii care chiar au nişte părinţi atât de ok în halul ăsta?
Ordonare:
După relevanţă
Hmm adictia mea e legata de servici, dar nu sant ca ala obsedat, cert e ca si masina ma incanta sa fie modificata si sa arate bine, so conduc mult - numai de camion, scania si soferie ti-as vorbi. O pasiune ce ma leaga de asta din copilarie, visul s-a implinit acum il urmez pana imi indeplinesc alte obiective in viata, si tot sofer raman pe autobuz la un moment dat. Mi-ar placea sa prind camion electric dar nu cred ca apuc vremurile alea, autobuz cred ca da pe curent sau hidrogen
Răspunde
Cunosc un prieten de-al băiatul soțului meu, care la fel 23 de ani are, nu muncește și nici la facultate nu merge. Nu are pasiunea jocurilor ci a dormitului, până la ore destul de târzii. Ruptura asta in el a fost și cu divorțul părinților lui și bineînțeles poartă și ei o vina, nu l-au integrat in munci din adolescență, să vadă cum se câștigă banii. Ambii părinți au propriile afaceri, mama lui un supermarket și tatăl lui cu agricultura, iar el este un trântor. Are prieteni cu facultate deși el nu are ambiția sa urmeze una sau să își caute loc de muncă. Astfel de oameni care au lenea la putere, au grea rezolvare, daca nici părinții nu-l iau de mana sa intre in el, să devină mai duri și să îl ducă cu forța la muncă. Este mai simplu sa se plângă la unul și la altul că nu știu ce să facă! Daca li se taie porția, să vezi cum și în labe vor merge la munca. Când au chef să își îmbunătățească hainele din șifonier, o noua frizura, o componentă PC etc și să le refuzi că nu poți să îi ajuți doar prin munca le poți obține, sunt siguri cu greu se găsesc rezolvări in privința prietenul tău.
... rămăsesem cumva singură cu el?
Să rămâi singură cu el, cu așa o comoară?
Acest om are o calitate deosebită. Nu face nici un rău nimănui, niciodată.
Îți dai seama ce soț deosebit ai avea în el? Îi dai de mâncare. la alte femei nu se uită, e la dispoziția ta 24/7/365, tot ce face e previzibil, înafară de mâncare și haine de înmormântare nici o cheltuială nimic cu el... Chiar nu te înțeleg...
Îl prinsesem pe Dumnezeu de un picior şi i-am dat drumul...
Răspunde 
Eh, sunt atatia care la 23 de ani doar se joaca, sunt si oameni de 30-40 de ani care au ca pasiune gamming-ul, nu vad ceva rau in asta, el are pasiunea asta asociata unei neintegrari sociale, e mai inchis in el, mai introvertit. Am si eu un var in genul asta, numai ca el munceste, dar e foarte retras de fel, cand era mic era altfel, era o placere sa ne intalnim ca ne distram mereu, era un drac de copil, era in 'grija mea' cand nu erau ai mei acasa, pleca bandajat mai mereu (glumesc). Tin minte ca o data la ziua lui facuse acasa un gratar ceva, invitase niste vecine dar statea mai mult in casa si invitatii afara, nu voia sa socializeze, manca in casa, acum e cam la fel, se joaca, dar macar munceste. A suferit mult in copilarie, familie dezbinata, a fost neglijat, in preajma mea era mereu in largul lui, adica vorbeam orice, faceam toate prostiile copilariei, dar cu alte persoane nu era asa, eram var-su' preferat.
Legat de prietenul tau, nu poti sa judeci doar prin prisma a ceea ce ai relatat ca noi nu stim nimic, faptul ca nu munceste si are totul pe tava si doar se joaca e o problema, faptul ca tu nu ai reusit sa fii pe aceeasi unda cu el e alta, nu toate persoanele se pot intelege din prima, nu oricine poate forma acea legatura, poate el se simtea intimidat de tine, comod nu era, nu aveati un punct comun de plecare, stai linistita ca 100% e constient ca ceea ce face nu e ok si va simti singuratatea tot mai mult, de asta sunt convins, traieste in realitatea lui virtuala, dar aia nu va fi vesnica, se va lovi de problemele vietii si atunci va primi o palma si se va trezi la realitate, din pacate sunt multe persoane care nu se regasesc cu lumea de acum si se inchid in ei prin anumite feluri, unii prin jocurile pe calculator, altii prin viciuri, altii cu anturaje nepotrivite si tot asa, nu trebuie sa judeci prea drastic, ai facut ce ai putut, lasa-l in bula lui pana va constientiza, macar ti-ai facut datoria cumva.
"Legat de prietenul tau, nu poti sa judeci doar prin prisma a ceea ce ai relatat ca noi nu stim nimic, faptul ca nu munceste si are totul pe tava si doar se joaca e o problema, faptul ca tu nu ai reusit sa fii pe aceeasi unda cu el e alta, nu toate persoanele se pot intelege din prima, nu oricine poate forma acea legatura, poate el se simtea intimidat de tine, comod nu era, nu aveati un punct comun de plecare, stai linistita ca 100% e constient ca ceea ce face nu e ok si va simti singuratatea tot mai mult..."
Nu e prietenul meu.Normal că prima oară m-am gândit şi eu că poate pur şi simplu omului nu i-o fi plăcut de mine/nu o fi avut chef de mine atunci,dar după ce mi-a povestit prietenul ăla al meu care a fost coleg cu el în liceu,mi-am dat seama că de fapt el era aşa cu toată lumea,deci cred că oricine ar fi fost în locul meu păţea la fel.
Cred şi eu că e conştient că ceea ce face nu e deloc ok sau cel puţin atâta sper pentru el,doar că nu face nimic în privinţa asta sau şi dacă încearcă în felul lui(deşi nu prea pare, dar în fine), nu încearcă destul, se străduieşte prea puţin, nu zic că trebuie să se schimbe peste noapte, dar nici să-i ia 100 de ani, dă-o-n colo de treabă.
Se intampla... in primul rand parintii ar trebui sa stea cu gura pe aceste persoane.
Dar poate are el un plan de rezerva ascuns pe undeva.
Exista doua variante:
1 - Ori are mari probleme psihologice din cauza comportamentului neadecvat al parintilor, ori l-au rasfatat prea mult, ori nu l-au iubit, nu i-au dat afectiune, ceva de genul, iar asta i-a defectat psihicul, ori s-au purtat urat in anumite ciscumstante, sau se certau in fata lui, ca tu nu stii ce e in casa lor, cum e zi de zi, toti sunt cum se cade asa cand ii vezi din afara. Desi si varianta asta se leaga de varianta 2, pentru ca si reactionarea la mediu depinde de genetica, dovada ca doi in acelasi mediu pot iesi diferit.
2 - Are genetica defecta care da un psihism, mecanisme psihice defecte care duce la comportamentul asta.
Ca un om sanatos la cap de la sine nu ajunge asa, nu trebuie sa-i spui sa faca ceva, simte din el ca vrea sa faca ceva. Un sanatos nu poate fi lenes nici sa vrea, se simte prost sa nu faca nimic, nu cont ca parintii au sau nu, chiar vor sa plece de acasa sa fie pe picioarele lor, deci e clar.
Deci are mari probleme omul, ori trebuie acceptat cum e, ori trebuie ajutat sa-si revina daca s-o mai putea.
Nu inseamna ca daca parintii-s ok, sa iasa si copilul okey, nici chiar daca educatia si mediul e bun! Gene se pot mosteni si din al sapte-lea neam, cine stie cine era asa. Sau pot fi gene defecte pur si simplu la el, aia e, ghinion.
Si nu trebuie condamnat din afara, ca nu stie nimeni ce e in el, ce simte, ce si cum.
Nu asta e subiectul aici, nu fi offtopic te rog.
Lasă copilul să înveţe, n-am nimic cu offtopicurile. Gândeşte-te că la întrebarea despre hărţuirea pe stradă, s-a ajuns la Biblie.
Pai nu cont ca nu ai tu, are regula forumului si de multe ori offtopic-urile au disparut fara voia initiatorului, cum e si normal de fapt, si mie mi-au disparut ca si eu am facut, dar a fost corect. O sa-i raspund pe privat acum.
In primul rand e vine părinților.Nu trebuia ca de-a lungul timpului sa ii dea atata acces la internet si tot ce voia el. Daca părinți știau sa se impuna si nu ii mai dădeau toate de-a gata poate nu se ajungea aici.
Tu nu ai ce sa ii faci, de fapt nimeni nu prea are ce sa ii faca înafara de părinți. Oameni de genul chiar se supără sau devin recalcitranti in momentul in care le spui ca ce face ei e de rahat si le impui sa nu mai continue.Doar ai lui pot lua măsuri ne mai dandu-i bani, cumparandui lucuri etc.In momentul in care va vedea ca se leșină de foame si nu mai are nici șosete va conștientiza că ceva trebuie facut.
Mie mi se pare ca a ajuns destul de bine.
Si eu mi-as dori sa stau toata ziua sa ma joc si sa nu fac nimic.
Da,singur,trist şi nefootut, vai, dar ce bine sună.
Mai bine decat trist si nefootut si cu 8 ore de munca pe zi.
) îți dai seama câte rezultate apar dacă scrii în istoricul lui pornhub?
Omul cred că are palma mai fină decât pielea de bebeluş.
Când eram singură cu el,de multe ori nici nu mă mai privea în ochi, îi zburau prin alte zone, la început m-am simţit cam incomod şi chiar am vrut să îi scriu unei prietene să mă cheme urgent până la ea inventând ceva ca să mă scape de acolo, dar după m-am mai calmat, am trecut peste şi chiar începusem să-l înţeleg şi să mi se facă milă de el.
Şi eventual şi cu una care te suge de bani.Doar de bani.
Alea care te sug de bani te sug si de p a.
Zic si eu...
Din ce am citit pe aici, imi dau seama ce fel de persoana esti.
Repede sa-i judeci pe altii, printesa fara defecte.
Asa o sa ajungi tu pe la 40 de ani, singura, trista, grasa si ne...neah nu ma cobor la nivelul tau.
Eu presimt că şi tu eşti ceva în genul lui şi că te-ai cam atacat.
Nu exista genul lui,asta inseamna sa generalizezi si sa etichetezi oamenii ca pe niste produse in rafturile din magazine. Orice om are si o latura mai buna si una mai rea,e si destept,cateodata,alteori prost,e si nebun,alteori cumpatat, unii mai mult ca altii, dar nu e bine sa generalizezi.
Totul tine de perspectiva si de cum privesti un om, daca tu privesti mereu cu ochi rai o persoana, o sa fii oarba chiar si atunci cand acel om face un gest frumos sau o fapta buna.Cu astfel de oameni eu nu prea discut.
"Da,singur,trist şi nefootut, vai, dar ce bine sună."
E si nefootut? Asta e grav.
Are mici probleme dar poate sa se adapteze presupun, dacă s ar duce la facultate sau la un job ceva. Nu prea e ok sa judeci, îmi pare rău pentru el, ceva nu a mers în viata lui de este asa închis în el și singura lui preocupare e lumea virtuala și a jocurilor
Un singur răspuns : prea mult bine strica.
Eu în locul părinților i as tăia internetul și i as lua strica pc ul ( fără sa știe ). Sa se angajeze și sa își cumpere altul și sa își plătească internetul din proprii bani.
De asemenea și un mic tratament ar fi ok deoarece clar e dependent. Persoanele astea trebuie ajutate, nu criticate.
O sa vina multi care o sa spună ca e un ratat, ca e un leneș etc ok ok ok... Si rezolvarea unde este? Ah stai, am uitata ca noi suntem buni când vine vorba de critica dar sa oferim un ajutor, nu prea.
Dacă părinții își iubesc copilul, ar trebui sa apeleze la un specialist. El va ști ce sa facă.
L-au dus la psiholog, dar degeaba.Pe lângă faptul că abia l-au convins să se ducă, s-a mai şi lăsat după câteva şedinţe pentru că cică nu îl ajutau cu nimic.La doi psihologi a fost.
Atunci tăiat cablul de internet 
Psihologul nu face mare brânză, ci trebuie mers la un psihoterapeut. Modul de lucru a celor doi este diferita. Propune-le părinților lui să facă niște terapii cu el. Sa caute un psihoterapeut din recomandări, unul foarte bun.
In anul doi de facultate s-a intamplat sa am un coleg de camera aproximativ ca cel descris de tine, caruia ii spuneam (fara sa ne auda el) Gizas - avea prea multe bratari bisericesti, cruciulite, poza asta pe desktop https://imgur.com/a/UxEtlXR.
Cand s-a cazat la camin, l-au adus parintii, care pareau foarte deschisi si comunicativi, ma gandeam ca o sa ne intelegem bine cu Isus. El era mai mare, in primul an de master la filosofie. Ai fi zis ca ai avea o multime de subiecte de discutie cu el. Dar nu. Ii placea numai sa stea in pat si sa se uite pe tavan (la propriu, nu citea, nu statea pe telefon, nu nimic, doar statea intins in pat pe spate cu fata spre tavan) si sa stea pe laptop uitandu-se la oameni pe Facebook sau citind fandom-urile din anime-uri.
Am incercat toti ceilalti sa il integram, sa il luam cu noi la film, sa vorbim cu el, dar niciodata nu accepta. Pana la urma am renuntat si noi ca era viata lui, nu a noastra.
Era si foarte lenes. Ii placea sa vorbeasca cu parintii la telefon in baie. Odata imi faceam dus si l-am auzit cum o ruga pe maica-sa sa ii citeasca o carte de Aristotel (nu mai stiu care, dar avea de citit vreo 40 de pagini) si sa i-o rezume.
Partea cea mai naspa la el nu a fost felul lui ciudat de a interactiona cu oamenii, ca nu ne afecta cu nimic. Ce era groaznic la el era ca nu isi facea dus mai deloc si ca sforaia. Resturile de la ce manca de obicei (iaurturi, conserve de compoturi) le arunca in dulap, hainele lui avand mai mereu un miros de gunoi dulceag.
Si ca sa zic ceva amuzant despre el, isi tinea mereu Chrome-ul deschis pe toate site-urile pe care le accesa. Pe unul avea deschise ~50 de taburi (le-am numarat). Si nici nu era singurul Chrome. Prin toggle-ul care iti arata cate aplicatii de Chrome ai pornite puteai sa dai scroll, avand 20. Deci se ajungea sa aiba 1000 de pagini de internet pornite in acelasi timp, toate pe aceleasi cateva site-uri: wiki fandom, Facebook, Youtube, si da pairat bei (nu stiu daca imi este permis sa scriu despre site-ul ala aici, asa ca ii pocesc numele). Din cei 8gb de ram, aproape 7 erau ocupati doar de Chrome.
Bai frate, voi oamenii 'normali' va luati de orice la o persoana. Adica ce daca avea 50 de pagini de chrome deschise? Te deranjeaza cu ceva? Poate e modul lui de a nu-si uita ideile si atunci le lasa deschise. Asta nu e motiv sa razi de el.
Vrei sa afli ceva tulburator?
Si eu ajung sa am mai mult de 50 de taburi pe chrome,uneori.
Wiki, Youtube, Quora, Twitter, etc.
Partea mai trista e ca rar ajung sa citesc tot ce mi s-a parut interesant...
Dar ma rog, nu stiu cum cineva ar putea sa stea sa se holbeze la tavan.Adica da, am mai facut asta daca ma gandeam la ceva important sau eram foarte trist si imi puneam ordine in ganduri, dar mai mult de 5 minute nu am rezistat.Too boring.
Si nici nu inteleg cum ar putea cineva sa nu citeasca o carte, in special daca e pentru domeniul sau.
Unii oameni sunt incredibili.
Sper ca ai rezistat fara sa-ti vina sa-l omori. 
Si daca nu a facut o facultate sau nu s-a angajat, ce mare rau a facut? De unde stii ca nu-i place sa faca nimic, poate s-a inchis el in sine din cauza unor evenimente, poate un soc post traumatic, dar nu cred ca ai habar de asa ceva.Omul isi poate reveni, dar trebuie sa aiba si oameni calumea in jurul lui, nu ignoranti care il baga in seama doar de dragul de a-l integra si pe el.
Cred ca m-as simti foarte prost sa vorbesc 2 ore pasionat despre un subiect si celalalt sa se faca ca asculta si sa il doara-n cot.
Eu nu inteleg de ce te bagi in viata altora wtf, lasa omul sa fie cum e, daca se comporta asa e pentru cum l-au crescut parintii si aia e problema lor, nu a ta.Esti tu in masura sa-l judeci? Ai gasit un punct comun, jocurile si s-a deschis omul sa-ti vorbeasca si tu il consideri ciudat.Ghici ce, toti baietii se joaca la varsta aia, e absolut normal, cunosc persoane realizate in viata care se joaca si sunt trecuti de 30 de ani,care-i problema? Nu si-a gasit omul inca vocatia si trebuie sa dam cu pietre in el?
Sunt oameni in Romania asta care fura,se bat,violeaza, omoara, se drogheaza, dau bani cu camata, fac lucruri mult mai grave decat sa stea la 23 de ani sa se joace la calculator.
Vrei sa fie toti oamenii la fel ca tine? Suna cam egoist.
Nu toti isi dau seama din prima ce vor sa faca in viata,eu mi-as vedea de viata mea in locul tau,prieteniile astea fortate nu duc nicaieri, daca omul nu te suporta, poate nu te suporta pentru cum esti tu, poate nu e el ala nebun, poate cei din jur se comporta urat cu el si nici lui nu-i convine sa faca parte din ce faceti voi.Asta nu il face un ciudat.Doar pentru ca e diferit de tine, nu inseamna ca e un caz pierdut sau a ajuns intr-un hal anume.
"Si daca nu a facut o facultate sau nu s-a angajat, ce mare rau a facut?"
E cam trist şi penibil ca la 23 de ani să stai aiurea ca un vierme pe banii părinţilor şi să nu vrei să faci nimic cu viaţa ta.
"De unde stii ca nu-i place sa faca nimic?"
Păi am încercat să deschid tot felul de subiecte,dar nimic nu-i plăcea,l-am întrebat la un moment dat ce citeşte şi a zis că nu-i place, că-l plictisesc cărţile şi că e mai distractiv să se joace pe PC.L-am întrebat apoi ce îi place să facă în afară de jucat pe calculator, dar a zis că doar asta îi place, no, mai mult ce vrei să-ţi zic?
"Cred ca m-as simti foarte prost sa vorbesc 2 ore pasionat despre un subiect si celalalt sa se faca ca asculta si sa il doara-n cot."
Şi eu m-am simţit prost că altceva nu aveam de vorbit cu el, crede-mă.
"Ghici ce, toti baietii se joaca la varsta aia, e absolut normal, cunosc persoane realizate in viata care se joaca si sunt trecuti de 30 de ani, care-i problema?"
Care-i problema? Că doar asta face.
În rest, vezi ce i-am scris şi lui Jus7t,nu mai stau să-ţi comentez.
Nu se omoara nimeni sa citeasca ce ai scris, ai o minte asa ingusta, ma irita.
Mai am eu un prieten asa ca tine,grabit si preocupat sa rezolve problemele altora,s-a apucat sa-mi povesteasca cum cineva i-a gresit cu ceva si acea persoana are probleme psihice si trebuit inchis sau legat, dupa o lunga discutie cu el, in care nici vorba sa-l intrerup sau sa il contrazic cu ceva am realizat ca el avea de fapt probleme psihice mai grave.
Atat o sa zic despre cei ce stau sa judece viata altora si sa-i eticheteze cum vor ei, cum a zis si Iisus, primul om fara pacat sa arunce prima piatra.
Nu exista oameni perfecti, obisnuieste-te cu ideea.Toti avem defecte, toti trebuie sa ne indreptam, inainte sa rezolvi problemele altcuiva asigura-te ca le ai rezolvate pe ale tale.
Prima oară am fost rugată să-l ajut şi am acceptat mai mult de dragul alor mei, dar şi alor lui.Nu prea am vrut eu să merg pentru că bănuiam într-un fel că nu o să reuşesc din ce ştiam eu despre el,dar am zis totuşi să nu fiu aşa negativistă şi să încerc.
Am pus întrebarea asta doar de dragul conversaţiei,oamenii ca el sunt o curiozitate pentru mine şi am vrut să mai aflu şi experienţele altora.
Nu-mi pasă mie ce vrea să facă cu viaţa lui, din partea mea poate să
facă ce vrea, nu e treaba mea, nu mă afectează pe mine cu nimic, eu doar am încercat să-l ajut.
"Nu exista oameni perfecti, obisnuieste-te cu ideea.Toti avem defecte, toti trebuie sa ne indreptam, inainte sa rezolvi problemele altcuiva asigura-te ca le ai rezolvate pe ale tale."
Nu am zis niciunde că aş fi vreo perfecţiune,am şi eu micile mele defecte, ca tot omul, toţi le avem, doar că spre deosebire de ale lui, ale mele nu sar în ochi şi nici nu îmi afectează viaţa aşa tare.
Eu dacă eram tatăl lui îi cumpăram escorte de lux și iarbă...sau doar escorte, după să nu ajungă dependent de iarbă.
Când nu mai ai nimic de zis sau nu mai ai chef, te apuci de făcut mişto?
I-au permis cam multe părinții dacă îi face toate felurile pentru că nu îi convine să muncească la acel job.
Nu a fost impunător tatăl, nu există o limită acolo peste care să nu treacă, înțelegeam de reacționa așa într-o altă situație dar aici nu are dreptate.
Nu știe încă cum funcționează viața, adică cu liceul ce ar vrea? Să lucreze la birou din prima fără să parcurgă anumite etape, să facă cursuri ori altele? Nu se poate.
Când era mic trebuia să fie înscris la anumite cluburi (șah, fotbal, de astea ori să meargă la înot), dacă își permiteau părinții, bineînțeles, ca să se învețe mai bine cu oamenii.
Cred că l-au lăsat în fața pc ului că le era milă să îi interzică, dar prea mult îi face rău.
Să se schimbe zici, dar când înveți niște lucruri de mic e greu să te dezveți de ele când ești mai mare, are 23 deci are ceva de muncă.
A ajuns într-o situație dificilă, își face prieteni greu sau deloc, prietenă nici atât, nu știe să vorbească cu oamenii în general, nu știe să dezvolte o idee și cel mai grav e că nu încearcă să facă nimic ori încearcă singur pentru că are un blocaj și nu vorbește cu nimeni despre el, una din două.
Iar în liceu când veneau alții lângă el la bancă să socializeze și să îl scoată din starea asta...deși au avut intenții bune nu trebuie să uităm un lucru.
Oamenii vor prieteni care să stea lângă ei că au ceva în comun, că simt ei să stea, nu din milă.
Poate el simțea că colegii lui îl privesc cu superioritate sau în orice caz, nu erau pe lângă el pentru că le făcea plăcere, erau doar pentru că făceau un act caritabil, zâmbeau la comandă, vorbeau din politețe, nu era deloc o relație de prietenie autentică, reală.
Iar tu îl faci în toate felurile când el e vai de capul lui
Nici măcar n-ai vrut să îl ajuți tu pe el, wtf.
Părinții tăi te-au convins, pentru părinții tăi și pentru ai lui ai fost acolo, nu pentru el.
Nu are rost să repet că oamenii simt când ești din milă lângă ei, făcând acte caritabile, iar unii nu se simt bine știind asta așa că preferă singurătatea.
"Iar în liceu când veneau alții lângă el la bancă să socializeze și să îl scoată din starea asta...deși au avut intenții bune nu trebuie să uităm un lucru.
Oamenii vor prieteni care să stea lângă ei că au ceva în comun, că simt ei să stea, nu din milă.
Poate el simțea că colegii lui îl privesc cu superioritate sau în orice caz, nu erau pe lângă el pentru că le făcea plăcere, erau doar pentru că făceau un act caritabil, zâmbeau la comandă, vorbeau din politețe, nu era deloc o relație de prietenie autentică, reală."
Hai că poate după ce au venit de mai multe ori la el (în ciuda faptului că îi trata cum îi trata) era de înţeles că şi-a dat seama că o făceau din milă,dar prima oară, de exemplu, ce a fost? Că au venit pur şi simplu la el fără să-i ştie apucăturile, deci n-a fost nimic făcut din milă aici.
"Iar tu îl faci în toate felurile când el e vai de capul lui laughing
Nici măcar n-ai vrut să îl ajuți tu pe el, wtf.
Părinții tăi te-au convins, pentru părinții tăi și pentru ai lui ai fost acolo, nu pentru el.
Nu are rost să repet că oamenii simt când ești din milă lângă ei, făcând acte caritabile, iar unii nu se simt bine știind asta așa că preferă singurătatea."
Păi îl fac, care e problema? Vede cumva ce scriu eu aici? Sper că e prea ocupat cu jocurile lui ca să descopere TPU-ul.Nu îl afectează cu nimic,nu e ca şi cum aş fi făcut vreo incantaţie,un blestem ceva ca să rămână un ciudat,trist,singuratic,nefootut,doamne iartă-mă.
Eu când am fost la el, am încercat să mă comport cât mai natural, ca şi cu un om normal, fără probleme tocmai ca să nu se simtă el nu ştiu cum.El oricum o fi bănuit de ce am venit şi eu acolo, dar am vrut cumva să-i distrag atenţia de la bănuiala aia.
E hăndrălău la 23 de ani, vorbești de parcă ar fi o victima, n-are cum sa fie o victima.
Că nu-i copil, singura greșeală a ei care a făcut-o e că nu a fost transparenta, să-l umilească pe fata, și să-i de-a doua palme sa se trezească la realitate, asta poate îl motiva mai bine să facă ceva cu viața lui.
Problema e că ești arogantă, dar e a ta, nu îmi pasă mie.
Ai zis mai sus că ai avut aceeași problemă pe care o are el doar da tu ai avut noroc de părinți, ei te-au învățat că nu e ok să te comporți așa și ai înțeles.
Acum îți asumi tu toate meritele, de aia ești arogantă.
El are un anumit potențial cum are orice om, unii se dezvoltă mai greu din anumite puncte de vedere, să zicem că și el face parte din ăștia, sau din aia care rămân toată viața mai înceți, sunt fel și fel de oameni.
Părinții lui puteau să procedeze cum au procedat și ai tăi, iar în felul ăsta el nu ajungea așa, ajungea un pic mai bine sau mult mai bine, nu am idee, dar oricum avea rezultate mai bune față de cele în prezent.
El și-a dezvoltat inconștient de-a lungul anilor o mentalitate care nu îl ajută prea mult, trebuie să o schimbe însă e foarte greu să facă asta acum.
El poate nu avem cine știe ce potențial, dar cu ăla pe care îl are și cu o educație bună de la părinți (prin educație mă refer să se descurce mai bine, să fie mai vorbăreț, de aia am zis că putea să îl trimită la fotbal, șah, înot, orice, nu să îl lase la PC că deh, de ce nu?) SIGUR ajungea mult mai bine.
Mie în general nu îmi plac oamenii care gândesc ca tine din punctul ăsta de vedere.
Omul își vede viață cum poate, nu îți face ție nimic rău în mod direct și tu te apuci să îl faci în toate felurile.
Iar scuza ta e că el nu știe, da, mișto să vorbești oamenii pe la spate, fie că o zici pe un site unor străini e same sh.it, oricum probabil îl bârfești cu prietenii iar în timp ce vă comparați cu un amărât vă mai creste puțin stima de sine așa e? Că voi sunteți mai buni decât el.
Iar că zici de el sigur zici și de viața altora, asta e problema.
Nu poți să îl ajuți și apoi te apuci să îl jignești.
Nu îl poți ajuta, vezi ți de viață.
Normal, de la 23+ ani nu mai are cum să fie omul victimă, e legal sa fii victimă numai până la 18 cam așa, după aia...treabă ta, ți-ai pierdut "dreptul" ăsta, nici femeile răpite și obligate să se prostitueze nu sunt victime, sunt niște handraloaice(dacă e corect).
I-am explicat lui Hyacinth chestia cu potențialul, mentalitatea lui ce putea fi corectată, el nu a fost conștient unde îl duce stilul ăsta de viață, mentalitatea aia, faptul că l-au învățat părinții într-un fel.
Dar părinții puteau să știe unde, că cică au mai multă experiență de viața.
Oricum, nu îi pun pe ei la zid, au făcut ce au putut, au și greșit, sigur sunt oameni cu intenții bune, eu spun de cauză și de efect.
Dacă e victimă într-o oarecare măsură e o victimă a unei mentalități greșite, ajutată să se instaleze sau chiar plantată de proprii lui părinți.
În rest ține și de el, da am zis cum e cu potențialul ăsta.
"Păi îl fac, care e problema? Vede cumva ce scriu eu aici?"
Problema e ca ai inceput sa te hahai gretos pe seama unuia pe care il descrii ca fiind "singur si trist", cum ai obiceiul s-o faci. Nu conteaza cate critici i s-ar putea aduce aluia. Ce faci tu pe site impreuna cu amicii tai din aceeasi specie e scarbos.
Adevarul nu trebuie sa doara, din contra trebuie sa ne bucure ca ni se zice, ca sa vedem unde am gresit, sa invatam, sa ne indreptam, sau sa acceptam situatia in caz ca nu o putem schimba.
Eu ma bucur cand mi se zice adevarul, desi il vad singur in general.
Nu e corect ce zici:
"E cam trist şi penibil ca la 23 de ani să stai aiurea ca un vierme pe banii părinţilor şi să nu vrei să faci nimic cu viaţa ta"
Stii tu ce e in mintea, sufletul lui de judeci?! Esti tu in el?! Are o mare problema daca nu vrea sa faca nimic, de fapt am explicat in primul mesaj, dar nu stiu cat ai inteles, ca daca intelegeai nu mai ziceai ce ai zis.
Am zis, ca un om sanatos psihic si psihologic nu ajunge asa!
Ca daca 5 min ai avea mintea lui, ai gandi si face la fel.
De aia majoritatea nu fac ca el, ca-s sanatosi, nu fac de la sine ca el!
Omul are probleme la cap! Degeaba ii dai doua peste fata ca mai rau faci. Trebuie aflat ce problema are si ajutat.
Are ori probleme psihiatrice ori psihologice, fara sa rezolvi problema trezesti doar ura si dispret din partea lui si atat, plus ca-i faci mai rau, il dai peste cap mai tare, si mai rau nu face nimic. Iar daca-l dai afara, e posibil sa ajunga in pamant, ca in mintea lui tot nu vede calea buna, se vede in situatie fara iesire si clacheaza, tot nu-ti face nimic, nu te juca cu astea ca nu e de gluma, nu asa se rezolva problema, si dupa aia zici "aoleu boi am fost.".
Are un blocaj psihologic cumva, ar trebui dus la psiholog de urgenta, asa se rezolva. Nu sa-l incurajezi sa stea in situatia aia, evident.
Judeci aiurea fara sa fi in situatia respectiva, judeci din afara, gandesti prin prisma gandirii tale, deci gresit.
" Problema e că ești arogantă, dar e a ta, nu îmi pasă mie."
Nu sunt arogantă deloc, Jus7tule.Nu am pus întrebarea asta cu scopul de a arăta vezi doamne ce situaţie bună am eu şi în ce rahat este el, nu am vrut să-l umilesc, nu ăsta a fost scopul întrebării.
Pur şi simplu m-a frapat ceea ce am auzit şi văzut la omul ăsta şi am pus o întrebare despre asta pentru că am vrut să citesc şi despre alte cazuri.
" Ai zis mai sus că ai avut aceeași problemă pe care o are el doar da tu ai avut noroc de părinți, ei te-au învățat că nu e ok să te comporți așa și ai înțeles.
Acum îți asumi tu toate meritele, de aia ești arogantă."
Din nou, nu sunt arogantă şi nu îmi asum niciun merit pentru schimbarea aia.Mamei îi revin acele merite.
" Omul își vede viață cum poate, nu îți face ție nimic rău în mod direct și tu te apuci să îl faci în toate felurile."
Îmi pare rău într-un fel de el(înainte să mă întâlnesc cu el îmi părea mai rău,dar după ce am început să văd şi să aud una alta despre el,s-a mai micşorat părerea aia de rău, încă îmi pare, dar nu aşa mult), dar în acelaşi timp mă şi amuză că primeşte ajutor din toate părţile, totul mură-n gură şi el nici aşa nu e în stare să facă ceva.De aia mai fac mişto, dar am dat detaliile alea şi ca să se înţeleagă mai bine situaţia.
" Iar scuza ta e că el nu știe, da, mișto să vorbești oamenii pe la spate, fie că o zici pe un site unor străini e same sh.it, oricum probabil îl bârfești cu prietenii iar în timp ce vă comparați cu un amărât vă mai creste puțin stima de sine așa e? Că voi sunteți mai buni decât el."
Glumeam aici:" Păi îl fac, care e problema? Vede cumva ce scriu eu aici?"
Nici să-l bârfesc nu era scopul întrebării pe care l-am şi spus mai sus,deci nu o lua ca pe o bârfă.
Şi da,mă,ne creşte nouă poola când ne "comparăm" cu el.
În primul rând,am vorbit despre el cu prietenii cred că numai o dată, chiar după ce am fost la el şi chiar nu a fost o discuţie în care ne amuzam pe seama lui, iar în al doilea rând nici eu şi nici cei din anturajul meu nu suntem genul care să ne comparăm cu alţii, mai ales cu un amărât ca el, că ar fi fost şi mai penibil.
Si mie imi e scarba.Atata negativitate si atatea prejudecati in acest topic.
In loc sa il ajute intr-un mod real,sa-i spuna o vorba buna,sa faca un gest frumos,sa-i dea o petrecere surpriza, habar nu am, la naiba, sa joace un joc cu el daca tot e pasionat de gaming, ea sta sa se planga pe TPU si sa-l jigneasca pe aici.Neam prost, csf.
Eu cred ca esti foarte aroganta si ce e mai grav e ca nu realizezi cum suna ce spui tu din exterior.Nu ai pic de compasiune pentru un om care sufera,zero sensibilitate, ai trait in puf si ai primit totul de-a gata, ai probabil niste prieteni care te pupa in fund si sunt de acord cu tot ce spui, un fel de "yes men".
Daca nu e prietenul tau, nu inteleg de ce te bagi in viata lui.Cred ca are o problema,un blocaj psihologic cum a spus si Mosotti si se poate rezolva,dar trebuie sa vrea el,imi e rusine de rusinea lui in ce situatie se afla si faptul ca sunt persoane care doar se prefac ca vor sa ajute.
Daca ai stii ce inseamna suferinta,in special cea emotionala,ai empatiza cu el si ai face ceva sa-l scoti din starea aia,dar tu de fapt nu vrei sa-l ajuti, tu voiai sa il barfesti si sa te crezi superioara altora, ca vai ce viata misto ai tu si ce prosti sunt unii ca sufera.
Cu toate ca nu face mai nimic cu viata lui acum si il vezi ca pe un om pierdut, un boschetar, un om fara viitor, eu cred ca nu ai rezista o zi in pielea lui.
"Eu cred ca esti foarte aroganta si ce e mai grav e ca nu realizezi cum suna ce spui tu din exterior.Nu ai pic de compasiune pentru un om care sufera,zero sensibilitate, ai trait in puf si ai primit totul de-a gata, ai probabil niste prieteni care te pupa in fund si sunt de acord cu tot ce spui, un fel de "yes men"."
M-ai caracterizat perfect,bravo,maestre,ai un os de la mine.
"Daca ai stii ce inseamna suferinta,in special cea emotionala,ai empatiza cu el si ai face ceva sa-l scoti din starea aia,dar tu de fapt nu vrei sa-l ajuti, tu voiai sa il barfesti si sa te crezi superioara altora, ca vai ce viata misto ai tu si ce prosti sunt unii ca sufera."
Ştiu foarte bine ce înseamnă suferinţa,am trăit şi eu ceva nasol acum mai mulţi ani,poate chiar mai nasol decât ce o fi trăit el (dacă o fi trăit ceva),dar am trecut peste după o perioadă, am lăsat totul în urmă.
Eu am încercat să-l ajut, au încercat şi alţii, dar dacă nu vrea cu adevărat să dea nimic din el, nu are nimeni ce să-i facă.
Atunci lasa-l in pace, nu e de datoria ta sa il indrepti.
Lui nimic, tie iti faci rau daca te consumi pentru problemele altora.
Nu mă consum deloc.Doar port conversaţii pe un subiect.
Nu vad rostul acestor discutii, daca nu vrei sa il ajuti.
Eram doar curioasă ce experienţe au mai avut şi alţii.
Ti-am spus, nu e iesit din comun ca un tip de 23 de ani sa se joace la calculator.Nu e iesit din comun ca o persoana sa se inchida in sine in urma unor experiente traumatice. Daca vrei sa stii de ce e asa cum e,trebuie sa faci mai mult decat sa pui cateva intrebari pe TPU,noi nu il cunoastem,nu ii stim toata viata,ce decizii a luat de l-au dus in punctul acela,cum a fost educat,cum s-au purtat colegii profesorii cu el,sunt multi factori si directive de luat in calcul.
Poate are nevoie de un psihoterapeut,poate are nevoie de un prieten,de cineva care sa il asculte,ce a patit,cineva cu care sa se deschida, fara sa fie judecat.
La suprafata sa stii ca majoritatea oamenilor, chiar si multi care par ok, daca sapi adanc o sa dai de niste oameni foarte sensibili care poarta tot felul de masti, in mare parte pentru ca asa e societatea noastra, superficiala.
E greu sa intelegi o persoana in profunzime daca nu ai trait in pielea lui.E greu sa intelegi psihicul unei persoane.Sa generalizezi e foarte usor, toti putem sa aratam cu degetul, mai greu e sa arati compasiune, chiar si unei persoane pe care nu o placi neaparat.
Nici o mentalitate de genul "dacă părinții făceau chestia aia și aialaltă, poate ajungeam mai bine". Nu prea cred că e sanatoasa.Destinul ți-l mai faci și cu mana ta, nu depinde și nu e influențat de alții. Că sunt alti copii care, părinții îi "obliga" sa stea in casa dar ei tot ies pe ascuns.Eu nu cred că părinții lui, nu îl încurajau sa o faca, îl lăsau pe calculator toată ziua. Fara să-i zică nimic, fara sa-i zică să facă și altceva. Numai că el probabil nu ascultă de ei. De obicei când ești copil faci cam exact opusul din ce îți zic tai. De aia zic că nu are rost sa dai vina pe ei.
E foarte conștient că e un ratat, trist si toate chestiile de care te iei de Hyacinth ca își bate joc de el, după cum îl descrie așa e, că dacă nu era îl durea fix in cot de viață și era mult mai vorbaret, nu ii era frică să fie judecat de lume pentru situația în care se afla.
Ai scris multe.
Ar fi fost bine daca nu ai fi deviat in ce spui ca nu a fost scopul intrebarii.
In fine. Ardeti-o cum vreti.
Cu ce am deviat? Am dat mai multe detalii ca să se înţeleagă mai bine situaţia.
Am pus doar o întrebare ca să discut despre o situaţie care pe mine una mă şochează, mi se pare ireală.Te-ai mai luat o dată de mine acum câteva luni la o întrebare de genul.
Ai zis ca n-ai pus intrebarea ca sa barfesti. Dupa cateva raspunsuri te-ai apucat sa faci asta cu emoticoane vesele.
Nu mai tin minte intrebarea, dar sunt sigur ca am mai facut-o pe undeva din aceleasi motive, pentru ca, cum am zis la inceput, asta ti-e obiceiul.
Că am mai făcut puţin mişto de el pe alocuri, asta-i altceva, dar nu, nu ăsta era scopul întrebării.Mi se pare amuzant că omul e cam prea mândru, arogant şi chiar nu îmi dau seama de ce şi asta mă amuză.
În fine.Las-o aşa.
Draga prietena. Din intamplarea expusa de tine observ ca este sociabil in contextul in care se simte confortabil, spui ca nu vorbea deloc ci doar aproba sau nu ceea ce ii spuneai tu. Cand ai deschis subiectul despre jocurile video a preluat el initiativa si a inceput sa vorbeasca. Unii oameni sunt diferiti, nu inseamna ca sunt nebuni, probabil si atitudinea parintilor este gresita, trebuie discutat calm, deschis, in familie si intr-un loc si intr-o atmosfera relaxata despre ceea ce il apasa. Daca toti se poarta cu el ca fiind ''un ciudat, un nebun'' la un moment dat tot auzint aceste lucruri, va incepe sa le creada si sa si le asume. Unii oameni trebuie incurajati, trebuie impinsi de la spate ca sa faca ceva, dar nu spunandu-i ''Vai... ce se va alege de copilul asta, nu este bun de nimic, vai de el, uite si tu ca nu face nimic, nu are niciun potential''
Unii sunt mai lenesi, altii sunt depresivi, altii si-au inchis orizonturile si se refugiaza in ceva, jocuri, alcool, etc.
Trebuiesc scosi de acolo treptat si sa fie incurajati. Desigur ca, acest lucru ar trebui sa fie realizat de catre parinti, dar depinde si de acest baiat ce alege in viata.
Dar in fiecare spine, este un potential trandafir.
Citeste noul testament, Hristos te iubeste.
"Mi-a prezentat fiecare joc 
in parte " arww, daca eram eu acolo il strângeam de gat
Exista și alte cazuri, din familii foarte bune, familii cunoscute, care au ajuns rau...
O singura întrebare. Cum îl tratează ei pe el? Pare genul de fiu care e prea cocolosit.
Păi se cam şi vede că a fost şi încă este cocoloşit.
Când a refuzat job-ul, l-au lăsat în pace până la urmă, s-au dat bătuţi, nu l-au obligat.
De obicei cei care sunt tratați de părinți intr-un anumit fel ajung sa creadă ca ei asa sunt.
Dacă ei l-au cocolosit prea mult și au făcut chestii in locul lui, chestii pe care trebuia sa le facă el, si l-au lăsat pe pc toata ziua...
In viata asta trebuie sa faci și sa dregi ca sa capeti încredere în tine etc.
Dar e posibil ca el sa fie asa caracterial, la 23 de ani demnitatea te împinge sa-ti cauți de munca etc.
Dacă maica-sa e psiholog și l-a tratat asa, ce sa mai zic.
Unii in afara casei sunt îngeri și in casa devin draci, deci asta cu "ce oameni buni sunt" e relativa.
Dumnezeu cu mila, am văzut cu ochii mei cum unii sunt "destinati" la o anumita viata, daca el e fericit asa...
Să înțeleg că ai chef de bullying? (Specimen, nefotut, trist, singur, mâini de bebeluș, ciudat).
Nu pare să arăți vreo formă de empatie, ai zis că ți-a fost milă dar ți-a trecut repede, altfel nu vorbeai așa de el.
Sunt destui copii care au părinți buni și ei sunt de rahat dar și invers.
Contează mult ce părinți ai dar nu asta e totul.
Mă întreb, dacă sunt așa mișto părinții ăia de ce nu au nicio idee ce se întâmplă cu copilul lor? Nici măcar una.
Înseamnă că nu sunt apropiați, că sunt niște chestii în interiorul familiei pe care tu, eu și alții nu le știm, din exterior știi că au bani și meserii ok ( îmi vine în minte citatul"pe toți interesează câți bani ai și cu ce te ocupi dar pe nimeni cum te simți", sau ceva asemănător oricum).
Dacă acel copil îi privea ca pe niște prieteni în care ar putea avea încredere bănuiesc că ar fi vorbit cu el și ar fi aflat.
Sigur că există și excepții de la asta
Dacă tu îl faci așa, oare colegii pe la școală cum îl făceau și cum se comportau cu el având în vedere că vorbește doar de jocuri și nu are prieteni?
Ar putea fi posibil să fie victima bullying-ului, iar din cauza asta se poate izola, poate avea gânduri suicidale, depresie, stimă de sine scăzută și încă o listă ce se găsește pe google.
Pot să existe și alte explicații, dar din ce ai zis tu nu putem să spunem exact, doar el poate spune asta.
Să mai încerce un psiholog.
Mama lui este psiholog, e o femeie foarte blândă şi bună în ceea ce face, am o prietenă care a avut ceva probleme în familie şi s-a dus o vreme la ea şi a fost foarte mulţumită, şi de felul în care a ajutat-o şi de ea ca persoană. Tatăl lui iarăşi, este tot aşa mai blând.Eu refuz să cred că se transormă în nişte "monştrii" atunci când sunt numai ei între ei.
Mamele noastre mai ales vorbesc foarte des şi ea i se mai destăinuie mamei cu multe lucruri.Chiar i-a spus la un moment dat că asta e marea ei durere,că nu ştie cum să-l ajute,ce să-i mai facă(mai ales ea fiind psiholog),mi se pare că i-a zis toate astea fix după ce a fost un scandal la ei pentru că taică-so i-a găsit un loc de muncă şi ăsta nu a vrut să-l accepte şi i-a mai şi făcut în toate felurile pe amândoi pentru că cică nu era de el,că nu munceşte el pentru un salariu atât de mic.
Un prieten de-al meu a fost coleg cu el în liceu şi au avut o clasă foarte ok,a zis că nu îşi bătea nimeni joc de el,chiar au mai încercat colegii să mai vorbească cu el atunci la început, se duceau la banca lui în pauze pentru că numai acolo stătea, dar de abia dacă îi băga în seamă, ba chiar se uita şi urât la ei şi le răspundea foarte plictisit sau îşi punea capul pe bancă.La un moment dat, îţi dai seama că încet-încet l-au lăsat în pace. Când făcea fiecare 18 ani,colegii puneau toţi bani şi făceau torturi unii pentru alţii şi când a venit rândul lui a zis că nici măcar nu a schiţat un zâmbet,de abia s-a ridicat din bancă ca să se ducă în faţă şi să-i cânte colegii "la mulţi ani" când au adus tortul şi s-au cam simţit toţi prost,a fost cam penibilă situaţia.În generală mi se pare că iarăşi a prins o clasă ok,nu mai ştiu sigur.
Eu nu ştiu ce se poate face mai mult pentru omul ăsta.L-au dus la psiholog, i-au găsit şi de lucru, nu a trebuit să caute el, dar omul e prea leneş şi mândru din cale afară şi preferă să-şi tocească fundul pe scaun în faţa pc-ului.
Cred că singurul lucru rău pe care l-au făcut ai lui, a fost să-l răsfeţe prea mult.Cred că trebuia de mult să fie mai duri cu el,nu zic că trebuia să-l dea afară din casă,dar era bine să-l oblige să facă ceva, să se bage puţin cu tancul în el, nu să îi dea de ales.Dar oricum, după o anumită vârstă, nu mai poţi să dai vina pe părinţi pentru tot ce ţi se întâmplă pentru că eşti deja destul de matur încât să începi să schimbi tot ce nu îţi place la tine.Nu rezolvi nimic dacă stai şi îţi plângi de milă(nici măcar cei care au avut copilării nasoale cu bătăi şi altele, dar mai ales el) şi mai şi râde cineva cu fundul de tine dacă ai deja 20+ ani şi i te plângi cuiva că "am ajuns aşa că mama şi tata mi-au făcut/mi-au spus aşa şi aşa".
Ca să îţi dau un exemplu,eu când eram mică şi stăteam în vacanţă mai mult la bunica,ea mă răsfăţa foarte mult,îmi făcea toate poftele: nu conta la ce oră şi câte avea de făcut prin casă,dacă mie mi se făcea poftă de o anumită mâncare/un anumit desert,îmi făcea în momentul ăla,mâncarea mi-o aducea în pat în timp ce eu mă uitam la desene şi desigur că făceam numai mizerie pe acolo,nici farfuriile nu mi le duceam în bucătărie,darămite să le mai şi spăl,strângea hainele,jucăriile după mine,practic era servitoarea mea pentru că aşa m-a învăţat şi aşa era şi este şi acum felul ei de a fi,să facă pe plac la toată lumea. Când am ajuns acasă,mama imediat mi-a atras atenţia,a fost foarte dură cu mine,dar mi-a prins bine pentru că am scăpat de obiceiurile alea.
Deci,cu alte cuvinte, eu zic că i s-a oferit destul ajutor de la cei din jur, dar dacă nu-şi dă şi el silinţa, toate astea sunt inutile, trebuie să vină de la el.
Are pe dracu scuza-ma ca intervin.
Si eu cunosc un personaj de genul si intr-un moment de sinceritate mi-a spus că atâta timp cât il tin părinți nu e prost sa muncească.
Nu se ridica din pat după o cana cu apa isi face aprovizionarea langa pat si mai are si arfe in el.E prost educat într-adevăr, dar ala nu are ce depresie sa aiba ca nu isi bate practic capul cu nimic, Nu are griji, lipsuri, responsabilitate...
Tu știi că are pe dracu că a spus Hyacinth câteva despre el și îl asociezi cu o cunoștință de a ta
Cazurile diferă, nu știi ce are altul în cap.
Nu,stiu ca are pe dracu pentru ca nu a încercat nici macar sa se trateze daca e bolnav. Daca il duci si la psiholog si refuza dupa un timp si isi reia obiceiul e doar leneș.Tu realizezi ca nici macar nu sa obosit sa le arate alor lui ca nu are nimic in momentul in care toata lumea spunea ca e bolnav? Pentru ca ii place sa fie tratat ca un bolnav, pentru ca pe un bolnav toata lumea il compatimeste, ajuta si lasa in pace.Asa sunt genul asta de oameni nu doar unul, asa sunt la general vorbind cei cu "simptomele" astea.
Si Eu sunt introvertita, anxioasa, am fost si in depresie dar niciodată nu am făcut o mare tevatură din asta.
Asa ii ridicați voi pe astea de fund in sus si dupa va mirați că avem o tara de putori sau incapabili.Defapt ce ma mira, ca la noi si presedintele tari scrie legile si hotărârile pe Facebook.
Din moment ce nu îi bagă în seamă pe colegii de liceu care voiau să îl ajute și nici nu prea discută cu părinții despre ce are, nu pare să se bucure prea mult de atenția altora, nu e așa?
Plus că se refugiază în jocuri video, deci pică teoria ta.
Apoi unde face el o mare tevatura (ce dracu mai înseamnă și asta)? Problema e că nu discută cu nimeni nu se plânge, nu nimic, doar prins în lumea virtuală.
Nu-i ridic de fund, am zis niște cauze și niște efecte
Poate să se schimbe însă greu, el încă e inconștient și am zis pe mai sus undeva de ce e el inconștient, iar că e leneș oare de ce e așa? Am zis și asta mai sus dar cine să citească.
Ba da, primește atenție din moment ce toata lumea se întreabă ce are, toata lumea il duce la psiholog, încearcă să îl integreze.Ba mai mult,primește in continuare totul dea gata ca vezi doamne el e bolnav.Ia sa il lase cu greutățile vieti pentru o secundă sa vedem ce face,nu ii trece depresia cand il roade stomacul si il depășește hara? Sau poate ca ai si tu dreptatea ta,se sinucide naibi ca e mai comod decat sa duca un gunoi,sa spele o farfurie.
O dată ce cineva apropiat tie te vede in situatia asta si te ajuta financiar,te duce la medic,încearcă să te integreze inseamna ca isi da tot interesul ca sa te vada bine.Dar daca tu te încăpățânare sa continui asa asumati până la urmă faptul că esti acuzat de teatru,lene,figuri...
Si eu am avut o perioada lunga de timp atacuri de panica,lipsa acută de vitamine si vlaga,mi-am plâns de mila o perioadă,dar cand am vazut ca toti încearcă să mă facă să mă simt bine am făcut si eu efortul de a merge la medic, de a face un tratament si de am da silința să mă ridic.Dar uni atata respect au pentru cei din jur, ii doare la bască daca altii se chinuie pentru el.
Iar faptul că nu interacționează cu colegi nu e un lucru asa de iesit din comun, si eu sunt introvertita si anxioasa, chiar imi vine sa vomit cand trebuie sa am o conversație cu o persoana străină din cauza emoțiilor intense, dar daca vad ca sunt de murit ma adun.Nu trebuie sa ai zeci de prieteni sa fi om normal, cum de altfel nu trebuie să fi bolnav daca esti mai introvertita sau antisocial.
N-ai înțeles ce ai citit.
Unde am zis eu că el nu primește atenție?
Am zis că el nu se bucură de atenția primită, nu e interesat de ea, el e interesat doar de PC.
Trebuie să înceapă treptat să se schimbe, dar e încă inconștient și am zis și de asta mai sus pe undeva.
Da, cunosc cazuri adica eu. Pai ce as putea sa-ti explic? Sunt rece, nesociabila, anxioasa. Problemele astea nu vin asa din neant ci sunt produse de ceva sau cineva. Tu nu stii detalii din astea. Deci te poti considera norocoasa ca esti fericita si poti socializa.
Si eu sunt anxioasa,introvertita,antisociala dar asta nu inseamna ca ma scaldă în hara si lene.
Nu imi place sa ies cu oameni, în gașcă sau sa stau in aglomerație, dar repet, pot sa imi fiu mie si celor dragi mie de ajutor.
In momentul in care stai ca trantorul si nu iti pasa de nimic din jurul tau înafara de pc nu esti bolnav, esti doar leneș si obsedat.Si nu e neapărat vina lui, ci a părinților ca iau permis.
Sunt exact aceeasi tipologie de persoana.
Totusi eu consider ca am evoluat in ultimul an (unii n-ar numi-o evolutie), adica imi pasa mai putin de ce zic ceilalti si in locul lui te evitam sau te dadeam afara din camera. Poa' sa zica oricine ca e nepoliticos dar nici sa ma persecuti emotional nu e ok.
Cum l-am "persecutat emoţional"?
M-am purtat cât se poate de normal cu el, deci nu ştiu cu ce am greşit.
Da. Nu cred în "așchia nu sare departe de trunchi".
Ia analizează cum erau părinții celor care au rămas în istorie? Știe cineva ceva de părinții lui Pasteur, Morgagni, Virchow?
Nu poți să schimbi "natura" unui individ fără ca el să își dorească asta și să depună eforturi în acest sens, oricât de mult ai încerca tu.
Bine, sunt câteva lucruri pe care le poți face. E uimitor cât de mult se poate schimba un om când îi pui "pistolul la cap". Indiferent că e din plăcere sau din ură.
Nici eu nu sunt sociabil, nu prea m-am integrat nicaieri, dar muncesc.
Cred ca as da vina pe ghinion, n-ai cum sa intelegi creierul unui timid, ciudat sunt aproape de varsta lui ala.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
