Pe voi v-a speriat vreodată vârsta de 20 de ani? Eu pe la 18 ani am început să simt o frică care creştea din ce în ce mai mult pe măsură ce mă apropiam de vârsta asta,dar după ce am împlinit-o,parcă acceptasem într-un fel, nu mai era un şoc aşa mare, doar că după vreo 4-5 luni mi-a apărut o nouă frică: vârsta de 21 de ani.Mi se părea şi încă mi se pare că timpul trece foarte repede, parcă au zburat mult prea rapid lunile astea şi mă văd deja făcând 21, apoi imediat după 22, apoi 23, 24,...până mă trezesc dintr-odată la 30 de ani şi tot aşa mai departe.Brusc,parcă de când am împlinit ăştia 20 de ani, vârsta de 30 a început să mi se pară extrem de aproape, de parcă ăştia 10 ani nici nu ar exista.

Da, și eu tot așa pățesc, în fiecare an. În curând fac 74. După un timp te obișnuiești.
î

De cativa ani parca timpul asta zboara incredibil de mult, o ora a ajuns sa insemne foarte putin, chiar si cand muncesti trece rapid timpul, nu doar cand te distrezi. Jongleaza timpul asta cu lunile si anii de parca ar fi minute si ore.

Stai sa vezi cum e dupa 25 cand stii ca bate 30 la usa, dupa 30 vine 40 si tot asa. Nu mai am mult si vine 30-ul peste mine si nu stiu cand a trecut timpul pentru ca mai ieri eram sub clanta, mai ieri eram in generala, mai ieri dadeam Bac-ul iar acum schimbarile sunt vizibile odata cu trecerea timpului.

De ce sa ma sperie? Asta e viata. Nu m-am speriat nici la 42 ani, ca nu imi convine aia e, dar ce sa facem.
Pe mine ma sperie sa nu ajung singur, amarat, bolnav si batran, sa raman fara dinti, deci boli care chinuie, asta da, dar nu ca trece timpul doar.
Si mi-e frica sa nu mor constient, nu stiu cum se rupe firul, ca nu se rupe prea placut, dar asta o sa aranjez eu sa se termine cand vreau eu si cum vreau, dar zic asa ca idee.

Trece, crapam si adios muciacios, asta este. Eu de aia ma miram ce se zbat unii mai mult decat trebuie in viata asta cand oricum se duc dracului.
De ex sa arat eu la vecinu ca am luat un merzan desi nu-mi trebuia si ma tragr in jos financiar, deci prostii din astea, eforturi in plus inutile.

Stai sa vezi la 40...

Te gandesti prea mult si nu traiesti.

Am 19 ani jumate si fix asa ma simt si eu.
Acel,, 1" schimbandu-se in,, 2" mi se pare...wow. Mai ales sa adaug un,, de" cand raspund la intrebarea,, ce varsta am?",, 20 DE ani" nu,, 19 ani", fara,, de".

La fel o sa ma simt si la 30 de ani. Si cel mai grav. la 40. Atunci am presimtirea ca o sa intru intr-o usoara depresie. ) INDIFERENT in ce situatie m-as afla.

Nu contează cât de repede trece timpul, ci cum îl faci tu sa treaca. Profită. Nu ti mai face griji inutile si gânduri care iti irosesc energie pe care o poti folosi pentru ceva pozitiv. Maturizează-te, iubeste, traieste si tot asa. Viata e scurta, asa e. Mai ales acum ca e un ritm haotic in care se petrec toate, nici nu stii cand de la ianuarie 2020 ajungi in decembrie 2020. Si mie mi-e teama cumva, si teama asta a ajuns la o anxietate gratuită pentru niste griji inutile de-ale mele. Eu am aproape 25 de ani si nu-mi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, dar asta e ciclul vieții noastre. Gandeste-te ca se putea mai rau.

Nu am avut nicio problema.
Ma simt exact ca la 17-18 ani, doar ceva mai matur in gandire.
Singura grija e ca imi vad parintii cum imbatranesc.

Sa zic "m-a speriat varsta" multumesc pentru idee. Chiar am avut ceva teama, dar n-am observat-o ca ma agitam mult. Deci pot spune ca pe la 18 eram intr-un delir, ma separasem cu totul de viata care o avusesem inainte, nu mai eram eu. Am trecut si printr-o stare stranie cand am implinit 19 am avut perioada aceea intunecata ca ascultam rock si gandeam la moarte, intuneric. Totul in capu meu era "negru" apoi am trecut printrun fel de istericale, pe la 25 m-am trezit la viata de care ma separasem. Inca n-am ajuns la 30, si da vad si eu cum trec anii, este din cauza timpului, pentru cei mici timpul trece mai greu. Aveam obiceiul sa privesc spre viitor, mereu planul meu era sa ajung la o anumita varsta.

Nimic mai neadevărat!
Mi-am dat seama ca e adevarat dupa ce mi-a luat un minut sa îți citesc discursul, îmi ești dator cu atat.

Nu știu dacă ai observat dar toți fugim de ceva sau spre ceva. Fie proiectăm fericirea și împlinirea într-un viitor după ce x se va întâmpla, fie trăim în acel trecut idealic – credem că așa ceva nu vom mai trăi niciodată.
Prezentul nu este trecutul, decât dacă așa te decizi să-l vezi.
"Credința într-un Rai viitor creează un Iad prezent" spunea Eckhart Tolle și asta pentru că în felul acesta, scopul scuză mijloacele.
Cine îl prinde pe Road Runner din mers? Nimeni! La fel si timpul.

Alai ceasul biologic. Care îți spune că e timpul sa-ti găsești un bărbat.

Ma sperii cand ma uit in buletin, Sa nu mai zic cand exemplu o fetiscana se baga in tine din greseala pe strada, sau magazin., si ma ia cu scuze "Domnu". Sunt atat de batran?

Cand eram copil abia asteptam sa devin adult si sa ajung la varsta de 30 de ani.Personal nu imi este frica sa cresc sau sa imbatranesc.

Daca asociati pragurile astea cu asteptarile unei anumite realizari pana la varsta X sau ceva ce poate atrage (chiar si inevitabil) esecul e de inteles.
La varsta ta de 20j de ani te temi cel mai mult de esecuri (pe orice plan).
Uite un "discurs de viata" pentru absolventii de la Harvard tinut de J.K. Rowling: https://www.youtube.com/watch?v=wHGqp8lz36c
(se vorbeste despre beneficiile esecului si puterea imaginatiei) - concluzionand cu faptul ca nu conteaza cat de lunga e viata, ci cat de buna a fost. Realizand acest lucru n-o sa te mai sperii atat de mult uitandu-te in urma ca ar fi trecut timpul repede in care nu esti multumit de cursul lucrurilor.

Nu ma speria gandul de a inainta in varsta, dar ma intrista.Ce a fost acum 3 ani, toti anii astia cand ma uit inapoi parca au trecut repede.E normal sa nu vrem sa imbatranim...dar nu mai fac din asemenea ganduri o obsesie, nu are rost.