Refuzul de a ieși din casă până la urmă este un simptom al depresiei sau al anxietății sociale?! Sau al ambelor?!

Credeți că un om care nu iese too much din casă, are șanse totuși la un...? (mai mult)

Question

Refuzul de a ieși din casă până la urmă este un simptom al depresiei sau al anxietății sociale?! Sau al ambelor?!

Credeți că un om care nu iese too much din casă, are șanse totuși la un job prosper, poate chiar la un business (aici mă gândesc totuși la ceva ce poate face omul pe cont propriu) și la recunoștință socială?!

Deși oare de ce întreb, căci presimt răspunsurile. Nu știu și dacă viața nu poate face excepții, dar răspunsurile voastre știu care sunt. :)

Fandoenia · Accepted Answer

Sincer și eu am pus kg bune la loc, pe baza psihică după ce reușisem sa dau jos bine. Faza e ca niciodată nu vom slabi, dacă problema intervine din alta parte. Dacă vrei sa începi cu ieșirile, alegeți locuri mai puțin populate și mai pe inserate fără un scop, eu zic sa ți alegi zonele unde ai mai fost poate și cu alte persoane și să mergi fix prin zonele acelea nu alte zone. Poți încerca asa sa dai un scop plimbării, eu asa obișnuiam sa fac de exemplu. Dacă nu incearca sa te gândești la un scop pentru care sa ieși, dar nu știu ce anume te-ar putea ajuta dacă zici ca nu simți. Mama obișnuia sa tragă de mine fix așa cum zici ca tragi de tine, ca să ies mai ies 10 minute în spatele casei. Depinde ce ai pe cap de fapt, dacă te preocupa ceva foarte mult și nu-ti dai seama că asta te încurcă și mai rau. Referitor la kg le vei da când îți vei mai reveni dpdv psihic. Da, și când te îngrași parca e și mai greu sa te simți greu, la loc cu kg pe plus. E un sentiment de greutate care îți accentuează starea de depresie. Nu cumva sa mai bagi pastile! Asa s-a întâmplat sa fim, de când ne-am născut chiar și dpdv biologic am fost predispuse sa trăim lucrurile astea și avem ghinionul sa avem un sistem nervos ceva mai diferit decât restul, pentru care totul vine natural sau ușor. Altora le este mai ușor sa se ridice de jos și se uita la cei ca tine sau ca mine și zic ca nu vrem sa ne ridicam, dar ei de fapt nu au idee ce lupta este pentru ca nu au cum sa înțeleagă. Considera-te norocoasa ca ai o meserie și lucrezi intr-o școală, nu intr-o spălătorie sau mai știu, ai o educație și o meserie bune pana la urma. Ai un rost pe care multe ca tine nu îl au și nu îl vor avea, iar peste aceasta nemulțumire se adaugă și anxietatea deci imagineaza-ti cum e. Ce poți sa faci este sa iei fix lucrul bun din viața ta și sa ții cu dinții de el pana când reușești sa aduci și celelalte lucruri bune, perservând asa cu lucrul cel bun care te tine pe linia de plutire. Era mai rau sa fii praf și pe plan profesional, și psihic și mai știu eu, romantic... poate starea ta are și alte explicații la care nu te aștepți, în caz ca și pe plan romantic ești nemulțumită. 
Poți sa te înscrii undeva dacă crezi ca ajuta,  la sala de femei doar sau cluburi dintr-astea tot speciale pentru femei sa faci mișcare. Poți sa te gândești la orice crezi ca te ar ajuta sau poți chiar sa nu te mai gândești și sa ramai în starea ta, nu e chiar asa de rau sa stam în rah.atull nostru. Mulțumește că nu înghiți r.a..htul altora, câteodată și asta ajută!

Violleta2022 · Answer

Este taman pe dos!
Intai este prostia omeneasca odata ce se refuza iesitul afara cu buna stiinta, preferandu-se lenea si trandaveala in casa, izolarea in loc sa se traiasca o viata reaa si activa, afara, in lume, in societate.
Abia dupa ani de izolare si stat singur in casa se instaleaza depresia, evolunad spre anxietate, atacuri de panica, paranoi, schitofrenie si boli din ce in ce mai grave.

MountainRiver · Answer

Mai lasă-mă cu lenea ta, Violeta, mamă!

Chiar și lene de ar fi, dacă nu ai energie nu faci, punct. Deci depresia chiar de e lene, nu faci că nu poți nu că nu vrei. Ce handicapatul nu ar vrea să meargă, dar nu poate... Crezi că el de mâine nu ar vrea să se ridice din scaun și să umble?! Nu! El nu poate, nu e că nu vrea. Și pe lângă scaun, face și el ce poate. Așa și anxiosul social și depresivul, face și el ce poate
. Adică iese din casă doar de nevoie. Deși sincer, eu una și din pmdv acum, iar nu am înțeles oamenii care ies așa din casă doar că nu au ce face și tot ei sunt ăia care judecă apoi pe alțio pe drum. Când de fapt drumul e creat ca să te duci doar unde e musai nevoie. Te duci la magazin că trebuie să cumperi ceea ce ieri vânai din junglă, te duci la muncă pentru trai și unde mai e nevoie ca să plătești facturi, dar restul e o prostie, cum ar fi gen chiar și cafenelele și toate localurile astea de cică "distracție". Și după ne mai mirăm draq de ce moare planeta. Că comercializăm în prostie un maldăr de ra&aturi pentru o așa zisă prostie de distracție. Când am putea să stăm în casa noastră și să ne vedem fiecare de treaba noastră.

 Deci dacă e lene, e de fapt lipsă de energie. Dacă te uiți bine și în regnul animalier, nu toți sunt regii junglei. Și dacă observi bine, melcul de frică își ia cu el casa-n spinare. Drept dovadă că și-a creat și el un scut al lui. Doar că la noi oamenii e mai dificil. Deoarece eu nu pot lua casa la propriu în spinare ca să ies și ca să fiu cu scutul după mine, scutul oamenilor de multe ori e make upul, banii și țoale ok, asta așa ca să fii chipurile ÎN RÂND CU LUMEA și să te simți cât de cât poate acceptat de societate sau cum aplic eu metoda cu căștile. Doar că, aceste metode costă bani și uneori te costă și viața, ca spre exemplu eu ca să ies cu volumul la maxim de 3,      5 ori pe zi, deci undeva la 3,      4 ore, înseamnă deja 5% din pierderea auzului, în 10 ani de ieșit frecvent cu căștile pe cap, înseamnă că la 35 de ani, deja rămân surdă comparativ cu o bătrânică ce rămâne abia cu un auz mai slab la 60 de ani. Deci?! Despre ce ieșit și trăit vorbești tu, mă? Iar pentru cei care găsesc alte metode, poate sunt mai costisitoare. Cum ar fi machiajele. Deși și căștile costă destul, plus că pentru că cele fără fir cad și nu le suport, trebuie să achiziționez mereu căști cu fir, dar căștile cu fir se rup de obicei destul de repede așa că ia gândește-te la 30 de lei dat pe căști undeva la 2,      3 luni, cam cât se duc pe an pe căști. Plus că eu rămân mereu cu riscul de a asurzi. Mai ales că în aglomerații trebuie să cresc și volumul la maxim ca să nu mai aud bârfele, sarcasmele, răutățile și gălăgia umană. Deci dacă eu sau alții cu problemele noastre, ieșim și lăsăm LENEA, așa cum susții tu, dar rămânem în 5,      10 ani surzi, ne redai tu auzul înapoi sau ăștia care judecați?! Nu pe bune acum...
Tot voi judecați oamenii care ies pe stradă și sunt așa sau așa, zic de voi la general, nu de tine musai,  care de obicei nu aveți probleme din astea precum anxietatea, dar apoi judecați pe toți pe drum crezându-vă un fel de Zei, dar apoi când noi ăștia judecați, blamați, ostracizați, îndoliați, tăcuți ne izolăm și vă lăsăm pe voi, leii să împărățiți pământul, tot noi melcii cică suntem LENEȘI și nu vrem. Mai lăsați-mă naibi cu tâmpeniile voastre.

Violleta2022 · Answer

Eu nu inteleg de ce faci tu generalizari si vorbesti in necunsotinta de cauza?
Citindu-ti topicul unde afirmi ca 29 de ani nu ai avut habar ca copii nu se nasc prin anus, sunt socata dar totoodata imi dau seama ca tu ai lacune mari in educatia gnerala si nu-i cazul sa mai comentezi unde nu ai habar.

"acum 13 ore | MountainRiver a întrebat:
... Dar acum vine uimirea mea cea mare, eu crezând 29 de ani, recunosc că nu am citit biologie și și chiar dacă aș citi nu m-ar fi interesat acest aspect în mod expres, că eu credeam că copiii sunt născuți/expulzați prin a*us, nu prin va*in."

https://www.tpu.ro/conversatii/hei-tpu-in-urma-unei-discutii-pe-tema-nastere-si-certandu-ma-cu-persoana-sustinandu-mi-parerea-dar-nefiind-sigura-am/

NoTurbinaNoGood · Answer

Nu cred ca putem generaliza in nici o directie.
Dau exemplul meu: in copilarie si la inceputul adolescentei, eram sedentar si anxios/foarte timid. Acum sunt exact opusul.
Depresie nu am avut.

Mutand la alte exemple, vad multi "tocilari" cu abilitati de comunicare foarte slabe, poate chiar neadaptati social, care au job-uri foarte bune (arhitectura, IT), partenera foarte ok (desteapta, frumoasa, chiar independenta), desi ei ca persoane nu au evoluat foarte mult de la faza de anxietate-depresie. Recunostinta sociala nu prea au, pentru ca la job ii trateaza oricine oricum, iar in societate, abia ii recunosc vecinii.

Pe de alta parte, de cand am terminat liceul, am vazut foarte multe persoane populare, chiar istete, care au ajuns fix nicaieri. Adica o parte dintre hipsterii liceului meu sunt stivuitoristi la mine la munca, adica pe aceeasi linie cu paznicii si femeile de serviciu =))

Semnele bune din copilarie/pubertate sunt hobby-urile practice, notele bune si autodisciplina, nu viata sociala.

Fandoenia · Answer

Hei, eu sunt un om care ar putea sa-ti răspundă, deoarece am refuzat sa ies din casa ani de zile. Este un simptom al anxietății sociale care nu se vindeca niciodată și nu trebuie sa iei pastile! În cazul meu s-a transmis și genetic, deoarece tata mai suferă de aceeași afecțiune. Este genul de afecțiune pe care o tratezi clasic, ieși afara atât cat e necesar, te expui pana când simptomele se,, diminueaza" și poți merge la școală, munca, alimentara și ce e mai important, apoi dacă e cazul mai încerci o ieșire când și când dar ai grija sa fie undeva unde preferi sa mergi, cum ar fi un loc mai puțin populat. În cazul meu pe la vârsta de 13 ani nu mai reușeam sa merg nici la școală pe baza afecțiunii și când mergeam intr-un loc mai aglomerat, cum e o gara de exemplu, ma lua cu trepidatii, inima o aveam în piept, transpiram și voiam sa fug de acolo. Sfatul meu este că acestea trec de la sine la un moment dat, te liniștești dacă tot trebuie sa mergi, sa tragi de tine la munca sau undeva, după care zici ca mai ieși în oraș o data la, mai ieși la alimentari de astea și simptomele nu mai sunt aceleasi, sa nu poți sta în mulțime. Ideea este ca ești o persoana introvertita, emoțională care funcționează mai mult pe baza de emotii, nu mai ai cum sa schimbi asta. Tot ce poți sa faci este sa te rezumi la viata de zi cu zi și este totul bine, cine te va cunoaște sau cine te știe,  te ia după cum ești.
Eu cred ca ai multe șanse la o viata mai buna decât alții, mulți alții și nu o zic pentru mine. Eu zic asa, pentru că n-are nici o treaba depresia sau anxietatea ta cu ceea ce poți face dacă faci. Sunt mulți oameni recunoscuți chiar, despre care se spune ca au avut nu știu ce. N-are treaba, tu dacă ești bun pe ce faci, ai direcție și chiar e ceva de capul tău, faci și cu astea pe cap și fără ele. Este ultima grija, fa în continuare ce faci și uită de aceste denumiri. 
Suntem oameni doar :)

MountainRiver · Answer

Awww! :) În sfârșit și un TPUaș pozitiv. :D Păi eu încerc să lupt, măcar pe job și carieră, dar am și pe aici zile în care abia mă pot mișca din pat. Și da, din păcate am luat și pastile și acum că doctor a decis să mi le scoată, s-a ajuns unde s-a ajuns, mă simt mai legumă decât mă simțeam înainte.
Și știu ce spui, că remediul cel mai bun, fix să faci opusul la boală. Dar fix asta mă sperie în aceste momente. Mă crezi dacă-ți spun că în afară de drumul, care e, sincer, o scară coborâtă și 3 pași până la mașină și invers de la mașină la școală (căci într-o școală lucrez) e unicul drum pe care l-am mai făcut din octombrie până acum?! Restul, mai ales fără scop, nu am mai fost capabilă să ies. Pentru că la mine anxietatea socială se activează mai mult când simt că nu am scop. Adică exact cum spui și tu, dacă trag de mine și ies din "necesitate" păi fac tot posibilul, cu plâns, cu văitat, cu nervi, dar ies până la urmă, dar dacă e să ies din plăcere sau pentru o plimbare pentru care nu-i văd scopul, mă simt ca naiba. Faza e că, și plimbarea totuși în cazul meu avea scop, deoarece mă ajuta cu depresia, gândurile mai bune și chiar serotonina și ceva mișcare pentru a mă menține măcar la greutatea actuală. Dar de când nu am reușit să mai ies m-am îngrășat și m-am simțit și mai rău, depresia chiar a atins cote alarmante, că parcă nici din pat nu mă mai pot ridica. Parcă mă simt și bolnavă :( dar cum am spus, nu-mi pot fixa creierul că totuși prin mersul pe afară, măcar pe înserate așa, am un scop totuși. Mă simt dărămată rău. După sărbătorile astea, că de fapt de acolo a pornit totul, nu am mai reușit să-mi revin psihic. Și întradevăr mișcarea prin oraș și aer liber îmi făcea bine la psihic, la fizic, la tot.

MountainRiver · Answer

Ooo :) Ador ce spui. :)
Aia cu ra&atul nostru îmi place. Știi că fix la asta m-am gândit și eu mereu?!
Primul gând venea pe critică, că din cauza felului meu de a fi, sunt singură și voi fi mereu mai singură, deoarece tocmai ce spui și tu, am simțit și eu, cei diferiți de noi ni ne vor prea înțelege iar unii nici chiar tolera (vor crede mereu că de fapt NU VREM sau chiar că ne prefacem)  iar funny e că, cei ca noi, cum spui tu, trece fiecare prin durerea lui, calvarul lui, gândurile lui, trasul lui de viață, încât nu mai are nici timp, nici dispoziție de a mai sta împreună cu altul ca el. Deci știu ce spui. Dar când mă acuzam că din cauza felului meu de a fi așa, sunt mai izolată și solitară, am realizat că uneori e bine și așa. Așa nu mai ai și durerile altora în cârcă, pretențiile, emoțiile, nervii, cum ai spus tu ra&aturile altora. Deci e bine și rău, în același timp, ce pot să spun.
Dar da, cât de pastile, le-am rărit, și oricum nu am prea mai luat nimic. Sper să-mi revin cât de cât, bine că măcar pe job cu chiu cu vai, reușesc să trag de mine să mi-l fac. Restul oricum la vârsta asta nu mai am pretenții. Dacă e să mai fie ceva, ok, dacă nu, aia e. Oricum am deja problema asta pe cap, nu mai doresc altele în care să mă mai implic, zic de probleme.

Dar îmi pare rău să aud că și tu te confrunți cu treaba asta. Și că din păcate tot mai mulți.
Deși nu e prea creștinește, însă uneori m-aș bucura să vadă și cei care nu se confruntă cu problema asta, cum e. Poate atunci ne-ar înțelege mai bine. Sincer.
Ce să-ți zic, sănătate și ție și spor la luptă. Căci da, din exterior pare lene, dar din interior e o luptă zilnică cu noi înșine, să tragem de noi, sa ne motivăm, să găsim resurse în noi, să ne luptăm chiar cu gândurile noastre care zilnic ne spun că nu are rost nici să ne mai ridicăm din pat și 2 cu boala noastră în sine.

Fandoenia · Answer

Mulțumesc pentru fundă! Ma bucur ca ne-am pus de acord. Mi-am amintit asa un exemplu de situație ca să vezi pana unde poate merge răutatea cuiva, fiind și vorba de un copil. 
Dar despre ce vorbim? Sigur știi și tu pana la vârsta ta, pentru că lucrezi intr-o școală e o istorisire bună. În generala aveam 2 intrări în interiorul aceleași clădiri, pe partea din fata și pe partea din spate. La un moment dat au modificat sa intre pe partea din fata doar copiii mai mici de clasele 5-8 și pe partea din spate mergeau cei 5-8. Ca să ajungi pana în spatele școlii, trebuia sa treci de toată curtea, care este destul de mare și sa vezi foarte multe grupuri de aproape adolescenți chiar în drum spre intrare. Eu nu reușeam asa de bine și uram mult de tot intrarea aia din spate, pentru că tot aveam înțepături de inima, transpiram și o senzație că vreau să fug deși nu aveam cum sa fug mereu. Eu simțeam în gât ceva de fiecare data. Ei, și o luam prin fata dar cum logic nu era voie, era un domn la paza care nu admitea deloc sa ma vadă prin fata și câteodată comenta că mă prefac și știe el mai bine că mă prefac. Ceilalți nu aveau treaba cu mine, pentru că de obicei ma strecuram, intram la baie ma ascundeam și etc, dar era doar unul care stătea fix cu ochii pe mine când ma vedea. Pana la finalul anilor când a început sa stea de vorba cu mine și chiar sa ma simpatizeze, numai zile negre îmi făcea. Și nu doar el asa, mai aveam o vecina care bea saraca atât de mult alcoolica era, își pierduse mințile. Și aceea tot la fel obișnuia sa zică că mă fac, ma prefac sau sunt ca o mimoza. Dar, mai ales pentru bărbați a fost la mine cazul sa zică ca ma prefac. Tata și fratimiu la fel, după mai târziu partenerii ma acuzau că sunt falsa și nu doar. Deci apropo,  ai zis de cei care nu cred, nu înțeleg și te mai și acuza pe deasupra. Doamna / domnișoară de mai sus Violeta mi-a dat și mie răspunsuri de toată pomina și genul de oameni ca ea nu trebuie ascultati, nu pleca urechea pentru că nu merita. Nu au nimic util de zis care sa te ajute. 
Acum ca lucrezi într-o școală, ai mai multe șanse sa te împrietenești cu copiii problemă decât cu oamenii genul acelei Violeta.

Pana atunci mulțumesc de fundă! Ma bucur ca am zis ceva bun și potrivit pentru tine?

MountainRiver · Answer

Awww! Citit!
Ți-am citit povestea cu școala, deci ori sunt super sensibilizată și în transele alea în care intru eu când mă pierd în muzică bună și gânduri multe, ori mi-am reamitit toată povestea cu bullyiul meu școalar și pe lângă al meu, al întregului mapamond căci am plâns la povestea ta. Deci credeam că aceste frici sunt prezentate doar în filmele de la Netflix, ca o demonstrație mai exagerată la a această tulburare numită ANXIETATE SOCIALĂ, dar tu ai reușit atât de bine să arăți acum, prin povestea ta, că e pe bune, că asta e realitatea, că e pe viu. Ar râde de noi acum stimabila Violeta, de ar auzi că ne temem de școală, cică ea, lene de a studia :))) și de un coridor al școlii sau chiar curtea școlii.  Însă ea nu știe ce știm noi. Adică frica, panica, teama, umilința, judecata, pe care le sițeam zilnic pășind pe acea potecă, coridor, ușă, scară.
Ți-am zis acum sunt emoționată, citind povestea ta, m-am emoționat și mai tare. Deci îmi pare sincer rău, că a trebuit să primești acest destin, pentru că orice ar spune gurile rele, e dincolo de voința noastră sau puterile noastre, e până la urmă crucea și destinul nostru ales dinainte să ne naștem. Dacă nu ar fi fost așa, am fi fost și noi ca restul, nu ne-ar fi păsat de nimic, nu am fi simțit panica sau panica s-ar fi diminuat considerabil cu terapie și pastile (adevărul, e că astea ajută, dar doar cât să fii funcțional nu și cât să devii ca agresorii tăi) deci despre ce naiba vorbește Violeta?!

P.S. de școală deși nu-mi place întocmai jobul de profă, pentru asta cu bullyiul mă bucur pentru faptul că pot fi lângă acei copii care nu au încredere în ei și le pot pune măcar un gram, pe care alții vor încerca să l-il diminueze și șteargă și că uneori le pot fi de folos sau că pot empatiza cu ei. Că pot fi eu avocata copiilor bătuți de soartă sau agresați. Însă și asta are răspundere limitată, deoarece deși pe de-o parte mă bucur că pot fi lângă cei loviți de soartă e și mai grav când stai lângă ei și vezi live cum sunt bătuți de soartă și că tu ca și autoritate didactică nu poți face nimic prin sistemul actual, să combați acest bully, această ură până la urmă înrădăcinată tot mai adânc în școli și societate și chiar această competiție bolnavă. E frustrant.

Fandoenia · Answer

Foarte emoționant și nu prea mai știu ce sa răspund, dacă sa mai zic orice. Fără cuvinte. 
Complet de acord ca sunt lucruri peste puterile noastre, dincolo de voința noastră și un destin al nostru. Dacă lumea ar înțelege asta, nu s-ar mai bate atât în piept pe,, independenta" față de tot și toate. Și asta nu înseamnă să nu faci nimic pentru tine, înseamnă să accepți acele lucruri ce nu se mai pot schimba. 
Mulțumesc?

Cresta · Answer

Nu stiu de ce nu iesi din casa. Dar daca nu iesi, cum sa faci afaceri? Asta implica relatii si discutii cu multi oameni. Ce sa faci pe cont propriu fara sa fie folosit/cumparat/etc de altii? Si atunci, obligatoriu ai contact cu ei.
Recunostinta sociala? Din partea cui daca stai in casa singur cuc?

andrq01 · Answer

După părerea mea, este din cauza anxietății sociale, din cauza gândurilor ca nu ești pe placul tuturor și ca oameni te judecă, but nu s sigură de asta, anyway încerca să ieși din casă am trecut prin asta și să nu iti mai pese de părerea altora dar mai ales dacă vrei să ai șansa la business trebuie să respecți regula asta, pur și simplu nu te mai gândi și știu știu ca e ușor de zis și greu de făcut, încerca de mai multe ori și o să reușești, nimic nu e imposibilll

MountainRiver · Answer

Awww :( și tu te-ai confruntat cu boala asta?!
Trist! Mai ales dacă ești tânără. :( Dar da, când boala asta ne-a acaparat, greu mai scăpăm de ea. Eu una în afară de muncă, vreau să-ți spun că n-am mai ieșit din casă, cred că din noiembrie, octombrie. Și la școală, vreau să spun că am ieșit doar drumul școală-casă cu mașina, cel mult la un hipermarket în drum spre casă și atât. Și m-a și moleșit. Ce să fac. Nu mă ajută nimic. :(