Va salut doamnelor, domnilor, baieti si fete.
Ma gandeam la o chestie, ajunsesem la un moment dat sa vad ca toti apropiatii si neamurile sunt oameni de doi lei si am renuntat la ei ramanand singur cuc.
Oare asa e la maturitate, asa devin oamenii?
Oare am facut alegerea potrivita pentru ca de ceva timp ma apasa singuratatea asta, nu am cui sa zic buna ziua.
Oare ar fi trebuit sa-i accept asa? Oare eu am gresit?
Vad ca tot mai multi oameni sunt asa, jegosi, individualisti.

1, Nu e așa. 2. Da, ar fi trebuit. 3. Da ai greșit.

Eu nu mai am tangenta cu neamurile din adolescenta și nu le duc lipsa.Am soț,părinți,frate,bunica ce sunt oameni mai apropiați mie cât de cât și cu care mai vorbesc (exceptând soțul ce e cu mine în casa logic) când ne sunam,cand mai trec pe la ei dar în rest verișori,matusi,unchi etc sa își vadă de ale lor pentru ca nu sunt și nici nu a fost ceva special pentru mine în viata asta.
Nu am nici prieteni momentan, dar sincer mai de graba mi-as face o prietena decât sa ma apropii de neamuri.

Asa ca, dacă simți ca neamurile tale nu sunt ok pentru tine, ca să nu fi singur, fa-ti prieteni.

Tocmai asta e chestia, ca nu stii ce iti doresti. Pe de o parte nu suporti oamenii falsi, pe de alta parte nu iti place nici sa nu tii legatura cu ei.

Faza e ca doar tu poti decide ce faci, insa te vad cam disperat. Chiar ai nevoie sa vorbesti cu cineva fals doar pentru ca nu ai cu cine? Ce satisfactie iti aduce?

Sfatul meu este sa fii mai realist, in sensul in care mai bine ramai singur decat cu cineva care te trage in jos. Si evident cauta oameni noi, care se potrivesc cu tine si cu principiile tale.

Fie cauți oamenii care să își merite respectul...(asta e cam greu pentru că majoritatea oamenilor sunt infecții)
Sau te complacii cu resturile pe care le ai înjur și te limitezi doar la chesti banale și nu pui preț pe eii

Eu pot să-ți spun doar părerea mea.(nu știu dacă e bună sau rea)
Oamenii trebuie să-i accepți așa cum sunt (mai ales rudele).
Iar prin "accepți" vreau să înțelegi "tolerezi", nu să le validezi toate prostiile și toate idioțeniile.
Atunci când sunt sub nivelul tău, cel mai bine e să-i "treci cu vederea" fără să rupi total relațiile cu ei.
Doar să-ți asiguri tu igiena psihică.

Stii cum este, rudele nu le poti alege dar iti poti alege prietenii. Asa ca este mai bine sa iti faci niste prieteni asa cum doresti decat sa pierzi timpul cu rudele.

Nu este în regula sa renunti la toți oamenii dar dacă ai avut doar relații nepotrivite poate e ceva ce trebuie sa schimbi și la tine, poate atragi genul asta de oameni, schimba și tu felul de a fii ca să atragi oameni de calitate în jurul tău. Nu e bine sa fii asa exigent, toți oamenii au calități și defecte, inclusiv tu, fiecare mai dezamăgește pe cineva dar sunt unii care au mai multe de oferit prin felul lor și atunci ei își permit mai des sa greșeasca și alții care au mai puține de oferit și atunci compensează prin a fii drăguți, dar poate ca în realitate nici ei nu sunt chiar asa drăguți. Cam asa cred ca funcționam noi oamenii, sunt niște legi ale naturii. Eu sunt genul de om mai tolerant dar sunt atenta la reacții, la atitudine și în funcție de aceste lucruri ma retrag sau ma apropii. Nu trebuie sa ai mari așteptări de la ceilalți, oferă tu bunătate și apoi cu siguranță se va întâmpla să primești înapoi, poate nu de la cel căruia i ai făcut un bine ci de la unul la care nu te aștepți. Funcționează legile astea universale, dar trebuie sa fii un pic mai optimist

Oricum ar fi familia ta nu trebuie să-i abandonezi. Familia este tribul tău și extensia biologică și spirituală a individualității tale. Încearcă să găsești noi perspective și moduri de a-i privi și a-i iubi!

Sunt în aceeași situație. Dacă demult făceam parte din multe cercuri de prieteni, acum am ajuns sa fiu aproape singură și recunosc că nu a fost o simplă întâmplare, a fost o alegere. Nu mai vreau să pierd timpul inutil cu oameni care nu sunt sinceri cu mine, de oameni invidiosi pe succesele mele, care se prefac că le pasă de mine dar de fapt îmi vor răul în adâncul sufletului lor, cu oameni care urmăresc doar beneficii de orice natură. Mie îmi plac relatiile mai profunde, în care predomină sinceritatea, în care cineva te vrea ca prieten doar pentru cine esti nu pentru ce poate obține de la tine și în care ai siguranța că acea persoană e exact ceea ce pare, ca si în lipsa ta te vorbește la fel de bine ca și cum ati fi față în față ( am văzut demult o chestie care mi-a placut; discuție între doi prieteni- unul dintre ei: am auzit pe cineva care te-a vorbit de rău; celălalt: nu îmi spune ce ai auzit, spune-mi cum m-ai apărat). Nu îmi plac prieteniile superficiale, cele în care "totul e bine atunci când e grătarul încins si sprițul pe masă " ( o altă replica despre prietenia falsă auzită într-o emisiune). La bine e foarte ușor să ai prieteni. Mi-am propus ca atunci când simt că cineva merita, sa încerc sa îi fiu un prieten de calitate și să ofer într-o prietenie tot ce mi-as dori ca eu sa primesc. Iar daca simt ca cei din jur sunt oameni cu multe fețe, care mă folosesc și care mă trag în jos, prefer să mă retrag și mai bine sa fiu singură decât în ceva toxic.