|

Viață mea a fost de un gust amar, am un gând tainic ce-mi tot pătrunde în minte, deseori, în anumite momente ale zilei...

Simt că multă lume judecă, orice om judecă pe cel de lângă el, pe cel de pe stradă, pe tipa aia desculță care și-a rupt pantofii și umblă desculță acum, mergând să-și cumpere alții, pe copilul care și-a udat pantalonii, pe bărbatul chelios, pe omul acela care, grăbit, s-a impedicat și a căzut...

Nu poți să te comporți așa cum eșți tu, cu adevărat, deoarece lumea vă avea o părere proastă despre tine, nu poți să-ți exprimi sentimentele liber, căci atunci eșți luat de prost.

Doar pentru că suntem în felul ăsta, nu reușim să cunoaștem persoane, reușim doar să fim niste robotei, suntem noi, cei adevărați doar în gândurile noastre, singuri.

E o lume așa mare, și mă simt singură, cu atâția oameni în jur...

Suntem așa rai, că avem nevoie de reguli și legi că să putem funcționă, daca nu erau legile ne furam intre noi, daca nu existau consecinte ne-am fi omorât intre noi fară cea mai mică urmă de regret, de teamă, făcând ceva care să satisfacă doar interesul nostru, oamenii sunt cruzi.



Și unde duce, chestia asta amarnic de ciudată, drumul ăsta numit viață? Spre nimic?

Să aștept doar să dispar din astă lume, că să mă simt împăcată și eliberată?

1 Raportează Evaluează
1 răspuns:
| a răspuns:

Evoluam pe plan tehnologic, dar pe cel spiritual scadem odata cu aceasta inaintare thenologica. Inteleg ceea ce spui si ce simti tu, iar daca nu ai citit din Biblie pana acum, chiar iti recomand astawinking!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează