Voi ați experimentat vreodată o criză existențială? Cum v-ați luat din nou cursul? Ce sau Cine v-a ținut în viață?
De ce considerați că oamenii trec prin asta, dacă ar fi să ne raportăm la veșnicie?

Dacă ne raportăm la veșnicie, crizele fac parte din ea.
Căci eu din haos m-am născut,
Și m-aș întoarce-n haos...
...veșnicie, haos, criză, ordine, o nouă criză, haos, veșnicie...

Desigur, marea majoritate a lumii are asa ceva.
Si pana la urma este ceva normal, sa ajungi intr-un punct si sa te indoiesti de existenta ta, de ce este asa, de ce nu este asa... ce faci mai departe.

Nu trebuie sa te tina in viata nimic sa continui, ce alta alternativa ai? Sinuciderea? Accidentele? Astea nu sunt variante, sunt doar momente aiurea, nici nu ar trebui aduse in discutie.

De ce consider ca oamenii trec prin asta? Si nu este ceva ce doar eu consider, as vrea sa cred ca este un adevar absolut, nu relativ.

Daca toti oamenii, ar sta in zona de confort, ar invata, sau ar face acelasi lucru maret, sau ar avea dorinta asta, te asigur ca lumea nu ar mai fi cum e acum. Nimeni nu ar vrea sa lucreze ca om de serviciu, ca paznic sau ca transator de animale (ca un exemplu sa zicem) si sa faca asta aproape toata viata. Ceva trebuie sa definitiveze toti oamenii, si acele momente sunt momentele critice din viata lor.
Daca un om traieste foarte bine o mare parte din viata, el posibil sa nu stie ce sunt alea ganduri rele, ce e aia greutatea vietii, sa delimiteze ce trebuie sa faci de ce vrei sa faci. Motiv pentru care este nevoie de asa "momente" in viata pentru a te forma ca om. Daca tu nu faceai anumite lucruri in trecut, nu aveai anumite ganduri, astazi nu mai erai asa. Si alta varianta nu exista, nu exista o alta cale pe care puteai sa mergi. Nu. Exista doar ce faci acum.

Raportat la vesnicie, totul este... nesemnificativ pentru cat putem noi sa percepem. Mintea, creierul, senzatiile noastre, ceasul asta de la mana, au fost facute pe Pamant, in Universul nostru, in Galaxia noastra. Asta este ce percepem noi, ca oameni, altceva nu stim. Vorbim aici pe TPU ca niste oameni, altceva nu stim. Deci raportat la vesnicie... noi suntem doar un lucru atat de mic incat nu se vede de nicaieri. Aceste lucruri ne-au fost date de existenta prin care noi trecem si apoi murim. Suntem o etapa inevitabila din intreg procesul existentei. Dupa noi o sa vina alte pareri, alte conceptii si asa mai departe, noi ne-am facut rolul.
Daca privesti lucrurile asa, iti dai seama ce mici suntem in univers si ca toate aceste momente critice, momente de cumpana sau cum vrei sa le spui, sunt doar niste cinceptii peste care trebuie sa trecem pentru a continua. Si chiar daca nu o facem , ce alternativa ai?

Am pățit chestia asta destul de des, dar iubitul meu si stropul de optimism rămas m-a facut sa imi readun forțele si sa ma gandesc ca va fi mai bine in viitor.

Nu.
De ce trec prin asta? Asa este aici in Matrix, apar provocari imprevizibile, evenimente neasteptate, asta am observat.

https://www.youtube.com/watch?v=NODyHuAihVk

Da, am rabdat foame si nu e "placut"

Am trecut printr-o depresie moderată care a durat aproape 3 ani de zile dar credința în Dumnezeu și intervenția Sa divină m-a ținut în viață și m-a salvat.

Toate crizele "existentiale" sunt de moment si se poate trece peste cu rabdare si rugaciune. Cine ne-a tinut in viata? Clar ca Dumnezeu. Unde am fi fost fara mila lui? Ce vom rasplati lui Dumnezeu pentru toate cate ne-a dat noua?

"Ce sau Cine"
Ai spus "Cine" cu "c" mare deci te refereai la Dumnezeu. Eu zic sa generalizezi, mai sunt si atei pe aici. Ce rost are sa pui o intrebara la care ti ai raspuns singura?

De cand m-am nascut am inceput sa-mi pun intrebari gen: De ce p. l. m m-am nascut? Oricum mor intr-o zi lasandu-i pe toti in urma, nepasandu-mi ce se va intampla cu ei in continuare pentru ca nu o sa mai fiu constient sa pot face asta. Oricum, odata cu nasterea mea au inceput si depresiile. Dar am invatat sa le transform in NEPASARE. Decat sa fii depresiv, mai bine sa te doara in pl, de tot si de toate (exceptandu-te pe tine insuti) {sau decat sa te doara in pl de toate, mai bine sa te preocupi sa rezolvi lucrurile si sa iesi din "depresie" dar daca consideri ca nu are nici un rost sa rezolvi lucrurile, poti foarte bine sa te doara iarasi in pl de tot}.

Dăp, am trecut printr-o despresie care a durat câți va ani, nu mai aveam nici un pic de energie, mă trezeam obosită, nu aveam pofta de mâncare, nu puteam sa dorm chiar dacă eram obosită, si multe altele care nu vreau să dau detalii.Dar nu am scapat in totalitate, înca mai am episoade dar foarte rar acum, sunt de sute de ori mai bine acum! Mi-am luat din nou cursul prin terapie psihologică si cu multa convingere de sine. Sincer, ceea ce m-a ținut în viață a fost și e, gândul că într-o zi am sa întâlnesc personale sau persoana pe care nu o să mai îmi dea drumul nici o dată (gen :"Într-o zii soarele si pe strada mea "), si al doilea lucru care m-a ținut în viață sunt părinți mei desigur.
Eu cred ca orce om la un punct din viața lor trec prin asta fie de tânăr sau bătrân și nu contează vârsta, aceste pot fi cauzate de evenimente din viața omului sau traume, si cred ca e firesc ca omul să treacă prin așa ceva, dacă nu treci prin așa ceva fie rea sau bună atunci care mai ie rostul vieții dacă nu înveți din greșeli și experiențe de viață.

"Într-o zi soarele va ieși și pe strada mea " ******