| Ŧคгคภย๓є a întrebat:

Vreau niste poeziI scurte si frumoase de 1 mai. fundaaaaa

Răspuns Câştigător
| babylove a răspuns:

1 Mai muncitoresc

Am fost cândva un stat agrar,
Eram grânarul Europei,
N-aveam sistem parlamentar
Şi duceam viaţa antilopei.

În două nopţi şi-o vară caldă
Am devenit industriali,
Am scos tot aurul din haldă
Şi-am crescut soldul triumfali.

Ne-au ajutat apoi străinii
Să cheltuim ce-am adunat;
Azi slugărim, goi ca şi câinii,
La cei ce ne-au împrumutat.

Suntem un stat plin de Grivei,
Dar nu aveam nimic de ros,
Că banii sunt numai la Ei,
Iar noi suntem piele şi os.

În ţara asta despuiată,
Plină de "târfe" şi şomeri,
Aştept 1 Mai înc-o dată,
Chiar dacă nu va fi ca ieri.

1 MAI

E 1 Mai, redus la nemişcare
încet oraşul îşi deschide roza
şi-ncepe-n zori, făuritor, osmoza
cu hărnicia clasei muncitoare.

Apare roşu, aprig, dinspre fabrici,
un soare ca o forjă reaprinsă,
albastre zări de noapte interzisă
sunt ochii tăi de ceaţă grea, metalici.

Lucid, spălat de roua genei tale,
pe burta urbei văd urcate-n crampe
falange viermuite-adânc, de vampe
şi-armate pe sub roşii felinare.

Sunt oşti înveşmântate-n pungi de plastic,
ce-şi duc, febril, prin pieţe, iar, războiul,
termită-i clipa, măcinând altoiul
discursului pe sânul tău bombastic.

Se trec apoi, cohorte-nspre pădure
sau pe izlaz, în pas de defilare
pleacă oraşul, transhumanţa doare
când muşc din buza-ţi tăvălită-n mure.

Ne suntem ca pe-o arcă, în cearşafuri
mor pânzele corăbiei moderne,
se-aprind pe vale focuri, printre lemne
ard muncitorii, de pe tobe, prafuri.

Urcă spre blocuri voci tânguitoare,
ne-acoperă stelară epidermă,
fumuri de idoli mici avem ca pernă,
în ritmuri de manele, pe grătare.

Aşa-nvelită-n pungă, ziua piere
şi-n oboseală de amurguri plânge,
c-amestecaţi frenetic, până-n sânge,
ne-am înmuiat aripile în bere.

E 1 Mai, apusul îşi aruncă
raze coclite-n iarba şi gunoaie.
Oraşul se intoarce. În odaie
trei şoapte mă îndeamnă:
"Treci la muncă!" FUNDA?

1 răspuns:
| pedobear a răspuns:

Get away troll