Buna,

As avea nevoie de un ajutor din partea voastra. Am un familie o persoana care face dializa. Vreau sa spun ca nu e o persoana in varsta, insa de cand cu virusul asta, clar se observa ca e afectat. Mereu spune ca aici va fi sfarsitul, ii e frica se vede si e de inteles. Dar cum putem noi, cei din familie sa il sustinem? In aceasta perioada tot ce spunem trece pe langa ea. In final, aceasta panica ne va cuprinde pe toti din familie si nu vrem

Suntem fragili, aceasta este realitatea. Insa dorinta de mai bine si speranta ne definesc ca fiinte umane. In situatii delicate ca cea de acum, sa incercam sa privim cu optimism spre ziua de maine, sa gasim Sens in rostul nostru pe lume. Avem nevoie sa ne gandim la un viitor in care avem control. Suntem minunati cu toate calitatile si defectele noastre, cu ele am ajuns pana aici, impreuna cu ele vom merge mai departe. Curaj, se poate!

Încercați să nu îl lăsați să se uite la TV, să-i distrageți atenția de la subiect cumva. Gândește-te dacă are vreo persoană de la TV pe care o urmărește și în care are încredere, spune-i că ai citit tu nu știu unde (undeva pe net unde nu are el acces) că situația se îmbunătățește sau că nu e chiar atât de ușor să mori de asta, că mulți și-au revenit, inventează ceva. Eu așa făceam cu bunicul când era bolnav, îl manipulam până se liniștea.
Altceva nu ai ce să faci, e normal să-i fie frică...

Gasiti-i ocupatie. Faceti chestii impreuna. Cum a zis colegul, nu o lasati la tembelizor.

Speranta este ce ne mai ramane, dar la un moment dat dupa atatea cate auzi, vezi isi pierde din intensitate. Cand esti constient ca ceea ce se intampla este de o gravitate de nedescris, teama te cuprinde, iti inunda mintea, gandurile. Nu te lasa sa dormi, sa te alimentezi cum trebuie, nu te lasa sa vezi lucrurile bune din viata ta. Aici e partea cea mai dificila, e partea in care noi, ca familie vedem cum dam gres

Nu lasam, dar seara dupa ce noi ne culcam, ce crezi ca face? I-am spus sa o lase mai moale cu stirile si prostiile de la tv, sa se uite la un film. Ocupatie are...mersul la dializa e des, merge si la munca. Dar cand gandurile te invadeaza greu sa mai faci tu fata.

Bună, Sonya! În primul rând, apreciez dorinţa ta de a ajuta, împreună cu familia, această rudă, chiar în momente care poate sunt dificile şi pentru tine. Dializa este un tratament intens şi dificil, care vine la pachet cu emoţii ce pot fi greu de dus chiar şi când nu avem de-a face cu o epidemie. Dacă pe lângă dializă mai apare şi altă preocupare legată de sănătate, este de înţeles ca o persoană să devină descurajată.
Îţi scriu mai jos câteva sugestii care în general sunt utile în astfel de situaţii şi care sper să îţi fie de folos şi ţie şi familiei tale:
1. Vreau să mă adresez mai întâi părţii de final a mesajului tău. Într-adevăr, există ceea ce noi în păsihologie numim contagiune emoţională - tendinţa noastră ca oameni să preluăm emoţii de la alte persoane, mai ales când vorbim de emoţii intense. Această tendinţă are şi ea legătură cu empatia, dar ca empatia noastră să fie eficientă, este necesar să avem grijă de starea emoţională proprie înainte de a avea grijă de alţii. Stai puţin, concentrează-te pe experienţa ta din prezent şi conştientizează ce simţi tu legat de grijile exprimate de ruda ta, legat de epidemie, legat de sănătatea rudei tale; ce ar putea fi dificil pentru tine şi ce te-ar ajuta pe tine. Orice emoţie apare, este în regulă. Când ştii bine care este experienţa şi atitudinea ta, este mai uşor să nu te "prindă" panica celeilalte persoane sau, cel puţin, să treacă mai uşor dacă te "prinde". Ai grijă de tine în această perioadă mai ales - alimentaţie, somn, mişcare chiar dacă doar acasă, relaxare, poate vreo activitate creativă care te atrage...
2. Pentru o persoană descurajată în contextul rudei tale, un lucru foarte util este să fie ascultată şi să îi validăm experienţa. Ce înseamnă acest lucru? O ascultare empatică, deschisă. Cu toţii avem o frică de durere, de boală şi de moarte mai mică sau mai mare, manifestată într-un fel sau altul, mai vizibilă sau mai ascunsă. Poate fi greu să ascultăm o persoană îngrijorată în legătură cu aceste aspecte, pentru că ne privesc pe toţi de fapt; cu atât mai mult, dacă este cineva apropiat. Pentru o persoană care se confruntă cu griji despre sănătate şi viaţă, dacă este ascultată, poate fi dovada că totuşi nu rămâne singură cu aceste fremătări şi că este iubită. Validarea înseamnă să vorbim despre normalitatea fricii - în situaţia asta, mai puţin sănătos ar fi să te ascunzi detine şi de alţii, să negi că ai fi afectat. Frica în esenţa ei este cea care îndeamnă la comportamente de prevenţie care cresc şansele de a fi bine.
3. Frica nu este tot. Ce alte experienţe mai are această persoană? Zicala că micile bucurii sunt de fapt cele mai importante are sens. Poate îi place să privească un tablou, să bea un ceai cald şi aromat, să urmărească un serial împreună cu voi. Când frica devine prea intensă şi se transformă în panică, uităm că, de fapt, multe lucruri bune din viaţa noastră continuă chiar acum, în prezent. Clipa asta este sigură şi poate fi una chiar frumoasă.
Cam asta aş vrea să îţi transmit pentru tine şi familie, fără să ştiu mai mult despre context. Sunt nişte idei şi le puteţi adapta, puteţi lua ceva din ele şi lăsaţi la o parte ce nu vi se potriveşte. Multă sănătate!

Persoana respectiva avea tendinte de anxietate si inainte, nemultumiri legate de faptul ca pierde mult timp la dializa si nu isi poate duce planurile pana la final asa cum isi doreste, vede dializa ca pe o piedica in a se implini, mai mult profesional. Pe plan personal are multumiri, are o familie fericita, sanatoasa, doar ca isi doreste mai mult, ca orice om si care e capabil sa le faca, doar ca starea nu ii permite. Aceasta frustrare, ca pana la urma asta e, de fapt este cea care il macina prin interior. Comunicarea e o solutie, dar asta nu ii schimba gandurile, ci tot el trebuie sa fie cel care isi poate reveni.

Frica in aceste momente e mai mare pentru ca e constient ca e o persoana care vrand nevrand intra in contact cu altele, e un risc, nu poate sta izolat asa cum o facem toti. Asta ii augmenteaza frustrarea, starea de anxietate, nemultumirile si toate starile negative ce survin de la faptul ca trebuie sa iasa din casa si sa mearga intr-o sala unde sunt doctori, pacienti, asistenti, oameni care nu se stie pe unde si cu cine au intrat in contact. Faptul ca e o persoana caruia ii place sa detina controlul, in aceste momente faptul ca nu poate face asta ii da peste cap toata fiinta.

Da,. este o situaţie cu risc.

Ai dreptate când spui că schimbarea el trebuie să o facă. Nimeni nu îi poate schimba gândurile din afară. Însă a fi ascultat empatic şi a simţi că este cineva alături de tine ajută. Facilitează o schimbare pe care, bineînţeles, nu i-o poate induce totuşi. De voi depinde ce îi puteţi oferi, dar de el depinde cât poate primi din ce îi oferiţi.

Dializa într-adevăr împiedică şi dă peste cap rutinele şi planurile. Fiind vorba despre cineva tânăr, e de înţeles şi dezamăgirea că nu se poate împlini aşa cum şi-ar fi dorit în plan profesional. Sună din mesajul tău că înţelegi bine starea lui şi problemele şi emoţiile prin care trece. Sper ca şi el să poată simţi susţinerea şiu înţelegerea ta, chiar dacă, din păcate, situaţia nu se poate schimba.

În circumstanţe în care nu se poate mai mult în sensul în care şi-ar fi imaginat, e importantă creativitatea de a găsi ce anume încă se poate. Frustrarea nu va dispărea, dar se pot găsi alte surse de bucurie, să fie cât mai multe care coexistă cu această frustrare rezonabilă.

Sper că ia atâtea măsuri de precauţie pe cât poate, să minimalizeze riscul atât cât ţine de el. Să aibă control atât cât poate într-o situaţie în care nu se poate avea prea mult control.