| DanielDanny a întrebat:

Deci, am o persoana care îmi este un fel de"sef" cu care lucrez într-un spațiu restrâns unde vin zilnic mai mulți clienți. Și acea persoana nu mă lăsa să stau în carantină, chiar daca sunt doar voluntar, dar eu chiar vreau sa ajut, dar uite că sa ivit situația asta și ea nu incelege că sunt îngrozit de situație!

Și pe lângă asta, deja aveam câteva probleme dinainte, OCD care acum s-a înrăutățit, nu mai pot dormi noaptea, îmi ia mintea razna și nu îmi pot controla gândurile și persoana aceasta nici nu mă crede, zice că îmi imaginez totul, ca îmi imaginez că sunt bonlav, am și probleme cu inima, o piatra la rinichi și posibil și ceva la ficat, dar ea nu crede chiar daca i-am arătat analizele și i-am explicat că am fost la psiholog!

Nu știu ce să fac, până să apară situația asta, cu bine cu rău mă descurcam și începuse să îmi placă, dar vreau sa fiu sănătos mai mult decât o posibilă șansă la angajare, chiar nu știu ce să fac pentru că în sinea mea vreau sa ajut și vreau să îmi asigur un job, dar pentru asta simt că nu merită să îmi risc sănătatea mea și pe a celor din jur pentru că nu locuiesc singur și majoritatea persoanelor sunt în vârstă!

Atenţie! Problemele medicale necesită asistenţă/consult specializat, vă recomandăm să apelați la acest tip de consult pentru diagnostic și tratament. Sugestiile utilizatorilor TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical.

Psihologii voluntari din secțiunea Coronavirus răspund doar întrebărilor legate de ce simțiți în această perioadă, întrebări care au legătură cu starea voastră psihică în contextul pandemiei.
Pentru informații oficiale despre pandemia de coronavirus folosiți site-ul https://stirioficiale.ro sau alte surse validate de autoritățile statului.
27 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Nu te poate obliga, mai ales ca faci voluntariat. Lui ii convine sa te tina acolo, pentru ca nu te plateste. Daca pleci va trebui sa aduca pe altcineva pe care trebuie sa-l plateasca. Sanatatea inainte de toate.

| Mosotti a răspuns:

Pleaca de acolo, nici nu trebuia sa mai intrebi aici, nu intelege, sa se duca tare, nu mai ai de ce sa risti sanatatea.
Lasa dracu faza cu jobul acum, ca daca patesti ceva si se manifesta urat ca la unii desi putini, nu vei mai avea nici viata macar. Ajuta-te pe tine intai.

Răspuns utilizator avertizat
| Kevinn2000 a răspuns:

Îți sugerez să îi spui că, dacă vrea, să te reangajeze după ce se termină problema cu corona virusul, pentru că te riști mult, mai ales că locuiești și cu oameni bătrâni. Și în caz că nu găsește pe altcineva să lucreze în locul tău, să lucreze doar el acolo. Nu moare dacă are un profit mai mic o perioadă de timp.
Dacă totuși nu vrei să faci ce am spus mai sus, deși e o alternativă foarte bună după părerea mea, îți recomand să iei o sticluță cu antibacteriant să îți dai pe mâini înainte de a mânca. Nu te atinge pe față, în special să nu atingi gură, nasul, ochii. Stai la minim 1.5 m de orice om necunoscut.
Dacă vezi pe cineva că strănută sau tușește înspre tine ( în caz că se întâmplă așa ceva ), ferește-te, poți să te dai într-o parte, să nu sară particule din saliva lui pe tine. Indicat ar fi, dacă ai posibilitatea să pleci de acolo câteva minute măcar ( din zona unde a strămutat / tușit ).
Ai putea să îți iei o mască de protecție, am văzut că prezentase un medic o mască care se lipea bine de față, și cică virusul are șanse mici să intre prin acea mască.
Când vii din afara locuinței, spală-te pe mâini imediat, și dăi cu un șervețel umed pe clanță și tot ce ai mai atins. ( sau cu ceva dezinfectant ).
În viață, uneori apar și greutăți pentru care ne este dificil să luăm decizii.
Eu sper să îți fie bine cu decizia pe care o iei.
| dacă vrei video-ul cu medicul care prezintă acea mască, o să îți dau mesaj privat cu link-ul video-ului |
Și mai am încă un sfat.
Dacă nu prea ai bani ca să poți sta acasă, mănâncă un pic mai puțin ca de obicei, și ia alimente convenabile la pret. De exemplu, în loc să iei o conservă de nu știu ce la 5 lei, mai bine cauți altceva de acei 5 lei și poți mânca mai mult ( sper că înțelegi ce vreau să zic ).
Și dacă ai un laptop sau calculator sau un telefon cât de cât bune, ai putea să cauți ceva pe internet cum să faci bani de acasă... eu de exemplu învăț din ce în ce mai bine să editez și o să editez celor care vor, că vorbesc cu mai mulți necunoscuți pe discord în fiecare zi happy
Mulți au nevoie de avatare mișto, ori poze cu ei, și într-adevăr, pentru unele edituri mai complexe, durează ceva timp.
Până acum le-am editat pe gratis, dar de acum editez din ce în ce mai bine, și timpul meu + poza dorită de el, ar trebui să coste niște bani. happy
Sunt mai multe modalități prin care poți face bani. Caută pe Youtube dacă te interesează.
Sper că te-ai ajutat sfaturile mele. În legătură cu somnul... încearcă să fi mai relaxat, nu te stresa și încearcă să dormi. Ai putea să încerci să pui o muzică de relaxare, de pian, într-o cască, poate funcționează.

| DanielDanny explică (pentru Kevinn2000):

Am și eu câteva talente, desenez, pictez și scriu poezii câteodată, și mă pricep puțin și la editat poze dar astea nu la nivel profesionist. Dar chestia e că astea nu mă ajută pe viata, pe mine mă interesa sa îmi meargă cartea de munca, sa am și eu la bătrânețe... daca mai apuc!
Chiar nu mă interesează să fac averi, dar macar să mă descurc de pe o zi pe alta, sunt genul de persoana care mai bine se bucura de viață decât să alerge că disperați după averi!

Și da i-am spus ce am pe suflet, și cred că a înțeles, mulțumesc de sfat, sincer nici nu cred că era încă hotărât să mă angajeze, adică mai e și problema cu carantina, dar am văzut la televizor că acum se fac cele mai mari angajări în domeniu sanitar, și din potriva ma mir de ce nu angajează chiar acum că sa ajutam cat mai multa lume, eh, asta e norocul meu, când găsesc ceva decent mereu apare cate o piedică... Sau poate e chiar noroc sa stau liniștit să îmi văd de sănătate!

| DanielDanny explică (pentru Kevinn2000):

O expresie care o folosesc: "Daca statul pe YouTube ar fi o meserie, as fi fost milionar!"
În legătură cu relaxatul, sincer musică rock, metal mă relaxează! Și nu am crezut până acum dar spinerele chiar sunt relaxante!
Mă descurc puțin la editat dar nu găsesc niciun program gratis mai bunicel, tu pe care folosești? (Am incercat odată Photoshop dar nu a fost al meu dar începusem sa învăț)
Am și o tableta grafica cu care pot desena, dar tot așa nu am găsit un program bun că sa fie ușor de folosit!
Într-un an am confecționat mărțișoare din clay polimeric și mi le-a cumpărat sora mea pe toate 20 pentru nepoți sa le de-a la școală, a fost un real succes big grin, dar nu îmi mai merge cuptorul și nu știu cum să-l repar (trebuie demontat și schimbate valvele)
Da sunt sfaturi bune de igienă și sper că le-am respectat cat de cat de cate ori am ieșit din casa!

| Kevinn2000 a răspuns (pentru DanielDanny):

Eu spuneam doar să lucrezi o perioadă, până se termină cu corona virus. ( să lucrezi de acasă dacă vrei și dacă poți ) și asta în cazul în care nu ai bani să te intreți, neavând serviciu. Dacă poți să te intreți, e ok. După această perioadă dificilă, o să ne fie mai ok o perioadă, iar după aceea din nou greu.
Și eu am vrut să mă angajez fix înainte să apară corona virusul, dar a apărut fix în momentul nepotrivit. Aveam niște planuri, dar din păcate, momentan nu le pot îndeplini. Sper să stea oamenii în casă și să dispară odată virusul ăsta, dar sunt prea mulți oameni încăpățânați. Ori măcar să nu se întâlnească cu alți oameni dacă ies, sau să respecte sfaturile autorităților, distanța între oameni, mască etc...
Tu spui că nu alergi după averi, că vrei să plătești doar facturile la zi, și eu sunt la fel oarecum... vreau să strâng doar ceva bani în plus pentru a ajuta alți oameni cu probleme de sănătate sau oamenii săraci.
În rest gândesc ca și tine.
Editez pe telefon cu PicsArt în mare parte, iar pentru scris, folosesc Pixel Lab.
Laptop ul îmi merge greu, că aș edita pe el. Până nu se termină odată perioada asta dificilă, nu pot să-mi cumpăr mai nimic.

| DuckDodgers0 a răspuns:

Cel mai important e sa fi sanatos!

| Camelia Elena a răspuns:

Bună DanielDanny,

sunt de acord cu toate răspunsurile oferite de membrii TPU.

Prioritatea 0, în perioada aceasta, pentru fiecare dintre noi, trebuie să fie sănătatea/integritatea fizică și emoțională, atât în ceea ce ne privește, cât și în privința celor din jurul nostru.

Păstrăm legătura. Numai bine.