| Swetlly122 a întrebat:

Am nevoie de ajutorul vostru! Am o relație de 2, 3luni la distanță eu 17 el 21. Până acum ne-am văzut doar odată. Vorbim doar pe Facebook, insta fiecare are libertatea sa,nu e niciunul insistent de gelozie...Dar mie îmi răspunde cam greu la mesaje,bine, uneori îi răspund și eu greu după o oră sau 2, dar și eu când îi răspund după câteva minute el tot greu îmi răspunde, chiar daca are treabă îl înțeleg in niciun caz nu pun presiune pe el sa răspundă mai repede.Dar când e on înseamnă că are timp liber și în loc să mai vorbească cu mine nu vorbește și tot greu îmi răspunde daca e on îmi răspunde in maxim o jumătate de oră, dar și când răspunde nu e deloc indiferent.Sau când eu sunt indiferenta el nu e din contră,compensează el cu altceva și nu mă întreabă de ce sunt indiferenta probabil nu vrea sa ne certăm. El spune că ma iubește foarte mult și în fiecare zi mi-o spune, e foarte afectuos dar eu nu prea simt că mă iubește, adică atunci când e activ de 3sau 4 ore nu îmi spune și mie ce a făcut, sau ce mai face nu mă simt deloc apropiata de el față cum mă simțeam în relația anterioară. Eu vreau să mă despart de el, fiindcă e și la distanță și cel mai important simt că înnebunesc verificându-mi telefonul din 5 in 5 minute să vadă dacă mi-a răspuns, iar asta îmi ia timp și ma distrage de la anumite activități (citit, scris etc) Va rog mult sa îmi deschideți ochii despre ce ar trebui sa fac, nu am mai vorbit cu nimeni despre asta și singura sa iau o decizie fără să cer părerea nimănui îmi e greu.Eu chiar nu știu ce simt daca mai țin la el sau nu. Vreau sa se termine și să scap odată de starea asta nașpa.

8 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Ai vorbit cu el despre asta? daca da si continua s-o faca, desparte-te de el, in relatiile la distanta cea mai importanta e comunicarea si sa vorbiti mai mult decat un cuplu normal ca sa compensati faptul ca nu va puteti vedea. Spune-i toate `ofurile` astea detaliat si vezi daca schimba ceva. Daca nu, nu-ti mai pierde timpul.

| MarianWLF a răspuns:

Relatile la distanta sunt tortura, pentru ca mereu stai cu stres si banuieli, normal ca te roade, sa fie on incontinu si sa nu vorbeasca cu tine, mai vorbiti seara, va spuneti noapte buna, dupa verifici si il mai vezi on, iar banuieli, panica, iti bate inima tare, si tot asa in fiecare zi, agonizezi nu mai poti nici sa iesi cu prietenii ca tu cu gandul tot la el esti si ii verifici activitatea. Nu zic sa termini relatia, zic sa analizezi putin cat de rau sau bine iti face, si sa iei o decizie, una calda doua reci, asa iti faci rau tie, tu nu mai poti sa te distrezi, stand toata ziua cu gandul la el si ce face. Am avut la distanta, si tot asa era, cand era bine, cand era rece din senin cu mine, si luam panica nu stiam care e motivul, ea nu zicea nimic nu raspundea, si tot asa, da pana cand.

| Violleta2022 a răspuns:

Relatiile virtuale sunt doar simple flirturi, nimic important sau afectuos. Este vorba de simpatie si cam atat.
Relatie specifica adolescentilor!
Cand vei mai creste si vei avea relatii reale cu sentmente adevarate de dragsote, atunci vei inteleg ca, ceea ce simti azi nu-i decat o joaca de adolescenti.

| Andreeush a răspuns:

Nu este ușor să ai o relație la distanță, însă dacă abia vorbiți nu cred că are rost să mai continuați.
Ar trebui să vorbiți clar să vedeți dacă mai merită relația.

| cristimihailov a răspuns:

Cauta pe altul.

| MGEORGESCU a răspuns:

In general relatiile la distanta cer sacrificii si nu intotdeauna cei doi implicati ofera in egala masura sau cel putin sa ajunga la un echilibru, motiv pentru care relatiile la distanta nu rezista decat in cazuri extrem de rare.
Cunosc sentimentul ce te incearca, sentiment pe care l-ai descris prin actiunile sale, prin modul in care trateaza comunicarea cu tine, nonsalanta cu care priveste lucrurile, e un sentiment greoi si apasator si nimeni altcineva decat tine insati nu te poate scapa de el, cand eram mai tinerica(nu ca as fi acum tare batranalaughing, dar am destui ani incat sa stiu destule) am experimentat asta si vreau sa-ti spun ca nu merita, e aiurea sa irosesti timp pretios cu om pe care nici macar nu poti sa-l vezi, comunicarea in mediul virtual nu-ti ofera nici 1% din ce se simte cand vezi omul ala fata in fata cu tine nici macar daca se inventeaza intalnirile 7D. Sfatul meu e sa discuti cu el despre treaba asta, si nu neaparat faptul ca nu iti raspunde, cat faptul ca distanta dintre voi nu va permite sa va cunoasteti indeajuns de bine, e frustrant si scaitor sa tot astepti mesajul ala blestemat care parca nu mai vine, de ce sa-ti consumi energia de pomana cu asta? Sunt in jurul nostru suficienti oameni care sa ne ofere locul pe care il meritam, nu te stradui prea tare sa ramai intr-un loc care nu te face sa te simti fericita. Mie mi-a luat destul timp sa inteleg ca nu toti oamenii care apar la un moment dat in viata noastra o sa si ramana, multi dintre ei pleaca, cei cu adevarat de pret sunt cei care ne iubesc si raman. In plus relatia voastra e inca,, pui mic" si e mai usor sa te debarasezi de tot inainte sa acumulezi mai multe sentimente, atunci e mai greu si mai dureros. Eu iti doresc toate cele bune, succes la scoala, succes in viata si sa fii sigura ca omul potrivit raspunde la timp, vine la timp, te iubeste la timp.

| Swetlly122 explică (pentru MGEORGESCU):

Mulțumesc mult pentru acest sfat! Chiar simt că mi-ai deschis ochii în legătură cu ce ar trebui sa fac.

| MGEORGESCU a răspuns (pentru Swetlly122):

Cu placere! Succes in toate iti doresc!