| moonlight2134 a întrebat:

Deci am o problema careia nu-i dau nici cum de capat. Eu cu prietenul meu suntem impreuna de o luna si ne petrecem foarte mult timp impreuna. Relatia a inceput foarte frumos, si este de asemenea la fel de frumoasa, adica, vorbim orice, se comporta foarte bine cu mine. Chiar nu am ce sa obiectez, nu avem nicio problema, e totul foarte bine! A facut multe pentru mine, foarte multe, si mi-a demonstrat ca tine la mine. Acum, de vreo doua - trei zile, insa, am inceput sa ne apropiem mai mult unul de altul, dar incet, aratandu-ne afectiunea intr-un mod mai intens. Tin sa mentionez ca niciodata nu a facut ceva care sa ma fi deranjat, si vazand ca nu-i spun nimic nu am facut decat sa continuam. Desi ma intrebase de fiecare data dupa aceea daca m-a suparat ceva si isi cerea iertare. La un moment dat venise vorba de mai mult, cum ar fi si oarecum ma asteptam sa avem discutia asta pentru ca pana acum nu a vrut sa vorbeasca despre asta crezand ca nu e politicos. Dar si asa, discutia ramasese tot ca discutie, fara fapte. Cand am inceput sa vorbim mai serios despre asta i-am spus ca nu ma simt inca pregatita, si el o spus ca daca e asa, atunci nu e nicio problema. Va astepta cat e necesar pentru ca nu vrea sa o fac din obligatie, ci din dragoste, vrea sa fie frumos. Si era foarte convins cand spunea ca nu... nu se va intampla nimic pana cand nu voi fi eu ferm convinsa ca voi fi pregatita! Deci, ce ar trebui sa fac? Tin sa mentionez ca amandoi avem 19 ani.

Răspuns Câştigător
| brokegirl a răspuns:

E frumos ca va iubiti :X si e
FRUMOS ca el e asa cu tine happy
Eu iti sugerez sa nu te grabestiwinking
puteti incerca, insa sa mergeti impreuna, undeva la o cabana thinking cu niste prieteni

Ce vreau eu sa zic aici, mai clar
este ca : conteaza sa simtit acel moment, crede-ma, daca te vei macina cu "ce ar trebui sa fac" nu te va ajuta cu nimic

Dragostea trebuie traita si simtita :X

| moonlight2134 explică (pentru brokegirl):

Multumesc mult big hug mai putem vorbi? te rog? as avea nevoie de asta happy

| brokegirl a răspuns (pentru moonlight2134):

Ok atunci laughing...hai sa vorbim big grin

| moonlight2134 explică (pentru brokegirl):

laughing scuze da chiar mi-a placut mult raspunsul tau laughing, e bine sa intalnesc pe cineva cu o asmenea gandire >big grin

| moonlight2134 explică (pentru moonlight2134):

Asemenea*

8 răspunsuri:
| Kristinikaaa a răspuns:

Eu zic sa te lasi dusa de val, chestiile astea nu se planifica, la fel cum nici dragostea nu bate la usa inainte sa intre in viata ta. E pacat sa amani niste momente frumoase.

| brokegirl a răspuns:

Nu pot sa iti raspund la mesajul privat, cica sunt "junior" chatterbox oh go on pot vorbi doar aici

| marinafox a răspuns:

Cred ca ar trebui sa faci ce-ti dicteaza inima! pentru ca este bine sa profiti de fiecare moment din viata ta. Daca simti ca vrea doar asta eu zic sa nu te grabesti daca e prima oara.

| moonlight2134 explică (pentru marinafox):

Nu simt ca vrea doar asta, si nu ar fi prima oara, dar am avut destule dezamagiri incat sa ma puna pe ganduri subiectul asta. Nu ca as avea cu el sau ceva... ci la mine e problema sad