| MirunaSunrise a întrebat:

Bună TPU!

Am 20 de ani și încă sunt virgină, prietenul meu are aceeași vârstă și, după cum mă așteptam, nu mai este virgin. De două luni jumătate ne tot întâlnim prin cafenele și chestii de genul pentru că îmi dădeam seama că tensiunea sexuală, mai ales în cazul baieților, e mare, să zicem că acesta este un motiv pentru care am evitat un loc mai intim, gen acasă. Acum două săptămâni am avut o discuție puțin aprinsă din partea mea pentru că el mi-a spus că au început să-l plictisească localurile și că ar vrea ceva mai mult, dat fiind faptul că-mi spusese că nu a mai făcut sex de mult timp, prin ceva mai mult am înțeles direct că vrea să se culce cu mine. Deja pentru mine relația era încheiată ( el nu știa că sunt virgină), tot în seara respectivă și-a cerut scuze, urmănd ca și în următoarele să continue cu scuzele. Am spus să nu renunț totuși la relație pentru că el nu-și dorea asta, ci voia să găsim o soluție ceea ce-mi pare mai rațional decât să renunți la primul hop. În cele din urmă, și eu în sinea mea recunoșteam că atâtea întâlniri formale în pub-uri pot deveni plictisitoare așa că am stabilit să vină la mine. Evident că mângâierile și etc. nu au fost lipsite, după cum mă așteptam. Îi simțeam tensiunea, dar o simțeam și pe a mea, iar aici vine problema. Nu știu dacă discuția aceea aprinsă a pus cumva presiune pe mine, nu știu dacă pur și simplu e vârsta la care organismul meu simte să facă asta. Mi-e foarte greu cu o mentalitate ca a mea, dar rațional vorbind, două luni îmi par puține ca să renunț la ceea ce puține fete mai au în ziua de azi, chiar dacă faza cu virginitatea i-a plăcut, de partea cealaltă și-ar fi dorit să nu fiu, bănuiesc. Îl văd atrăgător, dar dacă aș face-o cu el nu prea ar fi din iubire pentru că am trecut de vârsta în care îmi ardeau călcâiele numai când îl vedeam...ce părere aveți voi despre asta? Fără chestii de genul dacă mă iubește o să mă aștepte pentru că nu se pune problema de iubire, e lung drumul. Vreau să văd și alte perspective pentru că până acum o știu doar pe a mea. Mulțumesc anticipat! Premiez răspunsul

Răspuns Câştigător
| Jijell a răspuns:

E complicat sa exprim asta pentru o femeie virgina, dar o sa incerc. Nevoile sexuale se manifesta diferit la barbati fata de femei - noi barbatii trebuie sa ne eliberam din cand in cand de aceasta tensiune, avem nevoie fizic de asta. O facem prin sex cand avem o partenera (evident) sau prin masturbare cand suntem singuri, dar este necesar sa o facem la un interval de timp. Care te asigur ca e mai scurt de 2 luni, deci probabil ca s-a saturat sa iasa cu tine dar sa fie mereu singur in pat. Iar pe langa sex mai exista si afectiunea si caldura pe care o simte un barbat atunci cand doarme impreuna cu iubita in acelasi pat.

In schimb la voi lucrurile sunt putin diferite - exista femei care au nevoie de activitate sexuala, la fel ca barbatii, care nu pot rezista fara, dar exista si femei care nu simt aceasta nevoie si pot rezista fara sex un timp foarte indelungat. Tu esti genul acesta de femeie. In acest caz iti va fi mai greu sa intelegi nevoile sexuale ale unui barbat. Este de laudat ca inca esti virgina la 20 de ani, dar nu e ok sa devii frustrata din cauza asta. Ori te simti bine asa si mai astepti, ori nu, caz in care ar trebui sa-ti incepi viata sexuala.

In schimb, partea care ma deranjeaza pe mine este ca spui ca daca ai face sex cu tipul cu care te vezi acum, nu ai face-o din iubire. Daca nu simti ceea ce trebuie o sa iasa prost. Deci, daca nu il iubesti si nu vrei sa faci sex cu el, de ce mai iesi cu el?

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru Jijell):

Deci, daca nu il iubesti si nu vrei sa faci sex cu el, de ce mai iesi cu el?
Pentru ca gandire tipica feminina "lasa-ma-mi-place"

| MirunaSunrise explică (pentru Jijell):

Mi-ai răspuns la obiect și-ți mulțumesc. Nu-l iubesc, dar simt ceva care s-ar putea transforma în iubire, e totuși vorba de acea nesiguranță pentru că nu-l cunosc în totalitate, poate că nici nu-l cunosc, e vorba de veșnica poveste a fetelor cu principii care ajung să fie dezamăgite, mulțumesc încă o dată!

| Jijell a răspuns (pentru MirunaSunrise):

Daca nu ai ajuns sa-l cunosti suficient de bine in 2 luni de iesit impreuna, poate nu ai pus intrebarile potrivite.winking

Cand pornesti de la premisa ca vei ajunge sa fii dezamagita, probabil ca vei fi. Cand pornesti cu un sentiment pozitiv, atunci va fi bine. Asta trebuie sa vina din ambele parti. Poate nu e el tipul cu care sa-ti incepi viata sexuala, poate este. In orice caz, ar fi timpul sa iei o decizie in privinta asta, mai ales ca mai sunt cateva zile pana la Craciun, si e foarte trist sa ti se dea papucii chiar de Craciun sau in ajun de Revelion. Nu ma intreba de unde stiu. laughing

| MirunaSunrise explică (pentru Jijell):

Haha, păi în privința asta, sper să nu fiu eu cea care rămâne cu papucii de Crăciun, zic și eu, am destui laughing Glumesc!

| MirunaSunrise explică (pentru VerginicăVacăGrasă):

Eu cred că tu ești prieten cu prietenul meulaughing

| ionut332 a răspuns (pentru MirunaSunrise):

Incercati sa va cunoasteti laughing) stati si voi de povesti, priviti un film impreuna, dar in principal trebuie sa comunicati foarte mult.Ii mai bagi si cate un mic test ca sa vezi cum reactioneaza etc.

20 răspunsuri:
| Aasdfghj a răspuns:

Daca nu-l iubesti si nici nu-l doresti, atunci de ce sa o faci?laughing)

| 5123fsda a răspuns:

Zici ca stii ca e mare tensiunea sexuala, nici nu iti inchipui. Eu totusi zic sa nu cedezi, asteapta pana o sa fi pregatita. In primul rand trebuie sa te suporti pe tine, iar daca de tine nu o sa fii multumita, degeaba il ai pe el ca nu o sa il poti iubi nici pe el, nici pe tine cum ar trebui.
Trebuie sa stii ca :E NORMAL SA TE VREA!
Voi fetele sunteti alimentate de emotii, cat mai multe emotii, dar noi nu suntem asa, noi suntem un stil mai neadertal... Adica ghidati de instinct. Daca ratiunea nu ar putea domina instinctul ar fi mare bai...

Asta am avut de zis, restul e alegerea ta!
O seara faina!winking

| VerginicăVacăGrasă a răspuns:

Barbatul ti-a spus clar ca vrea sex si nu vad nici un motiv sa isi ceara scuze, am spus ca vrea, parerea mea e ca daca nu esti dispusa sa ii oferi sex, e preferabil sa te retragi elegant din relatie. sunteti studenti sunteti in perioada in care trebuie sa strabateti cat mai multe cearsafuri, sa iesiti in club, betii in camin, sa invatati pentru examen. nu conteaza daca o faceti dupa 2 luni, sau dupa un an, rezulttaul e acelasi, acum depinde de tine daca vrei sa faci sex bine, daca nu retragete din relatie si gata, baiatul ti-a spus ca vrea sex si este ABSOLUT NORMAL, depinde de tine daca vrei sa cooperezi sau nu

| ionut332 a răspuns (pentru VerginicăVacăGrasă):

Fa sau ce ai fi tu peste tot dai numa raspunsuri pe care nu ajuta pe nimeni! Nu toate trebuie sa fie curva ca tine! Din raspunsurile tare pari mai mult un obsedat sexual sau o curva.

| VerginicăVacăGrasă a răspuns (pentru ionut332):

Sunt un ba

| RAY a răspuns:

Problema este ca barbatul se incarca sexual iar apoi dupa ce face sex cu persoana respectiva numai prezinta interes fata de ea,nu in toate cazuriile in unele cazuri,tu duci o lipsa de incredere personala in tine si in alti,vrei o garantie care nu o ai, simti ceva dar nu esti sigura pe ceea ce simti,nu sti ce vrei, el stie ce vrea sex,daca ar fi vrut o relatie nu vorbea despre sex,ai o varsta lipsa dorintei sexuale poate fi un semn de asexualitate sau lipsa de dorinta sexuala fata de sexul opus, in orice caz cred ca relatia asta nu are viitor serios si mai mult e o aventura atat, sfatul meu lasa-l, spune-i in fata ca nu vrei sex si gata, poate vrei sa stai cu cineva din frica de fi singura cine stie, poate lipsa iubiti materne isi spune cuvantul in fine

| mihai69 a răspuns:

Măi, cred că tu ar trebui să te dăruiești cuiva care te va face să ai o amintire cât mai frumoasă a acelui moment. Chit că nu va fi „cel ales". Altfel, chiar nu văd rostul abstinenței până acum...

| grab a răspuns:

Si?! Cum a fost pana la urma? Eu ti-as da un raspuns bun dar nu stiu care mai e situatia de la care sa construiesc duoa vorbe aici tongue

| December a răspuns:

E in functie de ce simti tu. Daca nu se pune problema de iubire si nici nu te tenteaza sa faci sex cu el, nu prea e ok. El teoretic mai poate sa astepte, dar nu cred ca va mai rezista f mult big grin. Si e de inteles. A stat deja peste 2 luni, ceea ce ma face sa cred ca poate chiar tine la tine. Chiar daca ti-a spus direct ca vrea sex, faptul ca inca mai are cat de cat rabadare e mare lucru. Sper ca pana acum i-ai spus ca esti virgina, fiindca altfel poate ar pune problema. E ok ca nu vrei sa te grabesti, dar trebuie sa discuti cu el si sa-i explici.

| MirunaSunrise explică (pentru December):

Mulţumesc, bun răspuns!

| secret_6185 a răspuns:

Hai la tata ca te rezolv eu laughing

| MirunaSunrise explică (pentru secret_6185):

Ahahahahahaha, you wish

| Alynu_Alyn_1995 a răspuns:

Printesa daca tu asta simti.fa-o dar fa-o cu inima
Si pana la urma tot iti vei pierde virginitatea dar totusi sa ai grija sa nu uite ca te-ai gandit la el(voi 2). :*