| andreeaioana1515 a întrebat:

Buna TPU! Am nevoie de ajutor in a înțelege un băiat.

După o lungă perioadă în care nu am mai ieșit cu prietenii mei pentru că am avut picioarele în ghips, am decis sa ies afara.
In acea seara a venit un băiat nou, pe care nu-l mai văzusem și care, la finalul serii, s-a oferit să mă lase el acasă.
După care nu am mai ieșit, pentru că nu am mai putut. Următoarea seara mi-a dat respectivul follow, ulterior, la vreo 2 săptămâni mi-a dat și add pe Facebook. Într-o zi, a dat unul din prieteni snap cu el și am zis sa îl adaug eu de data asta.
Mi-a acceptat rapid și m-a întrebat dacă mă țin de zile, iar mai apoi m-a intrebat de ce nu am mai ieșit afară.
Aici mi-a picat fisa pentru că el nu mă mai văzuse niciodată și nici din grupul meu nu făcea parte, deci nu avea de unde să știe dacă am mai ieșit sau nu.
Ulterior ne-am stabilit să ieșim. Timp in care am văzut că se apropie de mine, mă lua în brațe, mă ținea de gat, venea seara la blocul meu sa fumeze o țigară, a cerut să facem și un selfie. Toți prietenii lui mi-au spus că mă place mult, doar că e timid rau și nu arată.
Ideea e că după o săptămână în care ieșeam mereu și mă invitase la cafele și am mers in mai multe locuri împreună, brusc, după seara in care a fost cel mai iubitor, nu m-a mai chemat afară.

A avut o seara treabă, apoi nu mi-a mai scris...
Ne-am văzut la vreo 4-5 seri după ce nu am mai ieșit amândoi, m-a stras puternic în brațe și nu a vrut să îmi dea drumul, dar cam atât...

Nu înțeleg ce se întâmplă?! Mă place sau nu? Prietenii lui îl știu bine și nu m-ar fi mințit aiurea. + Că sunt toți oameni deosebiți. Doar că acum mă simt tristă că nu mă mai cheamă afară și nici să mă autoinvit nu mă simt ok.
Voi ce părere aveți de situație? Cum as putea sa procedez? Ambii avem 21 de ani.

10 răspunsuri:
| Aasdfghj a răspuns:

Buna! In locul tau l-as chema eu afara. Nu crezi ca trebuie sa vina si de la tine ceva? Probabil vrea sa vada daca esti sau nu interesata de el. Dar daca tu nu il cauti, ce sa inteleaga?

| andreeaioana1515 explică (pentru Aasdfghj):

Ne-am invitat în mod egal afară, dar o sa ii mai propun, deși, cum am spus, îmi e frica sa nu mă autoinvit

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Bună de ce ai avut picioarele in ghips? Amindouă? Sau doar unul? Sa stii ca prieteniile prin intermediul Faceboock Instagram nu sunt bune, nu stii ce dubioși se ascund in spatele ecranului monitorului, si au nume false, te amagesc pe net cu vorbe dulci precum mierea si realitatea este alta pot fi unii dintre ei criminali periculosi, pușcariasi pedofili etc, nu stii la ce pericol te expoui, traim timpuri foarte grele, cu oameni deosebit de periculosi violenti criminali, fi atenta in ce te bagi. Urmareste si tu stirile si vezi ce se zice la tv, zilnic au loc violuri crime.

| Violleta2022 a răspuns:

Si la 21 de ani vii sa intrebi pe site de copii, ce se intampla si cum sa procedezi cu un baiat?
Mie imi pare ca ai doar 12-13 ani, dupa cum reactionezi si pui asemenea întrebări.

| Crackman a răspuns:

De ce nu îl întrebi?
Faci atata risipa de energie pe net.
Preferam o discuție deschisa

| andreeaioana1515 explică (pentru Crackman):

Buna!
M-aș simți dubios sa îl întreb...pentru că prin mesaje sau ceva nu am vorbit, și după atâtea zile in care nu ne-am văzut ar fi ciudat sa îl întreb...
Clar prefer maturitatea, discuția, dar în situația asta mi se pare puțin forțată nota

| Crackman a răspuns (pentru andreeaioana1515):

Eh o chestie iti zic cu rușinea mori de foame... asa ca tu ști mai bineb

| Eireann a răspuns:

Cand am citit intrebarea am crezut ca ai maxim 14 ani.
Ii spui direct "Imi place compania ta si as vrea sa te cunosc mai bine". Daca reactioneaza pozitiv propune tu o dupa amiaza/ seara sa iesiti doar voi doi sa faceti ceva distractiv impreuna ( nu la un suc sau o cafea - o activitate -jucat billiard sau o plimbare cu barca etc depinde ce e disponibil la tine in oras).

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Aveti 21 de ani si traiti in 2021, dar va comportati ca in anii 2000.

Vorbeste cu el direct daca el nu o face, orgoliul si frica "ce se va crede despre mine" nu a adus vreodata ceva pozitiv in viata unui om, din contra

Mult succes!

| Dintrebare a răspuns:

Asa cum zic si colegii care ti-au scris inaintea mea, si eu zic sa ii scrii si sa ii propui tu sa iesiti undeva. Asta daca te gandesti la el si ai vrea sa incerci sa il cunosti mai bine. Sau cealalata varianta este sa o lasi moarta. Exprimarea a ceea ce simti este cea mai buna alegere intotdeauna. Lasa orgoliul si jocurile de copii mici. Daca vrei sa te vezi cu el, invita-l undeva. Nu ai nimic de pierdut nici in situatia in care te refuza. Dar oricum sansele sa te refuze sunt minime din cate povestesti.