| IoaNa1428Dmd a întrebat:


M-am gândit mult dacă să pun o întrebare aici sau nu, dar am o problemă care mă macină de foarte multa vreme și simt că nu îmi face bine.
In urma cu 4 luni de zile am intrat într-o relație cu un prieten cu care mă știam de 2 ani de zile. Un tip foarte bun, educat, nimic de reproșat la adresa lui sau a familiei lui. Timp de 2 ani de zile cât am fost prieteni, nu am fost extrem de apropiați, dar ne spuneam din când în când ce aveam pe suflet, simțindu-ne in siguranță cu gândurile noastre.
Prin decembrie anul trecut i-am cerut un sfat pentru relația mea care nu mai funcționa foarte bine, dar fix in momentele alea și în relația lui (despre care nu știam nimic in momentul acela) se întâmplau aceleași lucruri de neînțeles. Eu am ales să mă despart de băiatul cu care eram, iar prietenul meu se afla in pauză în relația lui.
Avea o prietena foarte mincinoasă, băgăcioasă, care îl stresa îngrozitor, motivul pentru care la puțin timp după ce au luat pauză el a renunțat la ea. S-au despărțit.
Ea suferea groaznic, scriindu-i lui romane kilometrice despre cât suferă, îi dădea milioane de mesaje. Fata, cunoscandu-ma drept amica lui, m-a rugat sa o ajut să îl înțeleagă și să treacă peste despărțire. De dragul prietenului meu, am acceptat.
Am aflat întreaga lor relație, cap coadă. A fost una cu implicare emoțională din partea amândurora, zic eu. Deși el se plictisise de minciunile ei și nu mai suporta sa se bage ea in tot. (Era obsedată de tot ce mișcă el).
Ideea este că am ajutat fata aceea cu toată inima mea, însă mintea prea mult, așa că am decis să renunț la a mai vorbi cu ea.
La aproximativ 4-5 luni după ce ei s-au despărțit pe bune, am ajuns sa am o relație cu prietenul meu.
Eu inițial nu am vrut, dar la insistențele lui, am acceptat.
Ne-am cunoscut reciproc părinții și chiar tine la mine. Îl văd foarte atent și emotiv in ceea ce mă privește. Are mare grijă și atenție.
Dar pe mine mă obsedează trecutul lui prea mult. In capul meu, el încă să gândește la ea, deși am vorbit cu el și a spus că nici nu se gândește la ea, că odată ce m-a ales pe mine a fost sigur de dorința lui. Însă eu am o mare neliniște. Și chestia asta este alimentată de faptul că, undeva in primele săptămâni de relație, mergând pe stradă am văzut-o pe ea, iar el s-a uitat la ea. Uneori îmi spun că este normal, având în vedere cat de mult a suferit fata aceea, era obsedată, dar totuși...era de mână cu mine. Și-a cerut scuze in toate modurile de la mine pentru acel moment, se simțea foarte rușinat in fața mea.
Îmi arată mereu că mă iubește, dar nebunia din capul meu este mare.
La început nu mă afecta, dar acum...pur și simplu nu pot sa nu mă gândesc la despărțire. Și poate sa fie irelevant pentru el, deoarece de destul de multe ori a spus clar că efectiv nici nu se gândește la ea.
I-aș rupe inima băiatului daca as renunța la el, pentru că știu că nu este un profitor, iar toată familia lui mă iubește.
Ce as putea sa fac sa nu mă mai gândesc la trecutul lui? Daca as deschide discuția cu el despre asta, as redeschide trecutul, lucru care îl deranjează deoarece el spune că trecutul trebuie lăsat mereu in urmă...
Cum sa scap de apăsarea mea?

8 răspunsuri:
| FataCuChitaraMunților a răspuns:

Când iubeşti un om, îl iei în întregime.Cu trecut, cu defecte, cu tot. Dacă te-ai cuibărit in sufletul lui şi el se poartă frumos cu tine, ce îți poti dori mai mult de-atât? Poate fosta lui era posesivă, dar şi tuveşti puțin.Lasă-i omului spațiu să respire.Trecutul face parte din el şi amintirile nu se şterg niciodată.Ar trebui să îi oferi puțină înțelegere.Nu e suficient faptul că a lăsat-o pe fata respectivă să sufere, doar să fie lângă tine? Acum e cu tine, nu cu ea.Şi e normal să te uiți la un om când ştii că aveți amintiri împreună. Dacă se schimbă situația şi te uitai tu după fostul, el trebuia să intre la bănuieli? Nu cred că ai prea multă încredere în el dacă îți pui astfel de probleme.

| IoaNa1428Dmd explică (pentru FataCuChitaraMunților):

Nu a lăsat-o pe fata pentru mine. El a lăsat-o pentru că îl mințea prea mult, pentru că îl chinuia. Când i-am cerut sfatul pentru relația mea, el se afla in pauză deja în relația lui.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Dacă nu îl apasă pe el, de ce te apasă pe tine.
Ai avut o dată un rol, să intermediezi o împăcare.
Acest rol ți l-a dat ea să îl joci.
Acum ai alt rol, ai altă poziție.
Soluția este raportarea la timpul prezent.
Să trăiești din acum-ul tău și acum-ul lui, nu din ce a fost cândva, undeva, cu cineva.

| Emilian65 a răspuns:

Uita de trecut si gandeste-te ce este acum si ce va fi in viitor.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Citeste tot raspunsul meu:
"Ea suferea groaznic, scriindu-i lui romane kilometrice despre cât suferă, îi dădea milioane de mesaje." ma lasi cu faze din astea, ea juca teatru ca doar putea sa isi gaseasca pe altul ori cand.
Tu daca il iubesti macar fa cum spune el "trecutul trebuie lasat in urma" gandeste-te ca el e exact cum ai spus tu sincer, rusinos, atent, pai mai mult de atat ce vrei de la un baiat gandeste-te ca sunt alte fete care nu au avut parte de un baiat din asta ex:
https://www.tpu.ro/......severa-in/
https://www.tpu.ro/......at-azi-am/
https://www.tpu.ro/......e-relatie/
https://www.tpu.ro/......-numai-el/
https://www.tpu.ro/......ex-intr-o/

"Și-a cerut scuze in toate modurile de la mine pentru acel moment, se simțea foarte rușinat in fața mea."
Baiatul asta asa cum este el acum, te iubeste intr-un fel dar din moment ce ai spus ca se uita la fosta inseamna ca ii e dor de ea sa obisnuit cu ea si fazele ei pentru ca el la inceput a iubito pe ea chiar daca ea a fost bagacioasa si nesimtita el tot la ea se gandeste, chiar si cand era cu tine de mana pe strada in momentul in care a vazut-o pe ea ca a trecut fix la ea s-a gandit, stiu ca nu ai cum sa intelegi. Uite ce el are nevoie de timp ca sa se obisnuiasca cu tine si cu starea ta de spirit nu uita ca noi baietii suntem mai prosti decat voi dar asta nu inseamna ca nu stim sa ne aratam sentimentele.
"La început nu mă afecta, dar acum...pur și simplu nu pot sa nu mă gândesc la despărțire. Și poate sa fie irelevant pentru el, deoarece de destul de multe ori a spus clar că efectiv nici nu se gândește la ea." sa stii ca daca pui paie pe foc si il superi el s-ar putea sa se intoarca la ea iti spun eu ca asa va fi, iti spun eu ca de aceea sunt baiat stiu cum gandim noi, el probabil mai are nr ei de tel. si o suna de pe un alt telefon + adresele ei de Facebook, Skype si poate sa reia legatura cu ea. Daca el e in momentul de fata cu tine incearca sa il ti langa tine si sa i-o scoti pe fosta din cap ok.

Acum depinde si cat de frumoasa esti tu ca femeie, sa stii ca frumusetea unei femei nu consta numai in aspectul fizic ci si in starea de spirit, vorbele dulci, mangaieriile, gesturile, blandetea, sinceritatea, sufletul, felul ei de a vorbi, inteligenta, rabdarea si loialitatea/fidelitatea asta face ca o femeie sa fie frumoasa in adevaratul sens al cuvantului. Tu daca vrei sa stea un baiat/barbat langa tine trebuie sa mai lasi de la tine pricepi altfel nu o sa te iubeasca, o sa fie cu gandul tot la fosta (e exact ca in filme pentru ca nu degeaba se spune ca viata bate filmul)

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

"Dar pe mine mă obsedează trecutul lui prea mult. In capul meu, el încă să gândește la ea, deși am vorbit cu el și a spus că nici nu se gândește la ea, că odată ce m-a ales pe mine a fost sigur de dorința lui." tu daca esti cum sa spun, daca esti nesuferita si bagacioasa si stai cu gura pe el si pui presiune mereu pe el crede-ma ca o sa te lase fie pentru alta care e mai frumoasa si mai intelegatoare ca doar el e baiat imediat isi gaseste una, fie se intoarce la fosta si crede-ma ca nu vrei mai ales ca il cunosti si ca ti la el. Acum depinde de tine ce faci, si sa stii ca daca nu sti cum sa te comporti cu un baiat vei avea mult de pierdut in viata si o sa ramai singura, nu o sa te mai ea nimeni s-ar putea sa te mai ia prosti dar in rest nimeni.

| Crackman a răspuns:

Este foarte simplu. Pur ai aimplu lasi lucrurile, te atasezi tu de trecutul lui in locul sau.
Interesanta situatie dar ca sa mearga aceasta relatie magnifica a ta trebuie sa lasi unele lucruri.iar el are dreptate trecutul ramane trecut.

| Daniel0807 a răspuns:

Este firesc sa mai fi atasat emotional de o anumita persoana, au trait anumite chesti impreuna, dar el te place pe tine si vrea sa se detaseze emotional complet de acea persoana, ii va lua un timp, nu se face de pe o zi pe alta... Tu trebuie sa petreci mult timp cu el, sa il faci sa nu se mai gandeasca la trecut. Daca vezi ca face eforturi pentru tine, inseamna ca te iubeste si daca te iubeste nu o sa se desparta de tine niciodata.