anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce am o satisfacție în a răni pe cineva?
Psihic, nu fizic!

De curând m-am văzut cu cineva, iar persoana respectivă s-a îndrăgostit de mine și cred ca m-am îndrăgostit și eu de ea. M-a întrebat dacă vreau să fiu iubita lui și am zis că da, vreau!
Acum aș cam vrea să scap de el, eu știind că el mă iubește și el la fel, crezând despre mine că îl iubesc (chiar îl iubesc), doar că nu vreau să-i zic că mă despart de el, ci vreau să fac altceva, vreau să-mi schimb numărul de telefon s-a.m.d, ca să nu mă mai poată contacta. Nu suntem din aceeași zonă așa că nu are cum. Ne știm de puțină vreme. Dar în toată această chestie pe care vreau să o fac simt și o satisfacție. Stau și mă gândesc gen (acum că îmi schimb nr de tel s-a.m.d așa dintr-o dată o să creadă ori ca am pățit ceva, ori că nu mai vreau să vorbim), iar cu timpul o să uit de el și el de mine.

Voi ce părere aveți despre așa ceva?

24 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Probleme mintale. Mai bine stai in locul tau si nu mai iluziona oamenii

| RAY a răspuns:

Parerea mea este ca oricine crede in iubire merita asa ceva,uita asa se trezeste la realitate, iubirea aduce numa dezamagiri, suferinta, bravo tie, asa sa faci

| Violleta2022 a răspuns:

In primul rand, aici nu-i vorba de iubit, ca nu va stiti de multa vreme, nici nu va cunosteti de fapt, daca nici nu sunteti din aceeasi zona si fiecare crede ce vrea, despre celalalt.
In cazul tau, problema este multa mai simpla, ii spui adevarul si sa-si caute de drum, ca nu ai dragan la el.
Nici nu-i nevoie sa-ti schimbi numarul de telefon pentru atata lucru, in cel mai rau caz poti sa-i blochezi numarul si ai rezolvat problema.

| Drimmero a răspuns:

Ce parere am? ca ai probleme psihice grave/

| anonim_4396 explică (pentru Drimmero):

Adică?
Ce are dacă fac așa ceva?
Explică concret!

| Emma30555 a răspuns:

Eu cred ca esti un pic confuza. In cazul prezentat de tine de fapt ai motive intemeiate sa l parasesti. Ai dat la alte raspunsuri detalii cum ca el este casatorit si are copii. Nu va duce nicaieri relatia asta. Nu e iubire, e nevoia ta de iubire. Cel mai bine ar fi sa rupi relatia, iar pe viitor mai multa maturitate

| mastadont a răspuns:

Cred că nu ești îndrăgostită de el, tu ești îndrăgostită de ideea că poți termina cu el oricând și în orice mod vrei tu. Îți place sentimentul că ai control asupra lui și că îl poți răni oricând. Asta nu se numește iubire, se numește dezechilibru psihic. Creierul tău a simțit de atâtea ori aceste sentimente încât s-a obișnuit să producă endorfine pentru că, pentru tine, rănirea unei persoane este ca o recompensă pentru timpul petrecut cu acesta. Du-te urgent și trateazăte.

| Dalmore a răspuns:

Pentru ca esti constienta de faptul ca esti o forma de viata inutila si asta e singurul mod de a te minti ca contezi si tu pentru cineva. In plus, esti foarte imatura si nu stii ce vrei de la viata.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Sa-ti schimbi numarul doar pentru a tata lucru? Nu ai ce face.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

De ce sa fie masochist? Ii rănește pe altii, nu se rănește pe sine...
Nu e cel mai naspa.Doar naspa. Exista lucruri si mai rele.
Plus ca formularea ta e mult prea siropoasa si dramatica pentru gustul meu."persoana iubita in brațele altuia"...

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Exista moduri mult mai plăcute de a răni pe cineva....decât sa-ți schimbi un amărât numar de telefon.Moduri mai creative si eficace.

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Cum ar fi?

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Placute sunt daca e masochist.Asta ar insemna ca ea ar fi vampir energetic, da existã cel mai naspa e sa-ti vezi persoana iubita in bratele aluia.

| eckblume a răspuns:

Sincer...esti fara bun simt daca faci asa ceva. Nu e bine sa te joci cu sentimentele cuiva. Ti-ar placea ca altcineva sa te faca sa suferi, sa isi bata joc de tine doar pentru ca asa s-ar simti satisfacut?
E o cauza care te-a determinat sa simti satisfactie cand ranesti psihic pe cineva. Insa, e de preferat sa iti tii in frau aceste dorinte. "Chiar il iubesc"- nu, daca ai iubi nu ai avea de gand sa ii faci faze de genul. Omul poate si-ar face mii de griji. Tu intr-un fel vrei sa ai control asupra lui, sa domini, sa fie marioneta ta. Nu e deloc frumos ce vrei sa faci.
Nu am o parere buna, dar cred ca nu esti o persoana atat de rautacioasa.

| anonim_4396 explică (pentru eckblume):

Îl iubesc, dar o să uit repede de el dacă nu m ai vorbim. Așa că nu o să sufăr deloc. Pur si simplu nu o să-i zic nimic, doar o să-mi schimb numărul de telefon s-a.m.d și o să-l las așa. să gândească ce vrea, dar după asta nu o să-l contactez niciodată

| anonim_4396 explică (pentru eckblume):

Nu crezi ca dramatizezi? Tipa a zis ca au iesit o data, nu are cum sa-l faca sa "sufere" din moment ce nu sunt impreuna, probabil l-a mintit si a spus ca vrea pentru a nu-i rani sentimentele. Dar si-a dat seama ca a facut o greseala si nu vrea sa aiba responsabilitatea sa-l refuze ca cine stie cum reactioneaza.

Pai tu cum ai reactiona daca un disperat vrea sa fie intr-o relatie cu tine, doar dupa o prima intalnire si tu nu esti interesata?

| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Nu am zis că ne-am văzut doar o dată, ne-am de multe ori. Nu stiu ce sa fac până la urmă. Eu îl iubesc, dar problema este ca el e căsătorit și are și 2 copii. Dacă nu era căsătorit, probabil aș fi continuat.

| eckblume a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu e mai simplu sa ii zica ''nu'' decat sa il lase nedumerit?
Nu mentioneaza ca e disperat.
PS: Fiecare are dreptul de libera exprimare a ideilor. Fata stie cel mai bine cum e situatia si are la dispozitie mai multe pareri. Tot observ ca pe TPU ar trebui sa fie toti de acord. Cand cineva nu ofera un raspuns convenabil, imediat trebuie sa i se atraga atentia. Acceptati si alte opinii. Asa pot sa imi fac si eu zeci de scenarii despre motivele ei.

| eckblume a răspuns (pentru anonim_4396):

Cum doresti, tu stii cel mai bine ce e intre voi si ce e mai bine pentru tine. Eu doar ti-am spus ce cred.

| TheGentleman a răspuns (pentru anonim_4396):

Păi cum dracu îl îubești, dar nu vrei să fii cu el? laughing De ce?

| Patronu1 a răspuns:

Fosta, tu ești? Glumeam, aici sunt doi variante posibile, ori îl ai pe draq în tine și te îndeamnă sa faci rău, ori cea mai probabila: asta e mecanismul de apărare natrual al creierului tău, inima îți spune ca îl iubești, dar ție îți e frica sa nu îl ranesti. Sfatul meu este sa îți asculți inima și orice ai alege, sa nu te uiți înapoi. Și da, am scris "doi" intenționat. Sa nu uiti sa ne scrii ce ai ales și multa bafta!

| anonim_4396 explică (pentru Patronu1):

Voi rămâne cu el, îl iubesc prea mult

| Patronu1 a răspuns (pentru anonim_4396):

Asta voiam sa aud, esti cea mai tare!

| UnholySaint a răspuns:

Lol,nu mai bine il suni si ii spui ca nu vreti sa va mai vedeti, si cu asta basta? Dupa aia daca te mai suna ii blochezi numarul.