anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Deci nu mă mai înțeleg. Iubesc o fată bombă de vârsta mea de vreun an (extrem de delicată, poate vorbi ore fără să mă plictisească, face ironii superinteligente, are o gândire matură, este empatică și mai pot să vă înșir câteva calități, dar cred că ați înțeles ce tip de fată este). Nu o atrag, chiar și-a găsit un iubit.
Până să se oficializeze relația mă băteam cu pumnul în piept că doar fericirea ei contează, m-aș fi sacrificat numai să fie ea bine.
După ce a intrat în relație, s-a întâmplat tocmai contrariul, în loc să fiu bucuros că în sfârșit și-a găsit pe cineva cu care să empatizeze, m-a cuprins amărăciunea și deznădejdea și creierul meu caută automat confirmări că relația se destramă.
Băiatul este mai bun decât mine, nu este problemă că ar fi picat pe mâini rele, încă m-aș sacrifica dacă ar fi o situație de viață și de moarte, ex atac terorist, aș face-o cu un zâmbet gigant pe buze, știind că ea poate să se bucure în continuare de plăcerile vieții, atunci când apare un pericol la orizont este prima la care mă gândesc (chiar dacă părinții mei îmi oferă afecțiune și tot ce am nevoie, când au crescut cazurile de COVID tot la ea mi-a fugit mai întâi mintea) sau acum, cu războiul, m-aș duce pe front, să lupt ca să eliberez localitatea în care stă, chiar dacă știu că sunt șanse destul de mari să putrezesc într-o groapă comună, neștiut de nimeni, dar nu pot să accept că iubește alt băiat. Mi se pare ipocrizie din partea mea, ar trebui să fiu fericit, doar o iubesc mai mult decât pe mine însumi, însă asta nu se întâmplă.
Mă tot gândesc cum se distrează cu respectivul tip și tot fac comparații între mine și el. Sunt absolut dezamăgit de persoana mea! Nu știam că sunt așa egoist! Mă simt defect și oripilat de mine!

Răspuns Câştigător
| WolfgangKreutzfeldt a răspuns:

Mai ce pot sa spun, chiar m-ai facut sa rad de ceea ce ai scris si o sa iti zic si de ce. Inainte de asta este clar ca ceea ce ai scris sunt 100% frustrari pentru ca fata nu te-a ales pe tine ba pe deasupra te mai si gandesti cum fac niste chestii seara in dormitor in timp ce tu esti singur in pat ( chiar tu ai zis ca se bucura de placerile vietii ) ceea ce iti face mai mult rau ( poate iti place sa iti provoci singur durere, cine stie ). E normal sa faci asa pana la urma, adica ai pus sentimente cat cuprinde fara sa primesti nimic inschimb si asta e de inteles dar incearca sa te detasezi naibii de ea ca nu maerita sa te chinui singur atat degeaba. Hai sa iti zic direct un adevar crud : Fata nu te vrea pe tine, si-o trage cu altul in timp ce tu stai si suferi pe aici si aberezi cum ca ai face-o pe-a Rambo in caz de atac terorist cand tu mai mult ca sigur ca ai muri calcat de oamenii care fug ( asta daca n-o zbughesti si tu cand incep pocnelile ) plus ca te-ai inrola tu in armata si ai face si ai drege ( aici m-a pufnit rasul si e pe bune ) stai acasa linistit ca din cauza unor "razboinici" pot sa moara militari calumea plus ca nici nu stii cum e sa tragi cu arma pana se schimba culoarea tevii si bolboroseste ulucul ( manerul armei ) deci nu te mai sacrifica atat de curajos pentru o fata

13 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Nu trebuie sa fii dezamagit de tine insuti, e normal sa fii gelos cand iti place de cineva. Eu cred ca e mai bine sa o eviti, ca sa nu suferi degeaba si roaga- te lui Dumnezeu pentru viitoarea ta sotie, are El pe cineva pentru tine de care tu sa fii incantat si sa fie si ea incantata de tine.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Dar nu pot să accept că iubește alt băiat.
Ce înseamnă iubește alt băiat la vârsta ei și la vârsta ta?
Iubire înseamnă să tinzi să conviețuiești împreună.
În cazul tău ești frustrat că nu e a ta. Ei și? Restul sunt gânduri romantice, care pentru fapte, nu valorează nimic. Că te-ai sacrifica, că groapă comună. Sună periculos de sus până jos.

| anonim_4396 explică (pentru sadrian46):

Păi asta și vreau, să trăiesc împreună cu tipa asta toată viața, aș face tot posibilul ca ea să nu se confrunte cu nicio problemă financiară (nu sunt bogat, dar am bani cât să îmi asigur un trai liniștit împreună cu ea, mai ales dacă ne angajăm), aș ține-o numai în puf pentru că merită pe deplin asta deși nu aș exagera, aș lăsa-o și pe ea să se simtă provocată în relație, că altfel se plictisește și se destramă tot.

| sadrian46 a răspuns (pentru anonim_4396):

Deocamdată e cu altul. Așa că aș face, aș drege, nu are relevanță.

| Emma30555 a răspuns:

O sa ți treacă cu timpul, mai sunt și alte fete la fel de drăguțe și plăcute ca ea dar care pot avea sentimente pentru tine. Te ai îndrăgostit, nu ești nici primul nici ultimul care pățește asta, ești dezamăgit dar la fel nu ești nici primul nici ultimul care trece prin asta. Nu te mai gândi la ce face ea fiindcă este doar imaginația ta nu este real și în plus nu contează

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

De ce se întâmplă asta? Ce pot face?

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Offf...te înțeleg perfect, dar tot ce poți face este să accepți și să crezi că Dumnezeu nu a pus degreaba în tine această dorință de a iubi atât de greu, dar și atât de gingaș, o persoană de gen feminin.
Mai ales în adolescență trecem prin atâtea decepții în această privință a relațiilor, ne îndrăgostim atât de ușor și suferim atât de...real.
Totuși, încă mai există sens în viață și speranță pentru cei ce Îl au pe Dumnezeu ca Tată. happy
Ai grijă de inima ta.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Din păcate nu, și nici Facebook.

Răspuns utilizator avertizat
| Dintrebare a răspuns:

Eu cred ca esti un baiat foarte dragut, care apreciaza calitatile reale ale fetelor si care este atent la cei din jurul tau. Deloc egoist. Este normal sa simti un anumit grad de frustrare pentru ca fata pe care o indragesti este cu un al baiat. Dar stii ceva, asta este situatia. Nu este nimeni vinovat. Ai putea sa iti focusezi atentia inspre socializarea cu alte fete, poate apare o fata si mai grozava decat fata aceasta, care sa fie si libera si cu care sa poti dezvolta o relatie asa cum iti doresti