| AIeXxX a întrebat:

E posibil de ieșit din friendzone?
M-am îndrăgostit de o *domniță*, ambii avem 21 de ani. După 2 luni de comunicare, i-am zis ca m-am îndrăgostit. Ea a zis ca ma place dar ca nu e îndrăgostită. Mi-a zis ca rezonăm foarte mult, că ne asemănăm, și că nu a mai avut cu nimeni așa conexiune cum avem noi. Într-un fel din spusele ei am înțeles că îi place să vorbim, dar nu vede o relație de iubire între noi, și că nu vrea să ma piardă. Mi-a spus ca simte că suntem MAI MULT decât prieteni. După care eu i-am zis în glumă "mai mult de cat prietenii, adică iubit?". La care ea răspunde că nu știe, și că vede asta doar ca *mai mult decât prieteni*. Eu i-am zis ca am înțeles deja că ma băgat în friendzone, dar ea mi-a zis ca *nu este așa*. În fine, eu sunt tipul de băiat foarte atent și bun, ea singură mi-a zis ca a observat asta. La universitate am văzut că citește o carte, am memorat titlul, și pe ascuns am citit toată cartea înaintea ei. După care i-am zis asta și am vrut să discutăm despre acea carte. Mereu când avea nevoie de ceva eram cu un pas înainte să o ajut. Îmi aminteam mereu de ea, și nu uităm lucrurile importante "legate de ea". În fine, astea sunt câteva din lucrurile pe care le făceam pentru care ea ma considera "atent". Pe parcurs am înțeles că s-a îndrăgostit doar în băieți care erau "rai" și care nu dădeau doi bani pe ea. Fata e foarte deșteaptă, dar în relații, nu-i prea merge. Ca să înțelegeți, ea este încă virgină la 21 de ani.
În orice caz, după ce i-am spus ce simt, ea mi-a spus ca nu e îndrăgostită și că nu vrea responsabilități, gen, uneori vrea iubire si atenție, alteori nu vrea nimic, și zice că nu vrea să ma rănească fiindcă este așa. Gen nu vrea să ma simt ca sunt folosit doar când are ea chef de atingeri și gingășie. Eu am fost un pic prost, fiindcă sunt îndrăgostit, i-am zis și în același timp nu i-am zis, că pe mine nu m-ar deranja asta, gen să fiu folosit când are ea chef. Atunci, în gândul meu, îmi spuneam că aș fi okay, chiar dacă câteodată ea mi-ar oferi atingeri sau atenție, dar da, logic ca mi-ar plăcea să fie 100% atenție și să nu apara chestii din astea ca nu mai vrea nimic, fiindca nu ar fi prea normal, dar în fine, am fost vag cu ea și nu a mai înțeles dacă sunt de acord cu asta sau nu. Acum 3 zile discutam, și s-a produs ceva confuzie, iar eu nu aveam chef să-i explic ce aveam în vedere fiindcă era prea mult de scris(vorbeam pe chat) și i-am zis ca îi voi povesti deja la universitate. Noi eram în vacanța de Paști, care dura o săptămână, și mi-a zis ca "nu voi avea răbdare până atunci". Am văzut că asta e momentul potrivit și i-am spus "atunci trebuie să ne vedem mai devreme", și ea mi-a spus ca tot așa crede. Pe scurt am avut prima noastră întâlnire. Am fost în parc, am mâncat, și m-am oferit să achit eu pentru tot, dar ea ma ruga să o las să își achite ea mâncarea, și ce mai era pe acolo. Eu i-am zis ca nu, fiindcă eu am invitat-o. La care ea îmi răspunde că nu-i adevărat, fiindcă ea *psihologic* într-un fel mă influențat să o invit, fiindcă mi-a zis fraza aia pe chat "nu voi avea răbdare până atunci", și gen știa că eu urmă să-i propun ca să ne vedem mai devreme. Iese că ea a vrut să ne vedem, adică să mă vadă pe mine. De ce va zic toate astea? Fiindcă vreau să analizați comportamentul ei. Nu înțeleg de ce se comportă de parcă ma place mult dar în același timp zice că nu e îndrăgostită. Nu înțeleg de ce ea nu mă poate vedea în "rolul" de iubit și de ce nu putem avea o relație. În fine, după ce am mâncat, am mers spre alt parc, în drum i-am spus să întindă mâna și să o deschidă fiindcă am ceva să-i dau. Ea a deschis palma, și așa s-a primit ca am putut să o iau de mână. A început să se dezbrace fiindcă i se făcuse cald, și pe fața tot era mai roșie. A zis ca s-a emoționat. În fine, am continuat să mergem ținuți de mână. Pe scaun s-a primit să o țin strânsă în brațe. Iar seara când am dat să o petrec acasa, ne-am așezat pe banca, am stat câteva minute, ea deja trebuia să plece, mi-am luat inima în dinți și i-am zis ca vreau sa o sărut. Ea mi-a zis ca "asta nu decid eu". Așa că am înțeles ca decid eu. M-am apropiat de ea, șezând pe scaun, și ne-am sărutat așa vreo 3 minute. După care ea s-a rezemat cu capul de pieptul meu și nu mai scotea un sunet. Am stat așa vreo 4 minute și după trebuia să plece că era târziu. Cam așa a decurs prima noastră întâlnire. Deci ce vreau eu să înțeleg e. Sărutul ăla a însemnat ceva pentru ea? O pot schimba, mă refer la relație? Pot ieși din "friendzoneul" asta sau ce mai este el? Ce trebuie să fac ca sa ies din friend zone? Trebuie să nu-i mai acord atât de multă atenție? Fiindcă după cum am înțeles, fetele în ziua de azi se îndrăgostesc în băieții care le acord minimul de atenție. După toate acțiunile mele, mai este posibil să o fac să mă vadă mai mult decât un prieten? Adică ea mi-a zis deja că ma vede mai mult decât un prieten dar tot nu pot înțelege.
Mulțumesc că ai citit pana aici, nu m-am așteptat ca voi scrie atât de mult.

13 răspunsuri:
| NoTurbinaNoGood a răspuns:

N-am citit tot, nu m-a prins.
Daca tu ai impresia ca o relatie cu o femeie se incepe in urma declaratiilor voastre, te inseli.
Relatia incepe fara prea multe cuvinte, fara intrebari despre sentimente.
Totusi, daca fata a recunoscut o conexiune, deja e 80% a ta. Trebuie doar sa o convingi ca esti un partener bun, sa o scoti din normal, sa o faci dependenta de tine.
Nu ar trebui sa te deranjeze titlul "friendzone", ar trebui sa fii multumit daca intr-adevar te considera un prieten apropiat, si sa accepti pozitia.

| Hammurabi a răspuns:

Aproape toate relațiile mele (cât de cât serioase) au început cu friendzone.
Cele "fulgerătoare" au fost numai aventuri.
Trecerea mai departe de friendzone depinde numai de tine, de ceea ce ești tu și de ceea ce ești în stare. E cel mai simplu atunci când ea e lângă tine (ca prietenă) să-i arăți cine ești.
O fată, te acceptă inițial, prin felul în caree arăți (ți-o vor spune mulți aici pe site).
Dar va trece mai departe cu tine doar prin felul în care ești ca om. Altfel, friendzone forever.
Ai mare grijă!
O femeie/fată are o capacitate specială de a-și da seama când nu ești sincer și interpretezi doar un rol, pentru a o impresiona. Și atunci se va duce de râpă totul. Nu vei mai ajunge la ea niciodată. Iarăși, friendzone forever.

| Emma30555 a răspuns:

Cred ca o sufoci, esti prea atent la ea, prea mult se invarte totul in jurul ei, pe mine ma sperie genul asta de relatii, vreau sa vad un tip cu personalitate nu unul care e atent la tot ce fac eu si incearca sa imi faca pe plac, vreau sa am si eu ocazia sa il descopar nu sa stiu despre el doar ca totul se rezuma la mine, chesiile astea obosesc.

| oglindasultanului a răspuns:

Este posibil sa ai probleme din cauza ei, se comporta de parca o hartuiesti, tu fiind "indragostit" nu esti constient cat o "servesti", profitati unu de altul. Daca te placea ca baiat, nu se ferea de tine, nu ar fi contat cine i-a facut ce, sunt doar pretexte. Baietii care ii plac, o fac sa sufere, asta ti-a zis chiar ea. Nu conteaza varsta, virgina etc. o copila virgina sare ea pe tine daca te place, la cata "permisiune" i-ai oferit tu deja.

| LordCristobal a răspuns:

Salut!
Cred că se poate ieși din friendzone! Dar în situația ta e mai mult de vorbit.
In primul rand ai de-a face cu o fata mai specială.E o virgina de 21 de ani și a avut parte de băieți mai răi, asta înseamnă că o să îi câștigi foarte greu încrederea.Iar când ai zis că ai sarutat-o și s-a emoționat e clar fata este destul de emotivă.In principiu este i fata de buna calitate, foarte rar vezi fete virgine la 21 de ani.
Că sa iesi din friendzone trebuie sa ai multă răbdare că ai parte de o fata foarte specială.
Incerca să ieși cat mai mult cu ea, să dezvolți conversații in care sa aveți chimie și să vă completați reciproc și să o mai săruți la întâlniri ca să îi crească atracția față de tine.
Și nu îi propune sa aveți o relație, din cauza faptului că a avut antecedente nasoale poate ii frica de o relație pe termen lung.
Sau poate nu e pregatita sufletește sa fie într-o relație.
In orice caz, multă răbdare și mai ieși cu ea.Dar să îi respecți și dorințele in același timp.

| 1997onur a răspuns:

Are pe altcineva 100% tu nu ști 200% dar ești o rezerva bună în caz de se plictisește de celelalte rezerve Friendzone sau bff cum ii spuneți voi sunt doar scuze și miciuni când o ia căldurile nu ma tine cont de nimic ca ești rezerva sau bff sau Friendzone sau în ce categorie te mai băgată se culcă cu cine prinde este falsă minte.

| FilosofulDepresiv2022 a răspuns:

Si eu am fost intr-o situatie asemanatoare cu a ta! Eu mi-am pierdut cumpatul si am terminat-o cu ea! Tu poate vei reusi, poate nu! Mai dai timp o luna doua, daca nu iese nimic pana atunci, renunta! Viata e prea scurta pentru a petrece timpul cu cineva care e nesigur cu privire la tine!

| 120bulevard a răspuns:

E destul de vizibil ca fata are niste probleme de angajament ascunse la mijloc, nu degeaba tot te vede ca pe un "prieten" dupa intalnirea aia, sarutarile si toate prostiile astea, parerea mea e ca nu ar mai trebui sa-i oferi asa multa atentie ca i s-a luat la cap, si faptul ca ai citit o carte doar pentru ea denota ca tie iti pasa mai mult de ea decat ei ii pasa de tine, ea ar fi facut aceleasi lucruri pentru tine, ca sa te "impresioneze"? Daca inca te considera "prieten" dupa evenimentele astea, las-o balta, du-te si cauta-ti alta fata ca nu-i nimic de capul asteia, depui prea mult efort in a o impresiona, neajungand la rezultatul asteptat.

| Cheo0S a răspuns (pentru 120bulevard):

Degeaba ii explici viseaza in continuare.

| Cheo0S a răspuns:

Scrii prea mult si prost de aia ai stricat tot cu aia asa probabil ai fi primit ceva de la ea.
Iti spune asa deoarece vorbeste cu altcineva si ti-o spune intr-un mod cat mai "frumos" ca vrea sa scape de tine, crede-ma am trecut de prea multe ori prin asta si mi-am dat seama.

Omfg si tu o crezi pe aia ca e virgina?
Faci cum vrei dar mie mi se pare o mare bataie de cap sa umbli dupa o asemenea femeie care nu stie ce vrea, e frustrant.
O chemi pur si simplu la tine sa faceti sex fara doar si poate daca refuza inseamna ca are si pe altcineva dar in acelasi timp nu vrea sa te piarda si pe tine pentru ca are anumite beneficii de la tine. Chestia cu e Virgina clar te-a mintit, nu crezi ca aia ar fi trebuit sa fie Mai emotionata ca tine daca era asa?

| Allemando a răspuns:

A rămas precaută de la eșecurile anterioare. Ai răbdare, că poate peste vreo câteva luni o să simtă și ea ce simți tu.

| meli120 a răspuns:

Eu cred ca ar trebui sa astepti. Pe alocuri, ma regasesc in situatia ei.
Este normal sa fie sceptica, daca dupa 2 luni de comunicare ai sustinut ca esti indragostit. A placea pe cineva este o abordare mai corecta, din punctul meu de vedere, mi se pare normal ca nu a vrut sa te minta ca te poate iubi in 2 luni.
Probabil nu simte nevoie de o relatie in momentul asta sau are nevoie de mai mult timp pentru a avea incredere in tine.
Nu vrea sa te pacaleasca, sa ajungeti impreuna si dupa aia sa inteleaga ca nu va potriviti.
Probabil ca nu esti primul care a fost dragut cu ea, se intampla frecvent ca barbatii sa fie calumea pana te cuplezi cu ei.
Nu vrea sa isi strice o lunga lista de prioritati pentru o persoana trecatoare prin viata ei, trebuie sa ii dobandesti increderea ca sa ajunga sa riste.
Orice fata care se respecta nu accepta sa achiti toata nota de plata, trebuie sa fi prieten bun cu ea sau iubit, iar si in situatia asta se cam face cu schimbul gen cine achita.
Pare ca te place, dar asta nu inseamna ca are incredere in tine sau crede ca v-ati potrivi pe termen lung.
In viata poate sa iti place de anumiti oameni cu care nu ai vrea sa fi, poate ca la inceput incerci, dar la un moment dat ajungi la concluzia ca nu merita. Pot fi terte motive, viziuni prea diferite despre viata, acea persoana nu iti respecta prioritatile sau nevoile etc. Daca ii dedici prea mult timp, normal ca o sa se simta obligata moral daca se cupleaza cu tine sa fie super dedicata. In fine, frumos cat dureaza, dupa ramai cu nimic si doar cu niste prioritati spulberate de obicei.
Pare emotiva. Nu esti in niciun friendzone, te place, dar de tine depinde sa nu o stresezi si sa nu exagerezi, plus sa aiba incredere in tine. Pare genul de persoana care are nevoie de spatiu, cred ca aia a vrut sa spuna cu uneori vrea atentie.
Eu zis ca ai de asteptat o perioada, daca vrei sa construiesti ceva durabil, in situatia ei nu cred ca vrea sa isi piarda timpul cu altceva.

| andreidmbm a răspuns:

Orice ai face, nu vei putea iesi din friendzone. Si asta pentru ca nu a fost sclipirea aia de la inceput. Chiar daca la un moment dat va accepta sa incerce ceva mai mult cu tine, tu vei ramane cu frustrarile ulterioare. Ea nu se va dedica atat de mult ca tine, pentru ca nu va putea sa simti ce simti tu acum pentru ea. Cam asta ar fi motivul pentru care, chiar daca ati intepe o relatie, nu ar tine prea mult.

Incearca sa te pui in locul ei, si vei intelege apoi mai bine de ce nu ar putea sa se schimbe lucrul asta. Ea oricum se va indragosti la un moment dat de tipul de persoana care ii place. Si aici nu e vorba de comportament de bad boy. Ci pur si simplu se poate indragosti de o privire, de un gest, de o mimica a fetei cuiva. Deci nu e ok sa nu fi tu. Daca nu te place asa cum esti, inseamna ca nu e pentru tine.

Ramai mereu tu, cel bun la suflet, asta daca vrei sa nu ai de suferit pe parcurs. Pentru ca te poti preface bad boy o saptamana, o luna, un an, dar nu te vei simti tu bine in pielea ta. Nu cred ca ai vrea sa iti tratezi prietena ca pe un gunoi. Si chiar daca ai face lucrul asta doar ca sa fi cu ea, nu cred ca te-ai simti tu bine in pielea ta. La un moment dat ai incepe aa te urasti tu pe tine.

Sper ca te-a ajutat sfatul meu.