| Beniamin19 a întrebat:

Fetelor, dacă un băiat v-ar aborda într-un club, parc etc., ar face cunoștiință cu voi și v-ar spune că aveți un corp perfect și vă propune să închiriați o cameră la hotel, să faceți sex. Cum ați reacționa? Mă gândesc să încerc asta, deoarece intenționez să mă dezvirginez și eu, la 20 de ani ai mei... Știu că e greu de crezut, dar țin să menționez că nu am făcut sex cu vreo fată niciodată deoarece eu sunt un băiat cu principii morale, nu sunt adeptul sodomiei și consider că dacă eu, ca băiat, îi bag penisul în gură unei fete, înseamnă că o înjosesc pe acea fată și din cauza asta nu a vrut nicio fată să fie cu mine până la ora actuală, deoarece marea majoritate a fetelor sunt înnebunite să facă oral și să primească și anal chiar, iar eu, un specimen atipic vremurilor de acum, nu mă încadrez în preferințele fetelor din generația noastră, pentru că fetele nu vor un băiat care să le trateze ca pe niște femei adevărate, ci vor un băiat care să le facă să se simtă ca niște târffe. Dar m-am săturat. Vreau să fiu bărbat. Vreau să mă duc la una și să-i zic ferm că vreau să-mi dau drumul pe ochelarii și pe fața ei. Oare sunt șanse să obțin lucrul acesta de la o fată normală, excluzând total prostituatele? Sunt fete atât de noncomformiste, atât de dezinhibate, atât de dornice de aventură și de provocări noi încât să accepte o astfel de propunere venită din partea unui băiat inteligent, cu bani, îngrijit dar cu ața intactă?

17 răspunsuri:
| Kaℓi a răspuns:

"m-am săturat. Vreau să fiu bărbat. Vreau să mă duc la una și să-i zic ferm că vreau să-mi dau drumul pe ochelarii și pe fața ei"
Foarte tare! laughing))) mai ales pentru "ferm"winking

| Beniamin19 explică (pentru Kaℓi):

Sper să nu crezi că întrebarea a fost pusă la mișto, cum cred unii.
Ca fată, cum ai reacționa într-o astfel de situație (cea descrisă mai sus)? Ai accepta provocarea/propunerea dacă tipul te-ar atrage?

| Kaℓi a răspuns (pentru Beniamin19):

Nu, nu cred ca e pusa la misto, cred ca e foarte serioasa. De fapt, chiar cred ca e un strigat de ajutor.
Din pacate, nu port ochelari, asa ca nu conta pe mine sad am vederea foarte buna deocamdata, vorbim peste vreo 40 de ani, ok? keep in touch!

| Beniamin19 explică (pentru Kaℓi):

Păcat...
Tocmai ai zis pas unei oferte unice happy

| ROB3RT89 a răspuns:

Da,foarte amuzant.
A fost destul de inteligent din partea ta sa pui intrebarea asta la misto.
Ce iti mai place trollingul!

| mihai69 a răspuns:

Ața intactă o am și eu, și nu mai sunt virgin din secolul trecut.
„băiat inteligent"?!? care spune că:
===
„eu sunt un băiat cu principii morale, nu sunt adeptul sodomiei și consider că dacă eu, ca băiat, îi bag penisul în gură unei fete, înseamnă că o înjosesc pe acea fată"
----
pentru ca apoi, doar câteva rânduri mai jos să scrie:
-----
„Vreau să fiu bărbat. Vreau să mă duc la una și să-i zic ferm că vreau să-mi dau drumul pe ochelarii și pe fața ei."
===
dă-mi voie să am mari îndoieli...
În materie de sex, totul e permis atât timp cât este consensual. Dacă ai inhibiții, caută una la fel de inhibată ca tine, nu umbla după fete fără prejudecăți și dezinhibate, că tot virgin mori. Și complexat pe deasupra!

| Freya1 a răspuns:

Da se vede ca nu ai cunoscut nici o fata pana acuma.Cine ti-a spus tie ca toate fetele vor sa fie tratate ca niste ta...fe?
Si apropo acum unde ti-s principile de vorbesti in halu asta?
Nici eu si nici o alta fata normala nu ar accepta ce ai intrebat tu asta in primul rand si in al doilea nici eu si nici o alta fata la felul in care gandesti nu cred ca s-ar culca cu tine vreodata. Tempereazate, lasa filmele porno, fa-ti prieteni, documenteazate si apoi pooooate o sa ai si tu o iubita

| LoveSleep a răspuns:

Eu te susțin. În plus, și eu cred că toate te-au refuzat pentru că nu ai vrut să termini pe fața lor.

| Kaℓi a răspuns (pentru LoveSleep):

Hei! happy
Ai beneficiat de recenta lege a gratierii? tongue

| LoveSleep a răspuns (pentru Kaℓi):

Hei.
Da, dar am rămas cu sechele, acum nu mai am drept de vot.

| sofisis a răspuns:

Fereasca.ce probleme existentiale ai si tu laughing)
Auzi paradox, ai valori morale si nu vrei sa ti se faca oral, nu vrei sa faci anal dar vrei sa agati una pe care sa o f*** si atat si sa ii spui ca vrei sa iti dai drumul pe... OCHELARII(wtf?) ei? Fa-ti ma o gagica daca ai trecut de toate barierele morale si acum poti satisface o femeie.Si nu, nu cred ca exista o femeie / fata care sa plece cu tine la hotel asa...ca esti tu baiat finut si cu ata intactawinking Decat daca fata e de neserie.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cand m-am dus la magazinul de optica si am cerut o pereche de ochelari, vanzatorul m-a intrebat daca am fost la optometrist.Eu i-am spus ca am fost la un pervers, dar el nu a inteles si a chemat paza.happy
De unde sa-mi iau ochelari?

| kandaraki a răspuns:

Vei primi un pumn in fata sau o palma daca ii vei zice asa unei fete.
probabil ca vei muri virgin sau te vei fu... cu una urata sau beata, altfel nu vei face sex in viata asta!

| AlexCristi97 a răspuns:

Refuz sa citesc tot, inceputul mi-a ajuns. Daca o injosesti prin sexul oral si consideri ca ar trebui sa fie tratata ca o "femeie adevarata"(imi e groaza ce intelegi tu prin asta), daca ai principii morale care te-au tinut virgin pana acum, cum te poti gandi sa faci asta? E ca si cum ai merge la cur*e.

| cyupaku a răspuns:

Stai calm, esti ok

| Alexxxxxandraxxx a răspuns:

Bai pustiule. 20 de ani sau nu. Sa fi barbat nu inseamna sa ti-o tragi de dai in gropi. Vrei sex? Atunci intanleste-te cu o tipa draguta si fa-ti o relatie si urmeaza si sexul. Mai sus ai scris de fetele care fac sex oral sunt niste curve / tarfe dar dupa ai zis daca o tipa e atat de draguta si neconformista incat sa faca sex cu tine intr-o camera de hotel abia dupa ce ai intanlit-o.
Se numeste misoginism. Sa spui ca ai valori morale si ca nu faci aia si aia. Si dupa spui ca vrei sa iti dai drumul pe fata unei tipe. Si daca o tipa suge acadeaua nu inseamna ca e tarfa ( asta daca nu face asta tuturor prietenilor si prieteni prietenilor) precum nici un barbat care da limbi nu e erou. Mai lucreaza la ceea ce gandesti si ceea ce spui. De unde nu sti tu ca poate si maicata si taicatu si-au traso in toate gaurile?

Acum..cum as reactiona. Sa vina un strain sa se dea la mine si sa ma invite intr-o camera de hotel? Pai s-a intamplat ceva de genul, si am refuzat si injurat putin, desigur daca e unul mai infipt, se trezeste si cu oasele rupte.

| CristianCristian99 a răspuns:

Fetelor le place sa fie dominate, am Mai auzit de unu ce zicea "bai fata eu nu vreau sa te cordesc, ma multumesc sa iti dau doar limbi la pasarica" sincer daca gandesti asa esti o... Mai mare ca ea
Dai de inteles ce vrei sa faci si iti garantez ca o sa faca ea toata treaba, in maxim cateva zile trebuie sa o faci altfel o sa uite de tine