anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Fraţilor ca să încep direct acum 1 an am avut o relație cu o fată, eu şi fata respectivă am învățat la acelaşi liceu dar nu am văzut-o niciodată posibil să fi trecut şi să nu îi fi dat importanță în fine
Şi cum spuneam anul trecut eu find în Anglia şi ea la fel am început să vorbim o perioadă de 7-8 luni menționez că aveam 21 de ani şi ea 18 ani şi după aceste luni mi-am exprimat sentimentele adică ceva de genul acum ori niciodata ca să scap de presiunea care o aveam adevărul este că chiar îmi plăcea ştiu că nu am văzut-o dar simțeam multe pentru ea şi ea la rândul ei la fel simțea aceleaşi lucruri dacă este să mai menționez ceva acela este că ea era pocăită dar oricum nu am de gând să spun că de acum mă gândeam să mă însor???????????? şi eu am ajuns şi uite aşa noi tot vorbeam ea era ceva de genul că dacă nu voi fi genul tău când ne vom vedea că poate sunt prea grasă sau nu ştiu cum acum ce să vă zic nu pot spune că sunt o persoană care acord foarte multă importanță numai pe aspectul fizic e undeva la 50% şi eu ajunsesem acasă şi ea la fel şi după 12 luni fix 1 an ne-am întâlnit sincer vă zic am avut mari emoții în ziua aceea şi când am văzut-o deja simțeam o emoție şi mai mare am stat am vorbit ea îmi spusese că vorbise cu vărul ei din Germania care vroia să se ducă la el şi etc oricum acum urmează partea mai sumbră ca să zic aşa nu aveam 100% încredere în ea cu toate că îmi plăcea mult de ea şi mi-am adus aminte că odată îmi spusese ea de fostul ei că cică el credea că ea ar avea o relație cu vărul ei şi eu am întrebat-o de ce ar fi crezut asta şi ea îmi spusese că ea vorbeşte într-un oare care stil cu el cu inimoare etc
Şi să revin ne-am întâlnit de 3 ori şi băi fraților vă zic sincer adică a 3 zi când ne-am întâlnit ne aşezasem pe o bancă şi a zis că îmi vrea telefonul şi I l-am dat cu toate că şi prietenul meu mi-a spus că am fost prost că i l-am dat pentru că telefonul este ceva personal în fine şi se uită ea în conversațiile mele şi după aceea vede o conversație cu unul dintre prietenii mei şi în care i-am spus că noapte bună mă pun la somn mâine mă duc să mă văd cu asta a mea şi ea şi-a luat geaca şi a plecat şi m-am dus după ea şi îmi spune ea mie că să o las că s-a terminat că eu sunt asta pentru tine şi i-am spus în felul următor serios doar pentru atâta tot şi îmi spunea sã nu o mai urmăresc că cică vezi doamne că ea țipă s-au cheamă poliția s-a urcat într-un taxi şi a plecat şi îmi zicea că să ştii că am să vorbesc cu vărul meu şi am să plec în Germania deci sincer nici până acum nu am înțeles de ce a făcut lucrul acesta cu toate că am trecut peste
Dacă îmi puteți spune voi vă rog
Dau fundă

10 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Nu-tifa probleme, ca fata venise deja sa-ti dea vestea ca pleaca la "varul" care probabil in realitate ste amantul, dar nu stia cum sa-ti spuan, asa ca, a cautat un motiv si cum nu a gasit nimci, s-a legat de ce ai scris tu in telefon.
Dar chiar nu trebuie sa-ti faci probleme, fiindca ce a gasit in telefon nu este nimci rau sau compromitator!
Din atata lucru nu se departe nimeni!
Acum imi este ffffff clar ca fata venise deja sa te anunte ca pleaca la amantul de car este probabil indargostita, asa zis "var al ei, ca doar nu este proasta sa iti spuna in fata ca ii este iubit.
da-i pace si nu o mai cauta niciodata!
Mi se pare dezgustator comportamentul pe care l-a afisat fata de tine.

| anonim_4396 explică (pentru Violleta2022):

Da sincer ruşine să îi fie dar oricum valurile vieții asta este ne facem mai puternici şi învățăm din greşeli

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Nu conteaza de ce a facut asta, chiar daca ar intelege ce ai vrut sa spui, mai conteaza? Mai vrei sa stai langa fata respectiva?

| anonim_4396 explică (pentru DoarBogdan):

Nu mai vreau am şi specificat mai sus când am scris că am trecut peste au trecut 8 luni de zile de când nu am mai vorbit am fost supărat pe ce s-a întâmplat dar am trecut peste fiecare să îşi vadă de viața lui nu e capăt de lume fete sunt

| NotNamed a răspuns:

Ai meritat.o. Femeia nu e jucaria ta. Respectul tau fata de femei unde este? Spuneai ca ai emotii de nedescris fata de ea, si totusi tu cu prietenii tai o numesti "asta"? "Asta a mea", e jucaria ta, e propiatatea ta de spui "a mea"? Jalnic frate, educatia a lasat de dorit. Btw, ce treaba are religia?
Doar pune.te in locul ei, nu mai judecați din propia postura. In toate cărțile de dezvoltare personala, pe care ti le recomand urgent pentru ca ai nevoie mare, scrie clar negru pe alb "nu aveti dreptul sa judecati, puneti.va in locul persoanei pentru a incerca sa ii intelegeti reactiile si deciziile."
Cum crezi ca s-a simtit ea stiind ca un baiat a abordat.o in Anglia, se cunoaste cu el de cateva zile, nu stie mai nimc despre el si cand ii cere telefonul si se uita in coversatia cu un prieten vede mesajul "noapte buna, ma duc sa ma vad cu asta a mea". Ti.ar conveni daca ai fi in locul ei? Ce ai crede despre asta? Eu unul as fi bagat mana in foc ca nu tine la mine cu adevarat si doar m.a abordat in urma unui pariu sau a unei ambitii. Baieti, de fete nu am o parere buna in general, prea multe materialiste si proaste ca sa mai fie mentionate mereu desteptele si cele care merita dar nici cu voi nu ma mandresc.

| anonim_4396 explică (pentru NotNamed):

Uite ca să îți zic se pare că nu ai înțeles e ca şi cum ai fi tu cu o fată şi ea ți-ar zice băi şi tu să îi spui eu sunt băi cu tine şi gata de acum îi spui că s-a terminat eşti total pe dinafară cu ce am scris eu

| alexalx1234 a răspuns:

E dusa cu capul. Nu tine de religie, Multe fete sunt asa. Doar a vrut sa scape de tine.

| danaieladaniela a răspuns:

Frate sincer iti spun ca nu are rost sa te mai implici cu acesta fata. Nu este normal sa aiba un asa comportament fata de tine, ciudat as putea spune.
Din ce ai scris tu ai fost corect cu ea, nu cred ca conversatia aceia intre tine si prietenul tau era un motiv sa faca schemele acelea.
Eu cred ca doar a vrut sa scape de tine si nu a stiut cum.
Cum am spus la inceputul discursului meu: Nu are rost sa te mai implici cu ea.
Multa sanatate.

| tzionut a răspuns:

1. Domnul meu in primul rand esti greu de citit.
2. O relatie fara incredere (nu ai gresit cand i-ai dat telefonul), comunicare (lipsa comunicare din partea ei) si respect nu exista.
3 Tipa e imatura, are indoieli asupra ceea ce simte si simti tu asa ca a profitat de "asta" pentru a incheia relatia cu tine. Practic e un test ca sa vada daca o iubesti sau nu (un test de liceu dar tot test este).
Sfat. Suna fata, daca mai doresti asta, stabileste o intalnire, daca reusesti sa o convingi (daca simte ceva pentru tine va accepta), si discuta serios cu ea.
Explica fetei ce planuri ai cu ea. Explica fetei ce planuri ai de la viata. Spune fetei sa se gandeasca bine ce doreste pentru ea si daca crede ca se vede alaturi de tine ca impreuna sa realizati acele planuri sa iti zica.
Explicai fetei ca daca doreste sa ramai alaturi de ea o vei face, iar daca nu ii vei respecta decizia si nu o vei mai deranja niciodata.
Lasa fetei un termen rezonabil (maxim 3 zile sa hotareasca ce vrea de la viata) timp in care nu dai nici un semn de viata.
Asta e singura ta sansa de a o mai avea. Fireste daca iti mai doresti asta. Daca nu cauta alta cu capul pe umeri. Sanatate.

| AndAnt a răspuns:

Este ciudățică fata, poate și din cauza religiei are unele Concepți mai diferite. Nu a acceptat cuvantul "asta" pentru că considera poate că te referi gen că ar fi una oarecare sau ceva.(așa cred, din punct de vedere al unei femei, nu stiu cat de corect e)