anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Vin aici să îmi descarc gândurile pentru că în momentul actual nu simt să vorbesc cu nimeni despre ceea ce simt acum.

Este vorba de iubita mea, care după 11 luni a decis să ne despărțim că nu s-a simțit apreciată deoarece eu nu mi-am arătat gelozia față de ea, în sensul că mă deranja dacă ieșea prin parc cu prietena ei și venea vreunul sa vorbească cu ea, eu spunându-i sa plece imediat de acolo, spunându-mi acum că le simțea ca pe sfaturi. În fine, toată povestea cum că nu mi-am exprimat gelozia prin certuri și nervi a fost pentru că în perioada verii trecute până prin Octombrie ea a avut probleme de sănătate, de multe ori avea crize de migrene de fiecare dată când se supăra, iar eu nu puteam să vin cu certuri și să îi fac rău conștient, o iubesc prea mult ca să pot face asta, preferând să țin în mine și să mă descarc lovind diferite lucruri de prin casă. Pentru ea am făcut totul, i-am oferit timpul meu, afecțiune, am fost lângă ea de fiecare dată când avea nevoie, chiar dacă îmi spunea să plec, eu rămâneam și o țineam în brațe, nu puteam să o las singură la greu într-o stare nasoală. De fiecare dată când avut nevoie de ajutor am fost acolo, nu conta ora sau dacă am altă treabă care ține de mine, am fost mereu acolo să o sprijin. Complimentele nu au lipisit din relația noastră, sfaturile și sprijinul moral existau atât în momente tensionate, cât și în momentele fericite. De fiecare dată m-am străduit să ofer tot ce am eu mai bun, sufletul pe tavă cum s-ar spune, însă de ceva luni încoace nu a mai apreciat. A început să mă compare cu alți băieți pe care îi vede cu iubitele lor, a început să mă jignească cu orice ocazie, însă eu am tăcut știind că le spune la nervi, fiind o fire mai impulsivă, deși era clar ca ma afectau, însă iubirea pentru ea m-a făcut să îi arăt că nu e bine cum procedează și ar fi mult mai câștigată dacă ar gândi pozitiv. Nu spun că uneori n-am greșit în relație, însă niciodată ceva grav, totul era de ordinea că uneori nu am procedat cum se aștepta ea, având așteptări foarte mari, am luptat mereu să le îndeplinesc. După mai multe certuri, eu mi-am schimbat mașina, însă ea a fost prima care a știut de ea, dar fiind suparata după cearta a tratat cu superficialitate ce i-am zis și apoi când am fost după mașina i-am spus, cu 3 zile înainte să merg unde și cu cine merg, după când am luat-o scandal pentru că de ce nu i-am spus și ei că am luat decizia asta, că o iau mereu de proastă, de aici mereu apărând câte-o ruptură între noi. De curând, după un coșmar pe care l-a avut și gândurile pe care și le-a făcut, m-a considerat profitor, noi fiind la facultate la Timișoara, ea stand la garsoniera, eu la cămin, totul a fost frumos, eu doream la ea când mă chema, stăteam la ea fiindcă spunea că se simte singură, de fiecare dată când stăteam mai mult, mă simteam și spuneam că dacă o deranjez și vrea să stea și singură, preferam să dorm la cămin, însă tot ea mi-a spus să îmi scot ideile astea din cap, că nu se gândește la asta, tocmai de curând să îmi spună că eu am profitat de bunătatea ei și am stat pe capul ei. De vreo săptămâna mai primește mesaje de la băieți cu care a vorbit cu mult timp în urmă, eu gelos i-am zis să nu le răspundă și să șteargă mesajele, ea continuând să le spună că face, iar mie spunând că așa se simte mai apreciată, că eu n-am știut să am grijă de ea. În momentele când avea dureri și nu se putea ridica din pat eu aveam grijă de ea, ii pregăteam mâncare, dacă nu avea pastile mergeam să îi iau, prin ploaie, noaptea, pentru mine nu conta, tot ce voiam e să fie bine. Am ajuns să fiu un arogant, un figurant, un profitor în ochii ei, fără să îi dau motive să creadă asta, făcând tot ce face un băiat în timpul liber, mă mai ocup și de mașină, fiind pasiunea mea. Acum sunt debusolat și gândurile nu îmi dau pace, după fiecare ceartă mai rea care putea duce la despărțire, luptam să îi demonstrez că o iubesc și că merită relația noastră, că o aprieciez foarte mult. De multe ori mă condamn că s-a ajuns în situația asta, că nu a fost așa cum ne-am promis la început. Nu cred că o împăcare mai intra în calcul, ea simțind greață despre mine și chiar nu înțeleg cum a ajuns să simtă asta, pentru că nu am înșelat-o vreodată, nu i-am dat motive să creadă că aș avea ochi pentru altcineva în afara de ea. Ma simt distrus pentru că o iubesc foarte mult și e dureros să vad cum mă privește acum. Am vorbit cu ea despre împăcare, însă spune că toate planurile pe care le-am făcut și urmau să fie înfăptuite le facem ca prieteni și că o să o sfătuiesc când vine vorba de băieți, astea fiind vorbele ei. Chiar am nevoie de părerile voastre. Multumesc!

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| Cornel1333 a răspuns:

Salut!
Imi dau seama ca te simti pierdut si la momentul actual te gandesti doar la ea dar trebuie sa pui piciorul in prag.
Daca consideri ca ai facut tot ce ti-a stat in putinta iar ea inca cauta motive sa te puna pe tine intr-o lumina proasta, ceva nu este in regula cu ea.
Gelozia este normala intr-o relatie, daca nu exista gelozie inseamna ca nu exista iubire.(nu trebuie sa fie gelozie exagerata)
Cat despre apreciere, cred ca i-ai demonstrat asta cand i-ai spus sa nu mai vorbeasca cu alti baieti..pentru ca o iubesti, nu vrei sa o imparti cu altcineva...corect!?!?
Cred ca este randul tau sa fii ignorant, chiar daca nu este asa simplu.
Prietenia intre tine si ea nu va exista, este o aberatie ce spune ea..Cum poti sa o sfatuiesti cand vine vorba de baieti cand tu inca o iubesti!?!?(mi se pare copilaresc sa iti spuna asta)
Fii un pic mai dur cu ea, o femeie cauta un barbat care stie ce vrea..Arata-i ca poti sa-i oferi afectiune si ajutor la orice ora dar si ca ai control asupra sentimentelor tale si ca poti merge mai departe si fara ea.
Cel mai important, nu te lasa calcat in picioare de cineva doar pentru ca iubesti acea persoana, fiecare dintre noi are dreptul sa fie respectat.
Las-o o perioada sa se gandeasca ce vrea, daca te iubeste cu adevarat te va contacta, daca nu iti ofera niciun semn inseamna ca tu esti prea bun pentru ea.
Bafta omule!

7 răspunsuri:
| MarianWLF a răspuns:

Ai fost victima unui santaj emotional, multe fete tind sa faca asta, si ajungi sa crezi ca problema e la tine cand de fapt nu e deloc cazul. "Las-o sa zboare", nu ai nevoie de drama si acuzatii pe nedrept in viata ta, meriti mai mult, de ce sa ii permiti sa iti strice fiecare zi? Chiar daca are probleme si migrene, asta nu e o scuza sa se razbune pe tine, si nici datoria ta sa te simti vinovat. Treci peste, ocupa-te de masina, de tine, iesi cu amicii distreaza-te, bea o bere, nu te mai gandii la ea, fa din perioada care urmeaza dupa despartire una frumoasa, esti liber ca pasarea cerului din nou, nu mai ai pe nimeni pe cap, bucura-te de libertate, vei fii binewinking

| Violleta2022 a răspuns:

Sincer, ma bucur ca ti-a facut un bine cu forta, fiindca esti incapabil sa vezi cat si-a batut joc de tine, cat te-a manipulat si cat de urat s-a comportant cu tine.
Sunt multe lucruri spuse acolo, desii mentionezi ca-ti este draga si o iubesti, dar tot nu meriti sa induri toate mizeriile facute de ea, temperamentul ei coleric, controlul ei si deciziile ei imature.
Stiu ac vei suferii un pic, dar va trece si crede-ma, ca tot raul este spre binele tau, fiindca nu este pic de compatibilitate intre tine si fata asta si nu exista un viitor fericit pentru voi.
Acum esti liber, iesi afara si bucura-te de libertate, fa ce vrei, iesi undde doresti si vei vedea cat de bine iti av fii, sa nu ai o femeie certareata care sa te controleze si sa te cicaleasca din orice.
Urmatoarea care o alegi, vezi sa fie opusa asteia, ca sa nu ajungi sa suferi din nou.
Imi pare sincer rau ca acum suferi dar crede-ma, este spre binele tau, ca ai scapat de ea.

| Andreeush a răspuns:

Din câte ai povestit e destul de clar că ea nu te-a apreciat niciodată, nu te-a iubit.
Cel mai bine ar fi să uiți de ea și să nu o mai cauți.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Greșeală ta cea mai mare e că ai incercat sa faci totul perfect in relației.

De ce să simtă greata? Pentru că tu ești bun cu ea doar pentru că vrei să primești aceeași iubire din partea ei in schimb. Aia nici măcar nu e iubire, crezi că o iubești doar pentru că ai investit mult în ea. Ești distrus fara ea? S-ar fi putut să rămână cu tine doar daca ai fii fost la fel și cu ea și fără ea, câtă vreme starea ta de spirit se schimba când nu mai merg lucrurile, totul se termină.

| Ely1234567 a răspuns:

După ce ai povestit eu cred ca aceasta fata nu te-a iubit niciodată asa cum ai iubit-o tu. Ea este cea profitoare și egoistă nu tu. Tu nu ai făcut decât să îți îndeplinești datoria de iubit dar ea nu a știut sa aprecieze asta. Mai bine uit-o știu ca este greu dar decât cu o fata care nu știe sa te aprecieze mai bine singur...

| Lule a răspuns:

Presupun ca e prima ta relatie serioasa? Ori nu ai patit asa ceva niciodata, dar prietena ta da semne clare ca nu mai doreste sa fie intr-o relatie cu tine (nu-i neaparat sa aiba vreun motiv), nu cred ca exista alt motiv pentru care sa doresca sa vorbesca cu alte pesrsoane de sex masculin si sa aiba nevoie de aprecierea lor. La fel si motivul cu gelozia, asta e o prostie, ca nu o pareciezi sau ca nu o iubesti fiindca nu esti gelos ca interactioneaza cu alti baieti.
Te sfatuiesc sa nu mai insisti in a mai avea o relatie cu acesta persoana pentru ca e toxica, are mania persecutiei, dar in acelasi timp vrea sa fii gelos (probabil sa-i dai "omorul", daca o vezi ca o saluta un baiat).

| AEWPenta a răspuns:

Din ce spui draga prietene parerea mea este ca e o figuranta si vrea sa fie scuze de expresie (pupata in f**d), in locul tau as lasa-o fiindca viata lunga nu ai cu ea mai ales daca a inceput sa te compare cu alti barbati o persoana trebuie sa te accepte asa cum esti si sa nu incerce sa te schimbe fiindca stii de ce? La un momente dat si ea se va enerva ca te-ai schimbat dupa ea si nu ii va convine fiindca isi va da seama ca a gresit.
Incearca si tu sa nu mai fi gelos pana la urma nu ai ce sa pierzi decat o femeie mai sunt o gramada pe planeta asta.
Cel mai bine incearca sa iti cauti pe altcineva si sa o uiti fiindca ti-am zis nu vei avea viata buna cu ea.
Succes!