| AlexDorinel a întrebat:

De ce pana acum ceva timp nu înțelegeam mai nimic din ce spuneau părinții și oamenii mai în vârstă?

Am 16 ani dar nu inteleg cum am putut sa fiu atât de naiv și să nu ii înțeleg pe oamenii mai în vârstă, credeam că îmi vor raul, dar acum îi respect mai mult pe cei din jurul meu

Toți cei în varsta ne vor binele dar de multe ori nu ne dăm seama.

Va urez o seara plăcută tuturor.

Răspuns Apreciat de Editori
| mastadont a răspuns:

Pentru că asta înseamnă de fapt maturizarea. Ca și copil, și mai ales ca adolescent, ai tendința de a desconsidera generațiile anterioare doar pentru că sunt mai în vârstă și intră în joc instinctul de răzvrătire. Ca adolescenți avem tendința să ne răzvrătim împotriva societății, credem că noi putem să facem mult mai bine și ne credem oarecum superiori. O dată cu maturizarea însă acest complex de superioritate dispare și începem să înțelegem și să privim și prin prisma altora, poate mai în vârstă, lumea din jurul nostru.

3 răspunsuri:
| Lukasssz a răspuns:

Inseamna ca te-ai maturizat.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cu cat o sa treaca anii, cu atat o sa pupi in fund mai mult batranii si o sa subestimezi tinerii.

Vad cu groaza cum se schimba unii complet de la 25 de ani incolo si scot niste aberatii de zici ca au 70 de ani. Incearca (fara succes) sa faca pe inteleptii, pe maturii, pe dr**u sa ii ia. Incep sa tina partea batranilor.

| Iunicu a răspuns:

A fi bătrân nu înseamnă neapărat a fi înțelept. Am ajuns la vârsta la care înțeleg toate sfaturile sau interdicțiile impuse de adulți în copilărie și adolescență.
Problema este de comunicare. Dacă ai fler sau pur și simplu experiență de viață, este degeaba dacă nu reușești să comunici pe aceiași frecvență cu adolescentul.
Motivarea că eu sunt tac-tu și trebuie să mă asculți! Nu are nici o bază logică deși, poate ai dreptate.
Comunicarea pe acelasi palier este esențială.
Eu încerc să comunic la nivelul lor, cu copii mei și nu reușesc de fiecare dată. De altfel nu sunt deloc împotrivă să privesc cum dau cu capul de praguri fara să intervin decât în situații grave. Pentru că sunt de părere că experiențele proprii au cel mai mare aport educațional.

Răspuns utilizator avertizat
| Iunicu a răspuns (pentru AlexDorinel):

Nicidecum. Eu le dau sfaturi dar nu insist sa le urmeze. Până și în biblie este pomenit liberul arbitru. Las copii mei sa învețe din propriile lor experiențe, dar sunt in spatele lor că să îi sprijin.
Dacă le-aș impune ceva, s-ar teme sa îmi spună când greșesc.