Eu sunt profā nu mai fac școală, dar încā mai studiez chestii de astea. Dar oricum am aflat și le-am și predat. Nu știu de ce mai îmi pierd timpul să întreb pe aici. Oricum nu o să primesc răspunsuri smart. Am observat ce place și TPU ului, doar caterinca. Aia e. Mă resemnez rapid. Cu caterinca însă nu sunt. Cel mult poate să-mi mai expun pe aici dilemele existențiale, la astea ce se mai răspunde, dar nici astea nu sunt prea stimatizate pe aici. Doar caterinca, și evident cā doar observăm și din Mass-Media ce se preferă. Genul I-umor. Dar apoi ne mai întrebăm de ce nu mere țara asta, de ce au involuat elevii și bla bla. Nu e vina profesorilor, sincer, nici a părinților ci a noului sistem. Cică, mă obligă pe mine să fac disciplină la clasă cu elevul, dar când colo, el află la I-umor că poate să vină cu dânsa la vedere sau chiar să facă glume obscene că doar și marea vedetă de la I-umor își permite. Aia e. Chiar m-am resemnat.
Nu pari profă.
Exista Cam 2 terorii asa mai mari, in ce priveste apa ce o avem noi pe planeta astazi.
1-Teoria cometelor si asteroizilor care contineau apa si au lovit Pamintul
2-Teoria formarii Pamintului inclusiv cu apa care exista in materialul de baza din care s-a format planeta, ori apa care se afla in zona de formare.
Cand Pamintul se forma, aduna tot ce era in jurul lui, dar era intial semilichid, o magma, plasma, apoi a inceput sa se raceasca, la intervale izbucneau vulcani, activitatea vulcanica uriasa a dus la formarea unui relife variat.
Dupa ce s-a racit, Pamintul avea dealuri, muntii, vai foarte adinci, adica nu mai era ca o sfera, asa cum era cand era in formare.
1- Teoria cometelor si asteroizilor, sau ciocnit cu pamintul, asa apa ar fi ajuns la noi.
2-Teoria apei care exista deja, cand pamintul incepuse sa se formeze discul de acretie, adica acel "vartej" initial care aduna materie si tot ce se afla in jur, ar fi continut si apa.
Acea apa, ar fi putut fi prinsa in materialul ala gen lava, desi cam greu sa crezi asta, dar si daca ar fi fost prins in acel material, apa s-ar fi evaporat.
Apoi ar fi ramas sub forma gazoasa in jurul pamintului, o tinea gravitatia planetei care se forma, care tot aduna materie din jur, printre care si apa, sub forma de vapori, de gheata.
Deci Pamintul in formare ar fi tinut linga el si apa, sub diferite forma, care apoi odata cu racirea planeti au ajuns la sol.
Dupa racirea planetei izbucnesc vulcani colosali, aia arunca materie, lava in exterior care se raceste, dand nastere unui alt relief.
Apa care a cazut cu acele comete, sau care se afla in atmosfera noii planete formate a cazut sub forma de ploaie, a condensat si sa adunat in zonele joase a acelui relif nou aparut datorita activitatii vulcanice, asa sau format marile si oceanele lumii.
De ce sa adunat apa doar pe Pamint si nu si pe alte corpuri ceresti, cum ar fi Venus, sau Marte?
Depinde de pozitia planetei nou formate, la fel de bine putea sa fie cu apa Venus si atunci neam fi intrebat la fel, de ce planeta Venus pe care noi am fi locuit in acel caz, are doar ea apa?
Pamintul s-a aflat, s-a format intr-o zona unde apa poate exista in stare lichida, si dupa formare a putut sa isi consolideze o atmosfera care sa mentina apa sub toate cele 3 forme alea sale lichida, gazoasa si sloida.
Plante ca Vesnus, Marte, care au apa mai putina sau foarte putina, nu au reusit sa isi faca atmosfera care sa poata retine apa si din cauza ca se afla la alte distante fata de soare comparativ cu Pamintul.
Orice difernta face diferenta. Daca tu tii o oala cu apa pe aragaz, aia fierbe, daca o tii mai la distanta, nu va fierbe deloc, doar se va incalzi nitel.
Plus ce alte conditii or mai fi fost pe vremurile alea.Nu stiu, o sa caut sa vad, de cunosc pe careva care traia pe atunci sa il intreb
Nu predau așa ceva elevilor de clasa a IV -a. Le-am spus doar că mările și oceanele s-au format prin eroziunea scoarței terestre și astfel apa a pătruns în scoarță. E suficient pentru un copil de clasa a IV - a. Oricum m-am documentat și le-am făcut o fișă super faină la geografie. E suficient pentru ei, iar asta oricum era extra, căci eu la test o să i întreb doar denumirea formelor de relief și culorile pe hartă. Altceva nu. Că nu e pentru capacitatea lor și nici nu e în programă, dar am vrut să le aduc un + celor care sunt mai buni în clasa aia. ) Și o fost ok. Acum urmează circuitul apei în natură și marii exploratori la istorie. Să vezi distracție. ) Chiar azi le-am spus cum o găsit mister Cristofer Columb America, crezând că pământul e drept și că dacă iese prin vest din Europa, va ajunge tot în India. ) Cine ar fi știut de America azi dacă nu era domnul Columb. )
Le-ai spus gresit, aiurea eroziunea scoartei cei aia? Daca tu predai la copii ceva, trebui sa-i faci sa inteleaga, iar modul tau dea le spune este unul nu bun.
Sai faci sa priceapa, trebuie sa ai un glob pamintesc, sa le arati uite uscatul oceanele, apoi scoti un cartof din geanta si le spui, uitati asa arata pamintul fara ape deloc pe el.
Daca am inconjura cartoful din toate partile cu apa, asa am obtine continetele.
Ai explicat ca socrta sa erodat si apa a patruns in scorta, adica in pamint, pai daca a patruns inseamna ca intrat in pamint, nu mai vedeai apa.
Apoi care apa? De unde a aparut apa care a intrat in scoarta?
Cum explici tu aparitia oceanelo, spunind ca apa a intrat in scoarta?
Nu esti buna de pedagog, lasate de meseria asta, sau invata de la profesionisti, adica de la mine
Trebuie sa le duci ceva modele, ar fi fost bun un glob fara ape pe el, daca intelegi ce zic, cu continetelele mai in relifef, cu oceanele mai adincite, adica vai si le spuneai, uite asa arata pamintul, au venit apele din comete, ploaie, sau de unde spui si sau strins in aceste vai, formind oceanele.
Asa doar vorbe si alea la plesneala, a intrat apa in scoarta.Eu daca vin si ii intreb pe copii care apa, de unde? De unde era apa care a intrat in scoarta, ce or sa imi raspunda? De la ploaie
E suficient pentru ei, aia este ca nu-i bine deloc. Daca e prea mult cum am spus eu, atunci poti sa le spui, ca apa sa strins in depresiuni, asa cum se stringe apa in santuri cand ploua.
Ei asa vor intelege, le spui ati vazut un sant, ati vazut cand ploua si apa curge si se aduna in lac, in sant, sau intr-o vale?
Ei o sa zica daaaaaaa.Ei asa au fost si oceanele, au fost lacuri mai mari, iar apa sa adunat acolo si asa sau format marile si oceanele.
Ati inteles? Daaaaaa Eu nu am stiut de ce intrebi tu, dar fctie de cui trebuie sa explici, pot sa dau explicatii de toate nivelurile, dar pe intelesul oricui si simplu, sa priceapa tot poporul.
Exagerezi. Într-o oră, crede-mă că nu ai timp să predai așa amănunțit ce spui tu. E suficient ce le am predat eu. Ei la a 4 a oricum nu învață decât formele de relief pe hartă, ce culori au pe hartă și care sunt (munte, deal, câmpie) cam asta trebuie ei să știe. Ce le am dat eu extra oricum nu-i pentru capacitatea lor. Dar am zis să vin cu un bonus pentru copiii care sunt mai curioși și aia e. Restul vor învăța când sunt mai mari la orele de geografie și științe sau geologie.
Dar ce tot aveți cu cultura generală, pe acest forum?! Oricum nu voiam să întreb aici, dar tot căutând info pe net cu aceste întrebări, am observat că lumea mai pusese întrebarea asta pe aici, pe TPU și TPU așii, dar ăia mai bătrâni răspunsese. Deci de ce cei de azi nu mai vor să răspundă la întrebări smart? Nu pricep.
Probabil de la o cometă înghețată care în contact cu Terra a dat naștere apei.