| EcaterinaIna a întrebat:

Care este teoria lui Lazarev?

1 răspuns:
| LPCTSTR a răspuns:

Sunt mai multe dar:

În calitate de istoric, el și-a avut ca arie de interes și cercetare perioada sec. XIX-XX din istoria Republicii Moldova, fiind autorul mai multor teorii cu privire la "poporul moldovenesc" și "limba moldovenească". În anul 1947 este numit ca vicepreședinte, iar din 1949 este președinte al Comisiei de pe lângă CC al PCM pentru scrierea și redactarea lucrării "Istoria RSS Moldovenești" (vol. 1-2, 1951-55).

În anul 1949, A.M. Lazarev, ministrul Educației Publice, alături de istoricii Iachim Grosul și N. Mohov, a scris un Curs de istorie a Moldovei, în care era prezentat mitul "etnogenezei moldovenești". Erau prezentate următoarele teorii:

Menționăm câteva:

formarea celor două "popoare" român și moldovenesc este explicată astfel: dacii de sud au fost asimilați de romani și s-a format poporul voloh și limba volohă, iar dacii de nord nu au fost ocupați de romani, iar odată cu așezarea aici a populațiilor slave, ei au fost slavizați și s-a format poporul moldovenesc și limba moldovenească.
în decursul Evului Mediu, Basarabia a fost legată de Imperiul Țarist care a contribuit la dezvoltarea acesteia.
domnitorii moldoveni în marea lor majoritate au oprimat populația din Basarabia.
Mihai Viteazul a purtat războaie imperialiste de cucerire a teritoriilor și popoarelor străine.
Sfatul Țării a avut un "rolul trădător", dăruind practic Basarabia statului imperialist român, care a tratat această provincie ca pe o regiune cucerită și inferioară din punct de vedere a importanței.
"poporul moldovenesc" a devenit cu adevărat liber numai după formarea RASSM (sau RSSM), acel moment fiind perceput ca începutul statalității moldovenești.
anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1940 este considerată a fi o eliberare de sub ocupație străină.
anexarea de către Ucraina în august 1940 a județelor din nordul și sudul Basarabiei este percepută ca o eroare politică.

Ulterior, în anul 1974, Artiom Lazarev a publicat volumul Organizarea statului sovietic moldovenesc și problema basarabeană, în care aprofundează teoriile prezentate inițial. Printre susținătorii lui Artiom Lazarev se află moldoveniștii și PCRM

A fost unul din principalii promotori ai teoriei sovietice despre existența unei națiuni moldovenești diferită de cea românească.

In concluzie un bou cu "B" si un comunist pana in maduva oaselor promovat doar pentru aberatii:

După absolvirea facultății, Artiom Lazarev a devenit activist comunist pe linie de tineret (în cadrul Comsomolului), mai întâi ca șef de secție la comitetul orășenesc din Tiraspol și apoi ca șef de secție la Comitetul regional din R.A.S.S.M. În acești ani au loc represiunile conducerii RASSM, a oamenilor de știință și cultură. Între anii 1938 și 1940 lucrează lector de istorie la Institutul de pomicultură și legumicultură din Tiraspol. În noiembrie 1939, pe când își satisfăcea stagiul militar obligatoriu, a devenit membru al Partidului Comunist din URSS. În anul 1940, odată cu ocuparea Basarabiei de către Armata Roșie, ca rezultat al Pactului Molotov- Ribbentrop, a fost inspector la Comisariatul Norodnic pentru învățământ din RSSM.

Reîntors în RSS Moldovenească, între anii 1946 și 1947 este șef al secției orășenești Chișinău al învățământului, iar între 1947-1951 a fost ministru al învățământului public în Guvernul RSS Moldovenești. Următorii doi ani a fost mutat în nomenclatura de partid ca secretar pentru ideologie al C.C. al P.C.M. La congresele 2-10, 13 și 14 ale PCM a fost ales membru al CC (1949-1964 și din 1971), îndeplinind pentru o perioadă și funcția de membru al Biroului CC al PCM (1951-1954).

În anul 1953 este numit în funcția de ministru al culturii din R.S.S.M., ministerul respectiv fiind înființat recent. În calitate de ministru, el a condus destinele culturii din RSS Moldovenească timp de un deceniu, promovând un șir de acțiuni benefice, ca fondarea Operei Naționale Chișinău (1957), al Teatrului Luceafărul (1960), inaugurarea Aleei Clasicilor (1957), colaborarea cu instituțiile de artă și cultură din România, dar sub controlul PCM și KGB.

În anul 1963 este numit ca director al Secției de istorie a perioadei sovietice al Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei. Între anii 1968-1974, a îndeplinit funcția de rector al Universității de Stat din Chișinău în numele lui Vladimir Il'ici Lenin și concomitent și pe cea de șef al Catedrei de Istoria Moldovei. În anul 1971 a obținut titlul de profesor universitar. În calitate de rector, a selectat specialiști din rândul populației autohtone ca profesori pentru institutele din republică, a deschis facultăți, catedre, specialități noi, ceea ce a contribuit la schimbarea esențială a componenței etnice a cadrelor universitare.