anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce este școala în România atât de avansată cât și inutilă?
Citiți tot și veți vedea despre ce este vorba.
Deci la școală învățăm chestii foarte avansate, mai ales față de alte țări. O să vorbesc despre asta la sfârșit.
Deci, în primul rând, la școală (și liceu, bine-nțeles) se face numai teorie. Nici pic de practică. Eu unul la chimie, de exemplu, nu înțeleg nimic pentru că nici măcar nu avem laborator. Am un prieten din altă țară, nu contează care, și a zis că el a trecut la chimie doar din cauza reacțiilor din laborator.
În al doilea rând, învățăm chestii prea avansate. De exemplu, tot așa, am o prietenă din altă țară și nici măcar n-a auzit de Teorema lui Pitagora (e a 9-a, o învață în a 11-a) și noi o tocim din clasa a 6-a.
Dar să zicem că dacă școală e avansată, ajungem bine în viață, nu? Haha, well, nu e așa.
Să ajungi medic în România înseamnă să-ți strici viața socială pentru că trebuie să tocești prea multă teorie și o să ajungi probabil cu un salariu extrem de mic.
Job-ul de profesor e în principiu la fel. Înveți, tocești foarte mult, faci facultate complicată și ajungi să lucrezi în fiecare zi pentru vreo 1400-1500 lei happy și așa se explică de ce profesorii sunt frustrați, dar nu ar trebui să fie frustrați cu copiii.
De ce trebuie să fie așa? De ce tot vin miniștri ai educației care nu fac nimic?
De ce nu putem face NOI o schimbare?

Răspuns Câştigător
Bula
| Bula a răspuns:

Dupa parerea mea, invatamantul ar trebui facut dupa doua criterii: varsta si interesul elevilor.
- intre varsta de 0-2 ani, copilul sa fie crescut de parinti
- intre 2-7 ani, copii sa fie educati profesional in gradinita si acasa, daca e nevoie de bone profesioniste, sa primeasca educatia de baza, adica "cei sapte ani de acasa".
- intre 7 si 11 ani sa invete la scoala elementara elementele de baza necesare vietii: sa invete sa indrageasca citirea si scrierea, sa stie sa numere (inclusiv banii), sa-si poata incalzi mancarea si sa prepare mancaruri simple, sa iubeasca natura, sa stie sa manuieasca scule si aparate folosite in toate zilele: acul si ata, ciocanul si cuiele, facutul focului, circulatia pe drumuri, comportamentul in societate etc, toate din joaca.
- intre clasele 5-8, sa se invete bazele "stiintelor": istorie, geografie de baza, literatura, matematica si fizica UTILA pentru viata, etc, cunostinte pe baza carora sa se inclina interesul elevului intr-o directie si cpe baza carora sa poata decida ce sa invete in continuare
- intre clasele 9-12 sa se invete materiile alese de elevi, atat teorie cat si practica ("ucenicie"). Elevul care termina liceul sa fie pregatit pentru a ocupa un loc de munca constient, avand deja si practica minima, de baza.
- la facultati, sa se faca pregatire specializata. Trei ani pregatire generala mai aprofundata, lucrari pe diferite proiecte reale (in colaborare cu firme la care sa faca si practica), iar mai tarziu sa se specializeze, treptat.

Problemele majore in invatamantul de la noi sunt:
- lipsa pregatirii pentru auto-evaluarea corecta a elevului (in lipsa merge "ce tare sunt eu, buricul Pamantului") si nivelul redus al auto-diciplinei si auto-controlului
- necunoasterea suficienta (practica) al utilitatii celor invatate
- lipsa de experienta de viata, de specialitate, de cunostinte de baza pentru traiul de toate zilele

Daca orele de religie sunt facultative, eu as introduce 3 materii obligatorii: reguli si legi importante, notiuni de contabilitate si gestiune, respectiv managementul locului de munca si al afacerii proprii.

Majoritatea tinerilor de azi vor sa dovedeasca in viata, dar nu stiu de unde sa inceapa, in ce directie s-o ia.
Cele schitate mai sus le-ar ajuta intr-adevar sa se poata supravietui dar si a se afirma in diferite situatii din viata!

-

| Gonrax a răspuns (pentru Bula):

De acord cu tine.

13 răspunsuri:
| Clorox a răspuns:

Sistem de rahat! Noi in clasa a X a am facut numere complexe iar altii din alta tara nici n-au auzit de asa ceva... Si sunt la un liceu destul de prost!

| ALGator a răspuns:

Nu e avansata. E doar o spoială. Avansat înseamnă să atingi un scop.
A devenit mai rău. De exemplu. Un profesor pune întrebarea idioată "sa se explice conceptul diegetic spațial temporal" iar elevii rămân perplecși.
Înainte se mulțumeau să spună "narațiune". Și ce mare întrebare? Există narațiune în care timpul stă pe loc iar spațiul e același?
Mentalități învechite, aroganță. Adică prostie.
Orele de religie? E necesară predarea timp de 12 ani?

| Betty12345678 a răspuns:

Nu cred ca sunt chestii prea avansate, cei dinaintea noastra au facut fata si nu sunt neaparat inutile.

| RainbowD a răspuns:

Greşit. În cazul medicilor: Ai vrea să ajungi pe masa de operații la un medic care nu ştie să opereze? Sau în urma operației să te mutileze?
Ce-i drept, medicii au nevoie de foarte mult studiu pentru a putea profesa ca medici, după ce termină facultatea. Întradevar, sunt şi materii care nu îți folosesc la nimic in viata, dar no, acesta este sistemul nostru de invatamant. De exemplu, un inginer, de oricare ar fi el, are nevoie si de ceva teorie sa stie despre ceea ce el studiaza, la fel si un cantaret, are nevoie de teorie muzicala pentru a evolua in cariera lui, sau pentru a intelege mai bine un intrument muzical. Nu sunt eu adeptul invatatului mult, dar totusi nu daca stii cum sa te organizezi poti sa ai si o viata sociala chiar foarte buna, nu doar sa te inveti 24 de ore pe zi. Aici, depinde cum isi structureaza fiecare activitatiile. Intr-adevar salarile sunt destule de mici, dar no, asta este nu ai ce sa faci.

| RoxanaY a răspuns:

Sunt de acord cu tine!

Cred ca ar fi mai bine sa fie fiecare liber sa aleaga 3 materii plus romana si matematica obligatoriu. Din cele cinci materii sa se axeze foarte mult pe una singura. Sa avem doua sau trei ore de dirigentie pe saptamana, o ora sau doua ore pe saptamana de I.T.I(Informatica), desenul optional si religia obtional(desi este obtionala deja).

La scoala rar se mai invata chesitii care sa ne foloseasca in viata de zi cu zi exemplu: cum sa speli haine, cum sa calci, cum sa stergi praful(nu ca ar fi greu), cum sa platesti factura etc.

De la scoala vi obosit si nu este suficient. Mai iti da si teme o gramada ca sa nu mai ai timp sa mai iesi afara sa iei o gura de aer proaspat si daca ii spui parerea despre anumite lucruri risti sa primesti un 4 sau mai stiu eu ce nota. Probabil exagerez, dar totusi...

Eeee... N-ai ce face. Asta-i scoala in ziua de azi: batai, certuri, injuraturi, comportament necivilizat si limbaj vulgar etc si nimeni nu ia masuri. La scoala ar trebui sa te invete sa te comporti, rar se mai gasesc scoli in care sa se gaseasca un comportament civilizat.

Mai sunt multe de vorbit despre scoala, dar ajunge atat...

| Daniel235 a răspuns (pentru RoxanaY):

Temele deja s-au scos.

| Gonrax a răspuns (pentru Daniel235):

Nu e adevărat

| Daniel235 a răspuns (pentru Gonrax):

Adu' argumente si atunci poti aduce o critica la spusele mele.

| Gonrax a răspuns (pentru Daniel235):

Ce argumente să-ți aduc?
Tu ai spus "deja s-au scos", ceea ce nu e adevărat. Eu încă primesc foarte multe teme la școală.
Și n-am auzit pe nimeni care primea teme să nu mai primească, deci poate s-au scos doar la, maxim 10 școli happy

| Daniel235 a răspuns (pentru Gonrax):

Pai sa le spui profesorilor, daca acum te duci la inspectorat si faci o plangere, o sa vezi ca nu or sa va mai de-a teme. Asa ca informeaza-te inainte sa vorbesti.

| Daniel235 a răspuns:

Putem face o schimbare! Dar din acuza regimului comunism, au ramas parintii cu acea mentalitate. Care iti tot spun sa inveti, sa inveti, sa inveti ca e bine, dupa vreo 20-30 de ani sigur 100% nu va mai fi asa! Dar acum nu avem ce face, copilul face ce zice parintele si daca parintele are mentalitatea asta nu avem ce face...

| eminescuhipiot a răspuns (pentru Daniel235):

Ai dreptate! din pacate trebuie sa mai treaca 100 de ani ca mentalitatea si ideile comuniste sa dispara. Nu doar la scoala, ci in tot ce tine de om. De cate ori nu am auzit "vai uite la aia ce tatuata e, e vreo psihopata" sau "uite la imputitul ala ce plete are".